Poliţia, jandarmii şi trupele speciale al Ministerului de interne au descins în cătunul Glămăceşti, aparţinând comunei argeşene Berevoeşti, localitate situată pe şoseaua care leagă Câmpulung Muscel de Curtea de Argeş. De multă vreme se bănuia că acolo se află un important nod al reţelelor de trafic uman. Jandarmii şi procurorii au descoperit însă o realitate de coşmar: zeci de oameni, în mare măsură tineri, răpiţi, abuzaţi psihic şi fizic şi folosiţi ca sclavi în pădurile din apropiere de unde exploatau ilegal lemnul. Cinci persoane fuseseră crunt bătute şi înlănţuite. Cel mai mic, un copil de zece ani. Douăzeci şi unu de copii au ajuns de urgenţă în centre de plasament după incursiunea forţelor de ordine. Doi sunt victime, 19 sunt copiii celor arestaţi, adică 37 de inşi pentru care s-au emis mandate de arestare pe treizeci de zile. Cu toţii neagă că ar vinovaţi sau că ar fi ştiut ceva.
Situaţia sclavilor nu era un secret pentru niciun locuitor al localităţii, însă nimeni nu recunoaşte cu voce tare. Unii de teamă, alţii din complicitate. Beneficiara principală era comunitatea de rromi din Berevoeşti. Comuna este un nod important al comerţului dintre clanurile de rromi. Din 2007 aici se organizează pe 17 iulie tradiţionalul târg de cai, eveniment important pe parcursul căruia caii sunt supuşi la probe crunte de anduranţă care ar fi trebuit să atragă de multă vreme atenţia procuraturii şi a direcţiei de protecţie a animalelor. S-au dat amenzi, au intervenit poliştii, dar târgul îşi continuă tradiţia netulburat. Anul acesta însă s-ar părea că nu va mai avea cine să-l organizeze.
Cam tot atunci au început să se pună pe picioare reţelele de racolare a victimelor şi e posibil să fie o legătură între cele două operaţiuni: vânzarea cailor şi a sclavilor. Primarul localităţii, Florin Proca, spune că avea bănuieli pe care şi le-a confirmat doar la sosirea poliţiei. Un consilier local, Eugen Miu, ştia de unul dintre minorii înlănţuiţi, dar pretinde că acesta era înapoiat mintal. Copilul trebuia ţinut cu lanţul, susţine consilierul, altminteri ar fi plecat şi s-ar fi rătăcit prin pădure.
O afacere de asemenea proporţii ca timp şi întindere nu ar fi fost posibilă fără protecţie la nivel înalt. Primăria este, în Berevoeşti, moştenire de familiei. Înainte de Florin Proca, primar a fost Fănel Gigi Proca, tatăl lui. Numele lor se regăseşte într-un dosar penal în care sunt acuzaţi de abuz în legătură cu restituirea pădurilor din zonă iar firmele care le-ar defrişa le-ar aparţine. Gurile rele (sau bine informate) spun că cei doi nu ar fi fost străini nici de reţeaua de trafic de persoane şi că au închis ochii pentru că aveau nevoie de mână de lucru la o păstrăvărie şi la o vilă a primarului. Primarul se apără spunând că ar fi trimis o adresă către Poliţie în care afirma că există suspiciunea că unii minori sunt exploataţi însă nu s-a întâmplat nimic. Serviciul de asistenţă socială din Berevoeşti a făcut anul trecut investigaţii în cătunul Glămăceşti fără să descopere nimic suspect. „Sunt sute de case, spune primarul, şi nu ai cum intra să verifici dacă e adevărat sau nu.” Delegaţia primăriei a mers la familiile care primeau ajutoare însă nu au aflat nimic. Cât despre casă şi păstrăvărie, primarul spune că locuieşte la soacră şi nu ştie nimic de păstrăvărie.
Încet-încet tabloul de ansamblu este compus din crâmpeiele de informaţii aflate până acum. Ar fi vorba despre o reţea specializată în răpiri de persoane care acţionează de mai multă vreme. Procurorii de la Crimă organizată au mai multe informaţii. Exista, spun ei, suspiciunea existenţei acestei grupări de trafic de persoane din 2008. Nu e clar de ce nu au intervenit mai devreme. Poate şi pentru că au penetrat cu greutate cercul infracţional. Poate pentru că urmează şi alte arestări, la nivel mai înalt. Sau poate că nu au acţionat din indolenţă. Aşa cum nu au reacţionat primăria sau vecinii.
