În încercarea de a estima suma totală achitată de părinți anual pentru studiile elevilor şi liceenilor, experții Institutului de Politici Publice au ajuns la cifra de peste două miliarde de lei sau circa 6 mii de lei pentru un elev. Suma reflectă cheltuielile pentru 2015 şi include banii oferiți „în plic” pentru o notă mai bună la examen, atenția de ziua de naștere a profesorilor sau contribuția la reparaţia sălilor de clasă. Pe de altă parte, se arată în studiul „Etica şi integritatea academică în învățământul general”, spre deosebire de anii trecuţi, când părinţii nu aveau habar pe ce se cheltuiesc banii adunaţi, în prezent, mai mult de jumătate din ei declară că monitorizează cheltuielile.
Atunci când pun pe cântar avantajele şi dezavantajele unui liceu la care urmează să-şi dea copilul, majoritatea părinților iau în calcul şi taxele, oficiale dar şi suplimentare care se adună în aceste instituţii. Din banii colectaţi în fondul clasei, de obicei, se repară sălile de studiu, iar fondul şcolii acoperă necesităţile din care beneficiază instituţia în întregime. Sociologul Natalia Vlădicescu, cea care a realizat studiul despre cheltuielile din licee, constată că părinţii cu venituri modeste nu-şi pot permite o şcoală mai bună tocmai pentru că nu au destui bani pentru a acoperi cheltuielile impuse:
„Deci, avem inclusiv în instituţiile publice o restricţionare a copiilor sau un acces limitat pentru copiii din familiile vulnerabile, dar care chiar au potenţial, în momentul în care părintele nu poate achita o sumă anume pentru fundaţie. Este şi situaţia viceversa, când părintele îşi înscrie copilul la grădiniţă şi este uimit când este anunţat de educatoare că trebuie să contribuie doar cu 17 lei pe lună. Părinţii au din start anumite aşteptări că la şcoală i se va cere să contribuie cu bani. Avem deja această reacţie cimentată în mentalitatea noastră.”
Ce-i determină pe părinţi să plătească toate taxele formale şi informale în şcoli? Deseori teama că dacă nu vor contribui la fondul clasei copilul lor va fi izolat, explică sociologul Natalia Vladicescu. Pe de altă parte, un sfert dintre părinţii intervievaţi văd în aceste plăţi o posibilitate de a contribui la îmbunătăţirea „condiţiilor” de studii. O abordare greşită, constată expertul Institutului de Politici Publice, fostul ministru al Educaţiei, Anatol Gremalschi, or, părinţii ar putea să-şi investească banii şi efortul în modernizarea cabinetului de chimie, în dotarea bibliotecii şcolare cu enciclopedii de ultimă oră, decât în geamuri termopan sau draperii pompoase:
„Am vrea să vedem în cabinetele de clasă mai multe poze cu părinţii şi elevii lucrând împreună în curtea şcolii, fiindcă implicarea părintelui nu trebuie să fie numai prin ban, dar, în opinia noastră, prin activităţi comune. Am recomandat şcollilor: nu colectaţi ajutoare umanitare de la copii pentru a ajuta alţi copii, fiindcă copiii nu au venituri. Îndemnaţi-i pe copii să le doneze din banii de buzunar, fiindcă e uşor a da banul părintelui. Prin asta se manifestă atitudinea şi dragostea faţă de şcoală şi nu printr-un cadou scump. Când au spus că asta e o mulţumire şi un semn de atenţie, am încercat să le reproşăm: dar v-aţi dus la pensionarii acestei şcoli, care nu vă predau ore, să le mulţumiţi lor pentru efortul depus? Ei, nu! De ce nu?”
Din martie acest an a intrat în vigoare un Cod de Etică al cadrului didactic, document ce face apel la moralitatea învăţătorilor şi prin care li se cere să nu mai accepte cadouri de la elevi şi să nu pretindă favoruri. O fi de vină scurta perioadă de când a intrat în vigoare Codul sau prevederile incomode ale acestuia, dar mai sunt profesori care nu l-au citit, se arată în studiul „Etica şi integritatea academică în învățământul general”. Ana Vidici, directoarea Inspectoratului Şcolar Naţional, instituţie responsabilă pentru buna funcţionare a Codului, dă asigurări că primele rezultate ale acestuia se vor vedea pe parcursul următorului an şcolar, or, deocamdată experţii elaborează regulamentul de aplicare a documentului.
