Luni 27 iunie, la Iași are loc vernisajul expoziției „Fragmente dintr-o viață”, parte a unui proiect multimedia conceput cu ocazia comemorării a 75 de ani de la Pogromul de tristă amintire de la Iași. Curatoarea expoziției, Olga Ștefan, a dat acest titlu unui film video, după spusele ei, „ce combină discuții de familie intime
cu bunica ei Sorana Ursu, astăzi în vîrstă de 91 de ani, cu materiale video, fotografii și alte imagini... într-o încercare dramatică de a construi o narațiune coerentă a vieții, acceptînd în același timp imaginea incompletă pe care o prezintă, caracterul maleabil al memoriei, și tragedia uitării, care este o componentă inerentă a supraviețuirii”.
Olga Ștefan este o scriitoare independentă, curatoare de expoziții și mediator cultural, născută în București, crescută la Chicago și care trăiește din 2009 la Zürich, în Elveția. A organizat în calitate de curator numeroase expoziții de grup cu artiști români și occidentali, între care Laughter and Forgetting, Showtime: The Cinema in the Gallery, Guess Who's Coming to Dinner: Hospitality as Artistic Practice, Few Very Happy with Their Condition: Video, Film, and Photography in Romania etc. Este colaboratoare permanentă la publicațiii ca ArtReview, Frieze Magazine, Art in America, Flash Art, Sculpture Magazine. La Chicago a condus, între altele, în calitate de directoare executivă, Festivalul Around the Coyote Arts (1998-2003) și, în aceeași calitate Artists' Coalition (2005-2009).
În ajunul manifestărilor de la Iași, Olga Ștefan ne-a acordat un interviu în exclusivitate pentru Radio Europa Liberă.
Europa Liberă: „Fragments of a life” („Fragmente dintr-o viață”), nu este un titlu original. Este subtitlul unei autobiografii, The Road to Auschwitz (Calea spre Auschwitz), publicată în urmă cu 20 de ani, în 1996, de Nebraska University Press la Lincoln și Londra. Era titlul autobiografiei lui Hedi Fried, o tînără din Sighet, de 20 de ani în 1944, cînd a fost deportată cu întreaga familie la Auschwitz. În aprilie 1945, în viață mai rămîneau doar ea și sora ei mai mică, Levi, părinții fiind gazați. Cele două surori au fost transportate la Bergen-Belsen, de unde aveau să fie eliberate. Căsătorită cu un alt supraviețuitor evreu originar din Sighet, stabilită după război în Suedia, Hedi Fried și-a scris memoriile în limba suedeză după moartea soțului, declarînd la apariția lor: „mi-au trebuit 40 de ani să realizez că sînt o martoră și că este datoria mea să povestesc prin ce am trecut”. Olga Ștefan, care este originea proiectului Dvs. de la Iași ce poartă același titlu?
Olga Ștefan: „Într-adevăr, am realizat după ce am dat titlul acestei expoziții că această autobiografie fusese scrisă cu niște destine foarte similare acelora care sînt pomenite în expoziția pe care o fac și mi s-a părut foarte adecvat să păstrez acest titlu fiindcă în expoziția în sine despre asta este vorba: despre destine de viață întrerupte și, foarte mult, despre memoria și rolul memoriei, despre rolul uitării în recompunerea unui narativ al vieții.
Cum a început acest proiect pentru mine a fost mai complicat. A început în 2012, pe cînd făceam cercetare pentru o expoziție care a avut loc în Zürich, „Guess who's coming for dinner. Hospitality as artistic practice” (Ghici cine vine la cină: ospitalitatea ca practică artistică), am inclus o lucrare a lui Daniel Spoerri, un artist considerat elvețian, dar care s-a născut la Galați, în România, în 1930, și care a avut un tată evreu, convertit la creștinism. Acesta a fost și el luat la Pogromul din Iași, orașul unde se mutaseră în 1939 cu toată familia, și omorît. Cum a fost soarta de fapt a 13 mii de evrei din Iași, inclusiv a străbunicului meu...”
