Întîmplarea a făcut ca zilele trecute să revăd în Elveția locul în
care Thomas Mann și o parte din familia sa și-au petrecut ultimii ani de viață, într-un sat foarte aproape de Zürich, la Kilchberg, unde s-au stabilit atunci cînd au revenit din exilul în Statele Unite.
Cu Thomas Mann în Elveția
Vila lor, cu o admirabilă vedere spre lacul Zürich și spre o altă suburbie bogată a metropolei, Küssnacht, unde locuiseră după plecarea din Germania nazistă în 1934, se păstrează pînă astăzi, proprietate privată, fără a fi transformată într-un muzeu, așa cum era de așteptat.
Spiritul familiei Thomas Mann plutește peste grădina, balansoir-ul și piscina abandonate și mîncate de rugină. Cine îi caută îi regăsește adunați aproape toți - lipsește doar Klaus Mann, care s-a sinucis în sudul Franței - în cimitirul de la Kilchberg: Thomas, Katia, Erika, Monika, Michael și Golo; ultimul, spirit independent și cel din urmă dispărut dintre copii (în 1994), a ales să fie îngropat însă separat de părinți, într-un alt sector al cimitirului.
Dacă gîndurile mi s-au întors spre Thomas Mann, unul din motive este - astăzi, pe fundalul eforturilor de a se evita o destrămare a fragilei unități europene - un scurt eseu recitit de curînd, în fapt un mesaj transmis în 1943, de la microfonul BBC-ului „Auditorilor europeeni!”
„Cel ce vă vorbește este unul dintre voi, un german care s-a considerat întotdeauna european, care a cunoscut țările și culturile voastre, și care este convins în intimitatea sa, că situația politică și economică a Europei, această divizare în state și suveranități delimitate în mod arbitrar, a provocat nenorocirea întregului continent...” - spunea Thomas Mann. O divizare pentru el „perimată și depășită” și, continua scriitorul: „ideea unei unități europene mi-a fost, ca și celor care gîndesc asemenea mie, dragă și prețioasă. Noi o gîndim, noi o vrem ca pe ceva natural și evident. [Unitatea europeană] este contrariul provincialismului îngust, al egoismului meschin, al brutalității naționaliste și al grosolăniei omului pădurii. [Unitatea] a fost o exigență a libertății, o deschidere către ceilalți, a spiritului și a bunătății umane. Și iată că această mare idee despre Europa a fost falsificată și dezonorată în maniera cea mai înspăimîntătoare.”
Vina pentru Thomas Mann - nu este greu de întrevăzut - era a nazismului „care a cucerit Germania în urmă cu zece ani și a reușit, grație divizării voastre, să pună sub jug întreg continentul. Această aservire este numită de naziști unitate europeană, «nouă ordine» conform legilor istoriei. Pentru eseistul de marcă, „deturnarea ideii europene, acest mod rușinos de a interpreta campaniile de jaf și crimele ca pe o operă unificatoare în spiritul Europei”, era revoltătoare. La fel de de revoltătoare, „o falsificare grotescă a ideii de Europă” era pentru el pretenția că, supunerea, sleirea de puteri a popoarelor europene ar fi fost calea care să conducă la unificarea Europei. „Noi vrem ca Germania să devină europeană, pleda Thomas Mann, opus lui Hitler, care „vrea să facă Europa germană și nu numai Europa.” [...] „Nazismul se străduie, împotriva rezistenței disperate a popoarelor, să facă din Europa un simplu apendice, decăzut intelectual și degenerat...”
„Păstrați-vă cu fermitate tăria și răbdarea. Voi înșiși veți crea adevărata Europă... Va fi o federație de state libere și egale în drepturi, ce vor fi în măsură să cultive independența și libertatea lor intelectuală, supunîndu-se, în același timp, unei legi a rațiunii și a moralității comune și valabile pentru toți; va fi o federație europeană în cadrul mai vast al colaborării economice între popoarele civilizate ale lumii.”
Acesta era mesajul și apelul făcut via BBC de marele romancier și eseist care se detașase de Germania nazistă, contrară celei pe care o iubea cu pasiune, la începutul anului 1936, cînd, într-o scrisoare către Neue Zürcher Zeitung afirmase cu fermitate că: „ura germană față de evrei, sau cea arătată de cei ce se află acum la putere, este... nu o ură față de evrei, sau nu numai față de ei, dar și față de Europa... de fundațiile creștine și clasice ale culturii occidentale; [...] este o încercare... de a deșira legăturile civilizației țării lui Goethe cu restul lumii, aducînd amenințarea unei teribile alienări, gravidă cu o calamitate...”
Populismul de astăzi, ce fracturează o unitate europeană rămasă fragilă și imperfectă, nu este departe de lumea evocată odinioară de Thomas Mann.
