În faţa celei mai importante hotărîri pe care a avut-o de luat vreodată, Comitetul Internaţional Olimpic a decis să nu decidă. CIO nu a suspendat delegaţia Rusiei de la Olmpiada care va începe peste două săptămîni la Rio de Janeiro. Toată lumea aştepta o poziţie clară, după cel mai mare scandal de dopaj cunoscut în istoria sportului. Cu toate astea, CIO a făcut un pas lateral şi a evitat să se pronunţe. CIO a fragmentat decizia şi a pasat-o Federaţiilor sportive internaţionale care se ocupă de fiecare disciplină olimpică în parte. Asta înseamnă că, de pildă, Federaţia Internaţională de Nataţie va trebui să decidă, singură, dacă înotătorii ruşi pot sau nu pot participa la Olimpiadă.
Decizia CIO e previzibilă, ultrabirocratică şi periculoasă pentru credibilitatea sporturilor. Pînă la urmă, Thomas Bach, preşedintele CIO, nu a avut curajul să susţină o decizie care ar fi lovit grav imaginea autorităţilor ruse şi, în primul rînd, a lui Vladimir Putin. Relaţia cordială, ba chiar prietenoasă, stabilită între Bach şi Putin a jucat, probabil, un rol mai important decît principiile de care CIO face atîta caz.
Între elementele care trebuie să fi influenţat poziţia CIO e de amintit marele simulcaru organizat de Rusia la Soci în 2014 şi cunoscut sub numele de a XXII-a Olimpiadă de iarnă. Rusia a reuşit, atunci, să cheltuie 51 de miliarde de dolari, pentru cea mai scumpă Olimpiadă în istoria de 120 de ani a mişcării olimpice. CIO a acordat dreptul de orgnizare trecînd peste toate argumentele care spuneau că Soci nu e
Rapoartele, descriu 312 cazuri de dopaj la marile concursuri dintre 2011 şi 2015, precum şi sistemul pus la punct de Guvernul şi de Serviciile Secrete ruseşti pentru a dopa sportivii şi a măslui testele
locul, iar Rusia nu e pregătită pentru aşa ceva. CIO şi-a încasat cota de profit şi a ignorat restul. După mai puţin de un an, Olimpiada de la Soci se dovedea o afacere gansterească, organizată şi condusă de statul rus. În noiembrie 2015 şi în iulie 2016, două Rapoarte ale Agenţiei Mondiale Antidoping (WADA) dezvăluiau existenţa unei enorme industrii de stat care a asigurat dopajul atleţilor ruşi.
Rapoartele, descriu 312 cazuri de dopaj la marile concursuri dintre 2011 şi 2015, precum şi sistemul pus la punct de Guvernul şi de Serviciile Secrete ruseşti pentru a dopa sportivii şi a măslui testele. De aici a început scandalul pe care CIO a refuzat să îl tranşeze.
Soluţia propusă de CIO e un compromis impracticabil. Federaţiile internaţionale în seama cărora a fost lăsată decizia nu au cum să cunoască adevărul integral din sporturile pe care le conduc. Ele au la dispoziţie doar datele din cele două Rapoarte WADA, care nu acoperă toate competiţiile şi toate sporturile olimpice la care Rusia a avut concurenţi. Unele Federaţii, de pildă, Federaţia Internaţională de Atletism, ştiu mai mult. Primul Raport WADA a pus în lumină o hoţie uriaşă în atletismul rusesc şi Federaţia Internaţională a decis, deja, suspendarea Rusiei. Alte Federaţii, de pildă Federaţia Internaţională de Judo sau de Box, au motive să creadă că sportivii ruşi au făcut acelaşi lucru ca atleţii, dar nu au destule probe pentru o suspendare in corpore. Prin urmare, o parte a delegaţiei de 387 de atleţi propusă de Rusia pentru Olmpiadă va concura la Rio. E exact ce a încercat şi a reuşit CIO, punînd decizia în braţele Federaţiilor Internaţionale de resort.
