Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat război corupţiei din sistemul medical. Neprofesionalismul, actul medical de proastă calitate, malpraxisul au fost întreţinute cu plicul cu bani. Plicul a dus la folosirea proastă a resurselor din spitale, la confllicte între membrii corpului medical, la existenţa insulară a echipelor multidisciplinare. Concluzia? Corupţia vine la plic şi ucide pentru că slăbeşte sistemul imunitar al statului. Îl face dependent de plăţile informale care nu discriminează pe baza meritelor, ci a imoralităţii. „Un stat slab,” spune ministrul Voiculescu, “este unul care nu construieşte spitale, nu asigură nici medicamente, nici salarii decente, nici condiţii decente pentru pacienţi şi pentru medici, nu-şi protejează medicii şi pacienţii de abuzuri.”
Vlad Voiculescu este primul oficial care vorbeşte fără surdină despre corupţia din sistemul medical şi efectele acesteia. El a vrut de la bun început să fie perceput drept reprezentatul pacienţilor într-un minister despre care mulţi spun că a fost guvernat de interese de grup şi breaslă. De altfel, el s-a remarcat ca om antisistem încă de pe când era un particular şi lupta cu criza programului naţional anticancer aducând citostatice cu cârca din străinătate. Mai ieftine şi, pare-se, mai eficiente decât cele care nu prea se mai găseau prin spitale.
Declaraţiile sale inaugurează o nouă strategie de luptă împotriva corupţiei şi se leagă de eterna criză a sistemului de sănătate. Din cauza sărăciei şi a migraţiei cadrelor medicale calificate, sistemul nu se mai bucură de fel de o imagine publică bună şi a fost torpilat în ultima vreme de câteva scandaluri care au făcut ca neîncrederea în doctori şi spitale să crească la cote nemaivăzute.
Nu e mai puţin adevărat că, explicit sau nu, guvernul de tehnocraţi al lui Dacian Cioloş a preluat simbolul tragediei de la Clubul Colectiv unde au murit din cauza neglijenţei şi corupţiei zeci de persoane. Corupţia ucide, se spunea atunci, corupţia ucide spun şi miniştrii lui Dacian Cioloş. Unii i-au acuzat de cinism, alţii că sunt disperaţi să capete legitimitate întrucât venirea guvernului Cioloş a fost posibilă după înlăturarea cabinetului Ponta, compromis de incendiul din clubul Colectiv. „A fost nevoie să moară oameni pentru ca această demisie să se producă” după cum spunea, cu un gust îndoielnic, preşedintele Iohannis.
Oricum, cazul Colectiv este o bună planşă anatomică a disfuncţiilor sistemului. S-a spus că neglijenţa în serviciu, nerespectarea sau inexistenţa avizelor de funcţionare, lipsa de coordonare între echipele de salvare şi spitale, absenţa specialiştilor sau a medicamentelor a dus la numărul mare de morţi. De asemenea, s-a constatat că dezinfectantul folosit de marile secţii de chirurgie era falsificat şi excesiv de scump. Există suspiciunea că patronul firmei care furniza acest dezinfectant era mână-n mână cu managerii unor spitale. Aceştia, se spune, primeau comisioane din contractele pe care le semnau fără să mai controleze calitatea produselor primite. Apoi s-a constatat că secţia de urgenţe a Spitalului de Arşi nu este funcţională. Nici nu au putut fi duse victime de la Colectiv acolo pentru că nu exista personal specializat pentru a lucra la aparatura de ultimă generaţie. Mai apoi însă, după ce ministrul a declanşat o serie de controale, s-a dovedit că spitalul este mizerabil, adevărat focar de boli nosocomiale. Au fost închise secţii din spital şi ministrul a promis să extindă această operaţiune în toată ţara chiar dacă va trebui să închidă spitale întregi.
Cel mai recent scandal medical este cel al pilotului care s-a prăbuşit zilele trecute cu paramotorul în lacul Comana şi care, odată ajuns în spitalul Bagdasar-Arseni, a fost infectat cu două bacterii extrem de rezistente. Reprezentanţii spitalului susţin însă că pacientul ar fi luat aceste bacterii din apa lacului.
