Pentru a putea merge înainte guvernul tunisian trebuie să depășească stagnarea economică, terorismul și să ajungă la progresul dorit de cetățenii acestei țări. Relatarea corespondentei Libere Daniella Cheslow este prezentată de Lucian Ștefănescu.
Primul președinte al Tunisiei, Habib Burghiba, s-a reîntors triumfător pe marele bulevard care-i poartă numele în capitala țării sale.
Impunătoarea statuie ecvestră a lui Burghiba fusese exilată în 1987 într-o suburbie a Tunisului de către Zine El-Abidine Ben Ali, dictatorul care l-a răsturnat în acel an.
Sute de mii de tunisieni s-au adunat pe același bulevard în 2011 pentru a cere plecarea lui Ben Ali însuși, punînd atunci în mișcare o serie de evenimente ce au dus în final la reinstalarea statuii lui Burghiba, în mai 2016, la locul ei inițial.
Tunisienii îl venerează pe Bourghiba, care a condus țara către independența ei de Franța în 1957, a institut învățămîntul universal, asistența medicală, drepturile femeilor, și legea și ordinea.
Moștenirea lui în ce privește modernizarea, unitatea și stabilitatea prin schimbări graduale este ținută la mare preț de o națiune care a cunoscut opt guverne în ultimii cinci ani, și mai multe atacuri teroriste ce au clătinat zdravăn o foarte lucrativă industrie turistică.
La cinci ani după așa-numita Revoluție a Iasomiei, Tunisia încearcă încă să ajungă din nou la vigoarea economică și securitatea de pe vremea lui Burghiba, cultivind însă drepturile cetățenești și democrația ce au lipsit în cele trei decenii cît el a stat la putere, și cu o populație care așteaptă din ce în ce mai nerăbdătoare rezultate concrete.
Reinventarea prosperității
Aproape o treime din tinerii tunisieni sînt șomeri, și încep să-și piardă răbdarea.
La sfîrșitul lui 2010, un vînzător ambulant tînăr a declanșat așa-numita Revoluție a Iasomiei dându-și foc în centrul orașului Sidi Bouzid, după ce i s-a luat autorizația de a face comerț stradal.
În ianuare 2016, Ridha Yahyaoui a murit după ce s-a urcat pe un stîlp de înaltă tensiune în orașul Kasserine ca să protesteze că e șomer.
Moartea lui a declanșat noi proteste și greve în toată Tunisia.
Analistul politic Iussef Cerif spune că economia tunisiană e nu doar în stare de stagnare, dar și-a pierdut și pilonii săi vitali: Libia învecinată, care fusese cândva cel mai mare partener comercial al Tunisiei, s-a prăbușit, iar numărul de turiști în Tunisia a scăzut cu 35 la sută, după atacurile teroriste al extremiștilor islamici:
„În rîndul celor mai mulți dintre tunisienii tineri există această percepție că statul este aici ca să le ofere slujbe. În timpul regimului lui Ben Ali, statul îi făcea pe oameni să spere că pot avea locuri de muncă. Acum, liderii statului, liderii politici spun deschis că nu mai pot oferi slujbe.”
Dar guvernul tunisian încearcă să privească înainte. Anul trecut a adoptat un plan ambițios de dezvoltare avînd ca obiectiv o creștere anuală de 5 la sută bazată pe creșterea investițiilor și a comerțului.
În acest moment, rata de creștere este de doar 1 la sută, dar există motive de optimism.
Banca Mondială, Uniunea Europeană și Statele Unite au promis și ele împreună împrumuturi de 6 milioane de dolari.
Recalibrare politică
Una din problemele centrale în aplicarea reformelor economice de la revoluție încoace este incapacitatea Tunisiei de a avea un guvern de durată, deși această țară a trecut prin tranziție mult mai bine decît alte țări peste care a trecut Primăvara Arabă, țări cum e Egiptul, cu o lovitură de stat militară, sau Siria și Libia, măcinate de război.
Guvernele de coaliție, alcătuite din membri ai partidului secularist Nidaa Tounes și ai partidului islamist moderat Ennhada (Renașterea), sînt cheia balansului politic.
Ennahda are majoritate în parlament, dar conduce Tunisia în coaliție cu Nidaa Tounes, și pronunță pentru compromis, vrea să lase în urmă rădăcinile sale islamiste și să urmărească un program de obiective economice pentru toți tunisienii.
Una din marile probleme ale Tunisiei de azi este terorismul. Membri tunisieni ai grupării Statul Islamic au ucis aproape 60 de turiști într-o stațiune de pe litoral acum un an, și de atunci Tunisia e ocolită de turiști.
Din cauza asta, guvernul a dublat măsurile de securitate. Poliția este concentrată masiv în capitala Tunis, și o nouă barieră e construită la granița cu Libia, care s-a dovedit a fi câmp de antrenament pentru extremiștii tunisieni.
Actualul președinte tunisian Beji Caid Essebsi (fondatorul partidului secularist Nidaa Tounes), spune că măsurile antiteroriste costă cam 4 miliarde de dolari anual, adică 8 la sută din Produsul Intern Brut al țării.
Și asta nu e doar o problemă internă: se crede că aproximativ 7.000 de jihadiști tunisieni se află în Siria și Irak, iar guvernul a impus restricții de călătorie, cerînd femeilor și bărbaților sub 35 de ani să aibă permisiunea părinților pentru a călător în țări unde există risc de activități teroriste.
Un element esențial în apărarea drepturilor omului este noua Constituție a țării, adoptată în 2014 după o dezbatere tumultoasă. Ea recunoaște libertatea de expresie, libertatea de asociere, justiție corectă și ecgalitatea de gen. Garantează de a asemenea libertatea religioasă, dar spune că Islamul este religie de stat.
Constituția nu a eliminat însă toate rămășițele din era lui Ben Ali.
Rim Temimi, o fotografă ale cărei instantanee din timpul revoluției din 2011 sînt expuse în toată lumea, spune că noii lideri ai Tunisiei continuă să folosească legile draconice de pe vremea lui Ben Ali, cum ar fi aceea care criminalizează homosexualitatea și cea care îi pedepsește cu închisoarea pe fumătorii de marijuana:
„Oamenii ăștia mi-au furat țara”, spune Temimi, care e de părere că actualul guvern, condus de președintele octogenar Beji Caid Essebsi, nu vede care sînt nevoile reale ale oamenilor. „Era vorba de o revoluție a tinerilor, dar ea a fost deturnată de dinozauri”.
Jurnalistul Zouheir Latif s-a renîntors în Tunisia la revoluție, după aproape două decenii de exil. A înființat o televiziune privată în 2013, care are acum 100 de angajați. Munca sa în regiune, inclusiv în Siria macinată de război, l-a făcut să creadă că Tunisia e poate pe calea cea bună.
Nici un partid, spune el, nu se poate ține de toate promisiunile revoluției deodată, ai nevoie de timp ca să construiești încredere și democrație.