Lumea lui Daniel Spoerri și a lucrărilor sale...
Europa Liberă: În ce constă, practic, proiectul? Din ce părți este compus? Este pe o durată relativ lungă, între 27 iunie și 30 august.
Olga Ștefan: „Expoziția are ca punct de plecare Pogromul de la Iași, care a avut loc pe 27 iunie 1941, cînd 13 mii de evrei au fost omorîți în aproximativ 3-4 zile de autoritățile române, la ordinul mareșalului Antonescu. Și cetățeni români, cetățeni ai Iașiului au contribuit la aceste masacre și violențe, care s-au petrecut timp de trei zile. Ca punct de plecare, acesta este evenimentul, dar expoziția în sine are mai multe dimensiuni, inclusiv discuția despre migrație și ideea de dislocare, alienare - elemente care sînt comune, legate între ele - și uitarea și memoria. Cum funcționează acestea într-un context și politic, iar uitarea și pe plan personal.
Expoziția este împărțită în două secțiuni, una istorică, de arhivă, în care includem texte scrise de emigrați cu rădăcini în Iași, care își povestesc biografiile prin prisma acestui eveniment istoric, pogromul din 194. Deci majoritatea sînt autobiografice. A doua secțiune este una de artă contemporană în care sînt cîțiva artiști, tot așa, cu rădăcini și origini din Iași.
75 de ani de la Pogromul de la Iași (iunie 1941)
Este vorba de Samy Briss, un artist bazat acum la Paris, de Daniel Spoerri despre care am vorbit, care trăiește la Viena, dar a trăit foarte mult în Elveția, născut la Galați. Elianna Renner este o artiștă născută în Elveția, și care locuiește acum la Bremen.
În colaborare cu Miklós Klaus Rózsa și cu Gabriela Basalici, eu fac o lucrare despre bunica mea, Sorana Ursu, care a trecut prin pogrom la vîrsta de 16 ani și al cărui tată a fost ucis atunci. Ca artist in performance este Myriam Lefkowitz, stabilită acum la Paris, care o să facă o lucrare specială pentru Iași, ce va include niște spații din oraș, foste evreiești, acum uitate de timp și de oraș.
Majoritatea lucrărilor despre care vă vorbesc sînt făcute special pentru această expoziție. Toți artiștii au făcut niște lucrări speciale, în afara lui Sammy Briss care are zece desene foarte frumoase, ce vor fi expuse pentru prima oară ca o serie, în cadrul acestei expoziții. Trei desene sînt originale și restul o să fie arătate ca un slideshow. Ele au fost realizate în 1948, fiind vorba, să spunem, de prima lucrare, pe această temă, despre acest pogrom, realizată în acel moment istoric, la doi ani după procesele judecate de tribunalele românești în 1946.
Expoziția va include și trei filme video, care sînt făcute special pentru proiect, desene, și o piesă de teatru care o să fie și ea special pusă în scenă pentru expoziție la Teatru Fix.”
Europa Liberă: Elveția joacă un rol important în acest proiect, instituțiile elvețiene, începînd cu Pro Helvetia...
Olga Ștefan: „Proiectul este susținut de Elveția fiindcă sînt artiști elvețieni care sînt implicați în el. Proiectul fiind despre aceste destine care se suprapun și despre rolul migrației în aceste biografii prezentate în contextul expoziției, am găsit în Elveția artiști, ca Daniel Sporri, cum am menționat, unul din cei mai importanți artiști contemporani, care mai este în viață. Elianna Renner s-a născut și ea în Elveția, iar Miklós Klaus Rózsa, este un artist de origine ungur, dar al cărui tată are rădăcini în România și, tot așa, a fugit de acest Holocaust în 1944. Elveția joacă un rol fiindcă ne regăsim acolo cu toții, sau o mare majoritate, după cîteva generații de migrație. Și ne regăsim rădăcinile și punctul de plecare al poveștilor noastre în Iași, în iunie 1941.”
