Guvernul a atacat la Curtea Constituţională mai multe legi adoptate de parlamentari pe ultima sută de metri, susţinând că aceştia ar fi aprobat majorări salariale şi diverse sporuri populiste, fără să evalueze impactul financiar şi sursele bugetare. Comparativ cu alte cheltuieli făcute de pildă din fondul de urgenţă la dispoziţia primului ministru, sumele scoase suplimentar de la buget de pe urma aplicării acestor legi nu sunt importante însă guvernul spune că e vorba despre nişte principii de care trebuie să ţină cont cu toţii.
Curtea Constituţională, arbitrară a luptelor de culise
Între Parlament şi guvern este un război surd de când majoritatea PSD a hotărât că echipa lui Dacian Cioloş nu este legitimă pentru că nu are susţinere politică. Parlamentarii PSD şi tovarăşii lor de drum au stabilit, prin urmare, că autoritatea cabinetului Cioloş de a emite Ordonanţe de urgenţă în timpul vacanţei parlamentare trebuie limitată, cu atât mai mult cu cât este vorba despre vacanţa de dinaintea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare!
În replică, guvernul, care a criticat nu odată unele decizii parlamentare despre care spunea că sunt în interesul personal al aleşilor sau de-a dreptul populiste, a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu Legea privind modificarea Statului Funcţionarilor Publici, proiect adoptat la una dintre ultimele şedinţe în plen de dinaintea vacanţei, pe 22 iunie. În fapt, nu legea în sine este contestată şi nici grosul modificărilor acesteia, ci articolele care prevăd acordarea unor sporuri - de risc şi pentru solicitare neuropsihică -, sporuri reprezentând o creştere de 50% a salariului de bază. Guvernul a obiectat împotriva acestei creşteri salariale, spunând că nu a fost prevăzută în bugetul Parlamentului şi că legea ar fi trebuit să indice şi sursa de finanţare, conform Constituţiei României unde se spune (articolul 138, 5) că: „Nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare.” Guvernul mai susţine şi că, în conformitate cu Legea finanţelor publice, proiectul ar fi trebuit să aibă o anexă care să prezinte impactul asupra bugetului general, adică să precizeze ce schimbări bugetare sunt prevăzute pentru următorii patru ani, cum va fi modificată eşalonarea creditelor pentru a putea efectua noile plăţi şi ce trebuie făcut pentru a nu creşte deficitul bugetar. De asemenea, mulţi spun că noile prevederi ale legii sunt croite pe măsura ambiţiilor financiare ale noilor doctori moşiţi la Academia SRI sau la Universitatea de Apărare, redutabile fabrici de plagiat doctoral. Măsura ar fi adus bunăstarea multor generali din serviciile secrete sau din Ministerul de Interne. Iar dacă ar fi introdusă în calculul salarial şi constanta solicitării neuropsihice, parlamentarii şi demnitarii cu sau fără doctorat ar câştiga salarii occidentale într-o ţară în care un român din patru se zbate în sărăcie extremă.
Guvernul a mai contestat la Curtea Constituţională, printre altele, şi proiectul care completează legea referitoare la salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Legea de la care s-a pornit a fost adoptată în decembrie 2010 de guvernul Boc şi a produs consecinţe politice şi sociale pe care ne este greu şi astăzi să le evaluăm. Prima dintre ele a fost o moţiune de cenzură intitulată „Legea salarizării guvernului iresponsabil”. Legea a produs, la vremea respectivă, mişcări de stradă şi acţiuni în justiţie pentru care se plătesc şi azi despăgubiri aşa că, după ce s-a pus problema adoptării unei noi grile salariale în decembrie trecut, modificarea acestei legi părea firească. Dar nu pentru guvernul Cioloş care este nemulţumit de modificările referitoare la prima pentru doctorat sau creşterea salarială cu zece procente pentru personalul din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii pentru că toate aceste cheltuieli ar stabili un drept salarial nou cu impact financiar nebugetat.
Ce n-a văzut guvernul
Pe de altă parte modificările contestate sunt doar capul aisbergului. Guvernul ar fi trebuit să tresară şi citind în Statutul funcţionarilor publici propunerea ca înalţii funcţionari să poată fi substituiţi (e drept, în mod excepţional) de şefii lor cu alţi funcţionari, fără concurs, pe o perioadă delimitată de maxim şase luni într-un an calendaristic urmând ca şefii lor să poată decide menţinerea permanentă în funcţie „după vacantarea posturilor pe care aceştia au fost numiţi pe perioadă determinată.” Este o încurajare făţişă a abuzului de putere şi a favoritismelor într-o perioadă în care guvernul vrea să reducă birocraţia şi spune că se gândeşte să angajeze în aparatul de stat o persoană la două ieşite din sistem, nu doar pentru a face economii, ci şi pentru a face sistemul de stat mai flexibil. O altă idee proastă care seamănă cu hotărârea lui Emil Boc de a îngheţa organigramele din instituţiile de stat, indiferent de priorităţi şi necesităţi.
