Ca de obicei, summit-urile NATO sînt însoțite de o literatură savantă care caută să explice de ce situația e mai complexă ca niciodată și de ce numai măsurile recomandate de cutare analist sau centru de cercetări pot salva lumea. Publicul larg înțelege că e ceva important la mijloc, dar nu e dator și nici nu poate pricepe savantlîcul strategico-militar în care se scaldă specialiștii.
Summit-ul NATO din 8-9 iulie, de la Varșovia, e de pildă, precedat de analize care se folosesc aproape invariabil de A2/AD. Această prescurtare misterioasă înseamnă, în jargon militar, „Anti-Access/Area Denial”. Sau, foarte simplu spus, capacitatea unei puteri militare de a izola un teritoriu din afara granițelor ei și de a bloca accesul altor puteri militare. Insistența cu care e folosit acest concept e măcar în parte datorată operațiilor militare și cibernetice rusești în trei zone mari: zona Mării Baltice, zona Mării Negre și acea zonă a Orientului Mijlociu cunoscută sub numele de Levant (aproximativ, Turcia, Siria, Liban, vestul Iraq-ului). E limpede că îngrijorarea alianței NATO are temeiuri. Rusia lucrează masiv pe plan militar în toate aceste trei zone. Prima mișcare gravă a avut loc în 2014, chiar înaintea summit-ului NTO din Țara Galilor, cînd Crimeea a fost anexată după o incursiune militară mascată, însoțită de operații de dezinformare și propagandă pe scară largă.
Dacă dăm la o parte jargonul militar, lucrurile se limpezesc. Pînă la urmă, toată situația care precede summit-ul NATO de la Varșovia poate fi descrisă, destul de corect, în termeni accesibili unui public larg. Primul lucru care trebuie spus e că NATO are o problemă formidabilă în Est, după o lungă perioadă de acalmie. În ultimii aproape 70 de ani, umbrela americană care dă cea mai mare parte a sistemului NATO, a protejat dezvoltarea Comunității și, mai apoi, a Uniunii Europene. După 1990, această direcție NATO a continuat, un timp, și s-a extins, chiar, prin admiterea statelor din Estul Europei.
În urmă cu zece ani, odată cu noua politică militară și externă lansată de Vladimir Putin, situația s-a schimbat radical. Rusia a pus la încercare aranjamentele post-sovietice, în Georgia și Ucraina. Presiunile asupra statelor baltice au luat un caracter provocator și sistematic. Marea Neagră a devenit un spațiu de influență militară rusă crescîndă. Intervenția rusă în Siria a răsturnat fulgerător starea de fapt din Orientul Mijlociu. Mai puțin observat, dar extem de important, e programul de înzestrare și modernizare militară conceput pe durata a zece ani, cu un cost general estimat la 700 de miliarde de dolari.
Toate aceste mutări au pus alianța NATO în fața unei situații complet diferite de obișnuințele și obiectivele ultimilor aproape 70 de ani. Schimbarea e cu atît mai derutantă cu cît a intervenit într-un moment de restructurare a alianței NATO, care nu mai e acum un club militar occidental ci o organizație care conține o componentă vestică și una estică și are o frontieră foarte lungă cu Federația Rusă. De aici, probleme care se adună și își caută, încă, rezolvarea. Summit-ul NATO de la Varșovia va trebui să le facă față. În plus, summit-ul de la Varșovia începe la doar două săptămîni după, probabil, cel mai mare șoc înregistrat de Europa în ultimele decenii: Marea Britanie a decis, prin vot popular, să părăseacă Uniunea Eurpeană.