Oamenii erau racolaţi în pieţe publice şi în zone intens circulate, ademeniţi cu mâncare şi adăpost sau, pur şi simplu, constrânşi cu forţa. Există cazuri în care victimele au fost răpite din biserică sau din propria locuinţă. Li se promitea un loc de muncă bine plătit. Odată ajunşi la Berevoeşti, li se confiscau actele, erau încarceraţi, înfometaţi şi legaţi cu lanţul. Erau ţinuţi în condiţii insalubre care au dus, se pare, la moartea de foame şi efort a câtorva dintre ei. Voinţa lor era înfrântă prin presiuni psihice şi fizice. Erau ameninţaţi şi loviţi cu palmele, pumnii, picioarele, biciul şi alte obiecte contondente. Erau supravegheaţi permanent de stăpânii lor. Victimele, mai spun procurorii, erau trimise să efectueze în fiecare zi diverse munci. Le măturau curţile stăpânilor, spălau rufe, îngrijeau animale. Însă munca cea mai importantă era tăierea copacilor din pădurile învecinate. Transportau lemnul cu ajutorul căruţelor şi mergeau în zona de sud, în Giurgiu, Teleorman sau Olt, pentru a-l vinde. La percheziţie au fost descoperite sume mari de bani, kilograme de aur şi bijuterii, nouă drujbe şi trei atelaje folosite pentru transportul lemnului.
Nu este un caz singular. Mulţi minori sunt folosiţi de familia lor sau împrumutaţi rudelor, vecinilor sau creditorilor pentru munci gospodăreşti. Sunt trimişi pe câmp, să cosească şi să sape culturile. Merg la tăiat lemne sau cu marfa în piaţă. Sunt puşi de multe ori la munci grele şi în mare măsură abandonul şcolar este consecinţa acestui tratament. Este o situaţie des întâlnită la ţară sau în comunităţile înapoiate. Frecvent răzbat ştiri în presă sau în rapoartele poliţiei despre minori exploataţi uneori economic, de multe ori sexual. Este evident că sunt mult mai multe cazurile de sclavie modernă şi că doar un grad mare de complicitate a celor din jur face să fie dezvăluite doar când e prea târziu sau când nu mai pot fi ascunse.
În epoca racolărilor, răpirilor, reţelelor transcontinentale de carne vie, când marfa se vinde pe net prin firmele de escortă sau firme de intermediere a forţei de muncă, definiţia sclaviei s-a schimbat. Walk Free Foundation spune că sclavia este situaţia în care cineva controlează o persoană sau se consideră proprietara ei, privând-o de libertate pentru a o exploata. La nivel global ar fi aproximativ 49 de milioane de sclavi. Aproximativ o treime dintre cei aflaţi în sclavie ar fi copii şi peste jumătate femei şi fete.
Conform raportului Global Slavery întocmit de această organizaţie, în România sunt la ora actuală peste optzeci de mii de sclavi. Sărăcia şi lipsa oportunităţilor joacă un rol-cheie în creşterea vulnerabilităţii la sclavia modernă, se spune în studiu. De asemenea, la proliferarea robiei moderne ar contribui falia tot mai extinsă între diversele categorii sociale, xenofobia, discriminările pe temeiul rasei, sexului, clasei sau castei. În topul sclaviei din Europa, România se află pe locul trei, întrecută doar de Polonia şi Italia şi la mare distanţă de plutonul celorlalte ţări.
Procurorii de la crimă organizată susţin că de vină ar fi nu doar sistemul de valori tradiţionale care pun accent pe supunere şi dau o accepţiune specială ideii de proprietate, ci şi dezvoltarea reţelelor de trafic cu persoane care s-ar face în mare măsură cu complicitatea autorităţilor. Sute şi mii de copii ar fi răpiţi şi forţaţi să se prostitueze, să fure sau să cerşească în oraşele din România sau din străinătate. Această forţă de muncă este racolată din familiile celor plecaţi la muncă în străinătate (circa 60 de mii de copii), dintre copiii orfani instituţionalizaţi sau nu (şi aceştia cam tot 60 de mii) sau din cuplurile destrămate şi este traficată pe mari sume de bani. Traficanţii ar fi în complicitate cu funcţionarii publici cu ajutorul cărora pot face documente false pentru a scoate marfa umană în afara ţării. Uneori firme de intermediere a forţei de muncă exportă muncitori pe care-i ţin în condiţii insalubre, le confiscă actele de identitate, le dau să mănânce cât să nu moară şi le fură câştigurile (mai multe amănunte aici, aici sau aici).
Biroul de presă al Patriarhiei Bisericii Ortodoxe a transmis un comunicat referitor la cazul de la Berevoeşti în care spune că „este deplorabil că autorii acestor fapte incalificabile s-au pretat fără niciun scrupul la acte total incompatibile cu morala creștină și cu demnitatea persoanei". Patriarhia încearcă deopotrivă să deschidă ochii preoţilor comunitari cărora le cere să sesizeze autorităţile când descoperă asemenea situaţii. Este un fel de a recunoaşte o stare de fapt: răpirea, încarcerarea şi exploatarea minorilor nu s-ar putea face fără ca autorităţile, poliţia locală, primarii, consilierii locali şi preoţii din parohie să închidă ochii sau să beneficieze ei înşişi de sclavii României de azi. Deocamdată nici guvernul şi nici comunitatea rromilor nu au reacţionat.
