Camera inferioară a Parlamentul polonez, Sejmul, a votat o rezoluție prin care crimele și masacrele comise de naționaliști ucraineni în al Doilea Război Mondial asupra civililor polonezi sunt numite „genocid”.
Kievul, care neagă realitatea acelor crime, a protestat, președintele Petro Poroșenko spunând că „regretă” inițiativa legislatorilor polonezi.
Poroșenko se teme că o asemenea inițiativă poate fi folosită ca o armă ideologică în conflictul cu separatiștii sprijiniți de Rusia, conflict care a făcut deja 9.400 de victime în doi ani.
Sejmul polonez mai încercase în 2013 să voteze asupra „genocidului” comis de ucraineni, însă atunci deputații de dreapta ai lui Kackynski nu erau majoritari, iar rezoluția nu a trecut. De această dată ea a fost votată cu 432 de voturi pentru și doar unul împotrivă.
Istoricii spun că în 1943-44, membri ai Armatei Insurecționale Ucrainene (Українська Повстанська Армія, UPA), o groupare paramilitară de partizani naționaliști, au masacrat între 35.000-60.000 de civili polonezi, inclusiv un mare număr de femei și copii, în regiunea Volîn din nord-vestul Ucrainei, care în poloneză se numește Wolyn.
Partizanii din UPA luptau atât împotriva naziștilor cât și a sovieticilor și voiau să curețe teritoriile pe care le considerau istoric ucrainene de polonezi.
La rândul lor, partizanii polonezi au masacrat în aceeași regiune circa 20.000 de ucraineni.
Invocarea acestor masacre încrucișate a fost tabù în timpul comunismului, dar a rămas în conștiința polonezilor.
“Regret decizia Sejmului polonez”, a scris Poroșenko pe Facebook. „Știu că mulți vor specula asta în scopuri politice."
Rezoluția respinsă din 2013 vorbea de „curățare etnică cu semne de genocid”.
Jaroslaw Kaczynski, șeful partidului conservator de guvernământ (PiS), a dorit însă folosirea clară a termenului de „genocid”.
Asta provoacă desigur satisfacție în Rusia. Presa rusă descrie sistematic Ucraina ca pe un regim fascist, iar rusofonii din regiunile separatiste au acum confirmarea trecutului „genocidar” al naționaliștilor ucraineni. Simbolica neo-nazistă a unor grupuri para-militare, care s-au dedat la abuzuri asupra civililor din zonele separatiste, precum Batalionuk Azov, nu face nimic pentru a diminua amalgamul.
Apoi, în termeni politici, nu toată lumea e mulțumită de multiplicarea faptelor din trecut calificate drept „genocid”. De la Holocaust și genocidul armean, trecând prin cel ruandez și masacrul de la Srebrenica, există teama că se va ajunge la o banalizare a termenului, teamă justificată, dacă ne gândim că în România niște ziariști au putut scrie despre „genocidul”… teilor din Iași. Ba chiar,în 2012, o asociație pentru apărarea câinilor vagabonzi, Cuțu-Cuțu, se lamenta într-un comunicat: „câinii nu sunt evrei ca să fie duși la Auschwitz”.
In Israel, de pildă, o majoritate a politicienilor se opun recunoașterii genocidului armean. Pentru ei există un singur genocid: Holocaustul, fapt istoric unic și de necomparat.