Una din obiecţiile invocate, în mod repetat, de oficiali ruşi spune că suspendarea în bloc a sportivilor ruşi ar fi dus la pedepsirea unor atleţi nevinovaţi, adică a excepţiilor de la majoritatea dopată. Astfel formulat, argumentul pune în faţă sportivii curaţi şi nu are cum să nu atragă
Nivelul de dopaj între sportivii ruşi e suficient de mare şi frecvent pentru a dovedi frauda sistematică şi de principiu...”
simpatia publicului parg. E tipul clasic de argument vicios. Adică argumentul care scoate în faţă nevinovaţii pentru a ascunde vinovaţii. După acest argument, Rusia ar trebui pedepsită doar în momentul în care toţi sportivii ruşi sînt dopaţi. Însă nivelul de dopaj între sportivii ruşi e suficient de mare şi frecvent pentru a dovedi frauda sistematică şi de principiu.
O decizie de suspendare în bloc pedepseşte tocmai asta: un sistem şi un principiu fraudulos. În plus, se ştie cine sînt vinovaţii între sporticvii ruşi dar asta nu înseamnă că se ştie cine sînt nevinovaţii. Vorbind de nevinovaţi, oficialii ruşi se referă la sportivi care nu au fost testaţi decît acasă de un sistem măsluit. Asta nu demonstrează că e voba de vinovaţi, dar nici de nevinovaţi.
A doua mare obiecţie a fost şi este: de ce numai Rusia? Presa şi oficialii ruşi repetă această întrebare fără să spună publicului larg două lucruri. Mai întîi că, practic vorbind, întrebarea pleacă de la un fals. Ruşii nu sînt singurii sportivi sancţionaţi. Federaţia Internaţională de Haltere a suspendat deja halterofili din Bulgaria, Kazahstan, România şi Belarus. Şi nu e singura. Dacă, însă, întrebarea priveşte Rusia ca ţară şi delegaţia ei la Olimpiadă, răspunsul nu e un mister: Rusia nu e singura ţară în care se practică dopajul dar e, evident, ţara în care dopajul se practică în cea mai mare măsură şi e sprijinit de stat. Aici e diferenţa care face din Rusia un caz separat şi obliga CIO la o decizie clară.
CIO a preferat un compromis penibil. Dealtfel trebuie spus clar că, dacă era după CIO, problema dopajului în Rusia n-ar fi făcut vîlvă. CIO a trebuit să ia o decizie sub presiunea Rapoartelor WADA. Fără ele, n-am fi auzit mare lucru de la CIO. Iar cine crede că WADA e o organizaţie obsedată de Rusia, trebuie să îşi aducă aminte că tot o investigaţie WADA l-a scos din cursă pe americanul Lance Arsmtrong, unul din cei mai mari, mai dopaţi, mai bine plătiţi, şi celebri campioni ai ciclismului şi sportului din toate timpurile.
Soluţia aleasă de CIO e încă o lovitură aplicată sportului în genere, atletismului şi olimpismului, în particular. Cei ce mai credeau în nobleţea şi corectitudinea probelor atletice de vîrf au destule motive să nu o mai facă. La Rio, competiţiile la care vor participa sportivi ruşi îşi vor pierde credibilitatea din start. Mai important e că Olimpiadele, alături de alte jocuri şi competiţii de mare popularitate, sînt dependente şi viciate de amestecul de politică, bani şi presiuni care le înconjoară. Recentul scandal FIFA nu e cu nimic diferit.
În ultimii cîţiva ani, marele asalt propagandistic al Rusiei a luat în primire sportul şi asta răspunde celeilalte întrebări repetate atît de frecvent: de ce abia acum? Pentru că Rusia şi marile structuri ale sportului global au mers prea departe. CIO a validat farsa şi s-ar putea ca acesta să fie începutul sfîrţitului înredereii publice în sportul oficial. Punct de la care începe circul.