Europa Liberă: Dintre elvețieni l-ai invitat și pe Jil Silberstein, care a scris o carte importantă de amintiri despre familia sa din Iași?
Olga Ștefan: „Da, o să fie prezent. Cartea lui [Les Voix de Iași. Une épopée. Les Editions Noir sur Blanc, Lausanne, 2015. 707 pp.] este una din cele pe care le prezentăm în această secție de material autobiografic scris de acești emigrați. Ca artist este Sammy Briss, născut în Iași și emigrat, via Israel, la Paris, unde se găsește acum. Născut tot în 1930 ca Daniel Spoerri. Alt invitat, tot din Paris, este Romulus Balazs, un artist tot așa născut în România și care a plecat cu părinții lui în 1984, autor al unui documentar care va fi proiectat pentru prima oară în cadrul expoziției, Souvenirs de Iași, despre locurile în care au fost făcute cele mai mari crime, bazat pe fotografii de arhivă.”
Samy Briss și lucrările sale (văzute de TVR Iași)
Europa Liberă: Proiectul se desfășoară într-un moment nu chiar propice, aș spune, în timpul verii, cînd toți studenții sînt plecați din Iași, într-un oraș universitar dintre cele mai importante ale României. Ce sperați de la acest oraș, fiind plecați din oraș tocmai cei care ar trebui să vadă în primul rînd această expoziție și manifestările ei.
Olga Ștefan: „Am făcut cîteva demersuri la Universități și să sperăm că proiectul o să fie primit cum trebuie și că oamenii vor veni. Facem acest proiect, într-un fel, în paralel cu toate comemorările oficiale demarate de Institutul „Elie Wiesel”. Ei vor face, începînd cu data de 28 iunie, o serie de comemorări oficiale în colaborare cu municipalitatea etc., iar noi am dezvoltat acest proiect cu un limbaj artistic, axați pe această linie de artă contemporană prin care vrem să atragem alt public, care să poată accede la aceste istorii din altă perspectivă. Sperăm, într-adevăr, că îi vom putea atrage pe oameni. Nu cred că vor pleca toți după școală. Avem speranțe că, totuși, vor rămâne studenți în oraș și vor veni să ne viziteze.”
Europa Liberă: Noi, Olga Ștefan, sau un grup mai mare condus de Olga Ștefan?
Olga Ștefan: „Eu sînt curatoarea proiectului și am doi parteneri bazați în Iași care au contribuit la realizarea lui. Este vorba de Asociația UnuplusUnu și Tranzit.ro. Tranzit este un centru de artă contemporană care face parte din rețeaua Tranzit înființată de Erste Stifftung, Fundația Băncii Erste din Austria; ei au înființat o rețea de centre de artă contemporană în țările din Estul Europei, inclusiv în România, unde Centrul este compus din patru filiale în diferite orașe, Iași, Cluj, București și Sibiu.”
Europa LIberă: Intenționați să mergeți cu expoziția mai departe și în Basarabia, la Chișinău? Aveți ceva legături cu Chișinăul?
Olga Ștefan: „Din păcate, în momentul de față, nu. Dar acest proiect a fost intenționat, de fapt, să aibă aceste legături; ideea inițială, cînd am conceput proiectul, era să fie unul care se dezvoltă în timp, în Chișinău și Cernăuți. Ar fi început în Iași, ar fi urmat o altă etapă în Chișinău și a treia la Cernăuți. Asta a fost ideea inițială, dar, evident, a fost mult prea dificil, să zicem chiar utopic, să putem realiza așa ceva în scurtul timp pe care l-am avut la dispoziție pentru găsirea de susținere financiară ș.a.m.d. Aceea parte care ar fi fost în Chisinău și Cernăuți nu am putut să o realizăm și rămînem cu Iași. Dar, într-adevăr, ar fi fost foarte interesant de dezvoltat și o asemenea latură a proiectului.”