Afirmaţiile pacientului s-ar putea dovedi adevărate. Trei dintre victimele de la Clubul Colectiv au murit la Spitalul de Arşi din cauza infecţiilor nosocomiale. Conform datelor furnizate de Centrul Naţional de Statistică şi Informatică în Sănătate Publică între 2010 şi 2015 s-au înregistrat 57 de mii de infecţii intraspitaliceşti. Cele mai multe, peste douăsprezece mii, anul trecut. Pacienţii au făcut în spital infecţii pulmonare, digestive, urinare şi ale plăgilor chirurgicale. De vină sunt condiţiile din spitale, lipsa materialelor consumabile ca faşe, sterilizarea defectuoasă a instrumentelor medicale şi hrana de multe ori proastă. Şi, nu în ultimul rând, corupţia care îi obligă pe pacienţi să facă împrumuturi înainte de a se interna pentru a putea plăti la toate vămile invizibile ale spitalului. Între pacienţi circulă mercurialul, lista celor care trebuie plătiţi şi sumele respective. Trebuie să plăteşti portarul, infirmiera, asistenta, medicul care te operează, pe cel care te anesteziază, brancardierii şi sora care-ţi schimbă aşternuturile sau nu, după toane şi bani.
Nu s-ar fi întâmplat toate acestea dacă sistemul nu ar fi corupt. Este şi motivul pentru care premierul Dacian Cioloş a scos de la naftalină strategia anticorupţie concepută de fostul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu, reciclând-o, pe alocuri plagiind-o şi relansând-o cu fast în ceea ce nu a părut multora mai mult decât un exerciţiu de imagine. Noua strategie se bazează pe prevenţia corupţiei, spune ministrul Justiţiei Raluca Prună, actor important în prezentarea proiectului plagiat. Aşadar organele statului nu se vor mulţumi să constate corupţia şi să încerce penalizarea ei, ci o vor vâna încă dinainte de a se naşte. Este exact ce-şi propunea strategia prezentată în 2011, susţine Cătălin Predoiu: „Am vrut să punem prevenţia la temelia întregii strategii. Toată lumea a fost de acord că doar sancţionarea nu va fi suficientă pentru reducerea flagelului corupţiei.” Chiar dacă demască plagiatul, fostul ministru din cabinetul Boc spune că nu-şi revendică paternitatea. La urma-urmei, dacă strategia era bună acum patru ani, de ce n-ar fi eficientă şi azi?
Desigur, pentru un guvern şi o justiţie care au dificultăţi endemice să obţină urmăriri penale şi condamnări în acte grave şi flagrante de corupţie, ambiţia de a schimba lucrurile la firul ierbii pare romantică şi naivă. Premierul le cerea românilor prin intervenţia sa la lansarea strategiei să se implice mai mult, să dea dovadă de spirit civic şi responsabilitate. Am văzut, spune Dacian Cioloş, la Spitalul de Arşi, pacienţi care erau ţinuţi în condiţii inumane. Şi nu doar acolo ci şi în alte spitale. „Ştiu că domnul ministru le are în vedere, chiar dacă nu vor fi făcute miracole în câteva zile sau în câteva luni, dar e un proiect care să pornească de la această realitate, proiect de investiţii, pe care noi, cel puţin, îl vom începe.” De asemenea, există interese de afaceri cu consecinţe criminale, mai spune premierul, citând cazul firmei HexiPharma, furnizoarea dezinfectantului falsificat. Societatea devine vulnerabilă din pricina acestor abateri de la integritate, se dezumanizează şi este mai uşor de manipulat de cei care vor să se folosească de aceste slăbiciuni. E nevoie de procurori şi poliţişti cinstiţi, dar în primul rând de credibilitate a actului de justiţie. În ciuda acestor greutăţi, mai spunea premierul, este timpul ca România să se însănătoşească.
Începutul eliminării birocraţiei, posibilitatea ca taxele şi impozitele să fie plătite electronic, monitorizarea financiară a instituţiilor statului şi activarea Agenţiei de administrare a bunurilor indisponibilizate (un alt fel de a spune „confiscate”) prin care să fie recuperate daunele şi despăgubirile din marile dosare de corupţie (aproximativ 600 de milioane de euro doar anul trecut), celeritatea justiţiei şi pedepsirea malpraxisului judiciar sunt doar câteva dintre măsurile care ar trebui luate. Individul de rând nu poate crede în lupta anticorupţie dacă nu vede decât efectele ei abstract-politice (arestarea unui demnitar sau demantelarea unui grup de interese la nivel înalt, cu alte cuvinte o justiţie orientată mai degrabă spre revanşa politică şi înlocuirea unor grupuri de interese cu altele), dar nu şi pe cele concrete, cum ar fi, printre altele: alocarea banilor recuperaţi în igienizarea şi modernizarea spitalelor, fonduri pentru plata medicilor în funcţie de competenţe şi abilităţi, extinderea programelor naţionale de sănătate.
Altfel apare pericolul ca lupta anticorupţie să nu fie decât o altă alegorie a neputinţei instituţiilor statului de a-şi vindeca infecţiile nosocomiale.