După cum se ştie, odată îngheţate organigramele şi salariile, fluxul de profesionişti expatriaţi a crescut exponenţial. Din momentul în care ierarhia este lăsată pe mâna şefilor, ideea de meritocraţie devine o glumă proastă. Însă, cum spuneam, guvernul însuşi face modificări de organigramă şi e greu de crezut că toţi oamenii de pe noile posturi au trecut prin concursuri sau că posturile lor sunt în întregime bugetare. Aceste modificări ale statutului funcţionarilor publici îi vine ca o mănuşă.
Contestaţiile la Curtea Constituţională sunt subţiri şi făcute parcă în grabă doar pentru a-i şicana pe parlamentari. Par un alt capitol din lupta dintre un guvern apolitic puternic influenţat de Cotroceni şi de PNL şi o majoritate care vrea să se asigure că există viaţă şi după moartea politică, atribuindu-şi diverse beneficii materiale. Pe de altă parte, acest joc de-a ameninţarea face parte din coregrafia scenei politice din ultima vreme în care au loc mai multe conflicte asimetrice: în interiorul partidelor şi între foştii tovarăşi de drum, sau între parlament şi, de partea cealaltă, guvern sau preşedinţie.
O lege pentru Liviu Dragnea
Într-o perioadă de rectificări bugetare şi restructurări organizatorice, discuţia despre sursele de finanţare şi previziunile bugetare pare superfluă şi sinucigaşă. Însuşi guvernul, silit sau de bună voie, modifică exerciţiul bugetar cum a făcut-o după ce a decis, în urma presiunilor sindicale, să le majoreze şi cadrelor didactice salariile de la 1 august, ca şi medicilor. A mai decis, de asemenea, măsuri pentru înlăturarea inechităţilor salariale şi a alocat zeci de milioane pentru susţinerea integrării copiilor cu cerinţe educaţionale speciale, în învățământul de masă, fără să-i pună cineva beţe în roate sau să-i conteste dreptul de a cheltui bani altminteri nebugetaţi.
De asemenea, a decis săptămânile trecute ca cercetarea să fie scutită de impozite şi nivelul alocaţiilor pentru mame să nu mai fie condiţionat de plata impozitelor, asta după ce anterior ameninţase că nu are de gând să crească alocaţiile pentru că nu sunt bani. Nici în acest caz nu a avut girul plenului parlamentar, ci doar susţinerea de pe margine a PNL. Guvernul a mai decis în primele luni ale acestui an şi mărirea ajutoarelor pentru incluziune constând în ajutoare sociale pentru familii sărace, suprapopulate şi pentru întreţinere. Aşadar, după cum se vede parlamentul nu deţine monopolul plăţilor sociale sau populiste, ci doar pe cel al plăţilor imorale, către propria clientelă economică şi politică.
Oricum, Curtea Constituţională nu se va reuni decât la toamnă pentru a discuta aceste cereri. Până atunci, după cum spune Alina Gorghiu, i se va mai propune o temă de mediţie: PNL vrea şi în cazul alegerilor parlamentare o decizie simetrică celei care le interzicea aleşilor locali condamnaţi definitiv să ocupe fotoliul obţinut. A redactat chiar o lege care să bată în cuie această prevedere. Preşedintele Iohannis a atacat la Curtea Constituţională legea care stabilea că aleşii locali condamnaţi nu-şi pierd mandatul şi a obţinut câştig de cauză, judecătorii votând zilele trecute în unanimitate asupra neconstituţionalităţii integrale a legii. Ar urma, spune co-preşedinta PNL, să se decidă şi neconstituţionalitatea prezenţei în Parlament a politicienilor condamnaţi, fie şi cu suspendare. „E soluția corectă și față de electorat, și față de toate categoriile de aleși,” susţine co-preşedinta PNL care spune că partidul ei a strâns semnăturile necesare pentru a propune o lege cu aceste prevederi. De asemenea, va mai fi necesară şi modificarea regulamentului celor două camere. Cel care pare vizat, în primul rând, de noua lege este Liviu Dragnea, care însă nu crede că va fi adoptată. Din punctul lui de vedere afirmaţia că doar aşa parlamentul va fi legitim este demagogie curată. El este de părere că parlamentarii aleşi de calculator din lista de opţiuni electorale, aşa cum se procedează în cazul votului uninominal, nu au dreptul să vorbească despre legitimitate. În multe cazuri calculatorul îl alege pe cel de pe locul patru, aşadar nu votantul, susţine el. Un fel de a spune că întreg sistemul politic se bazează pe o farsă electorală pe care se pregătesc însă cu toţii s-o joace în toamna acestui an.
