Materiale extrase din arhiva Institutului Hoover de la Universitatea Stanford, California, de istoricul Sergiu Musteață
Fragment din „Programul politic” din 05.01.1991. Editor: Mircea Carp
S-a dus și vremea cernoziomului. Pământul negru și gras, care făcea mândria Basarabiei și a Ucrainei, se usucă și se fărâmițează. Ați ghicit: un nou dezastru ecologic. Ca și în Germania comunistă, ca și în Cehoslovacia, Ungaria și Polonia, locuitorii Moldovei Sovietice descoperă catastrofa când e aproape târziu. Decenii de industrializare isterică, de lepădare a toxinelor unde dădea Dumnezeu și de dopare a solului cu substanțe chimice au dus la un coșmar ecologic, într-un moment în care economia e la pământ și când ar fi fost nevoie mai mult ca oricând de un pământ sănătos, care să facă grâul cât vrabia.
Din păcate, pentru comuniști, natura era ceva imuabil, un fel de rezervor inepuizabil din care se putea extrage la nesfârșit, sau o groapă fără fund, în care se putea arunca orice. Ignorarea ecologiei sau a geneticii, științe burgheze, a dus la ceea ce vedem astăzi: fără a se fi ajuns la apocalipsa ecologică din romanele de anticipație, situația e destul de gravă în Basarabia pentru ca moldovenii să înceapă să se gândească serios la un ajutor de afară.
S-a întâmplat ca într-o alchimie inversată: în faza întâi, pământul negru, cernoziomul, care trebuia să rodească, a fost otrăvit încet vreme de decenii. În loc să dospească, el s-a uscat. Grânarul Uniunii Sovietice e ros de eroziune. Iar procesul continuă, fără a se ști cum va putea fi oprit. La fel cum se întâmplă cu Marea Aral, care seacă acum văzând cu ochii, ca o băltoacă de rând.
Cel mai citit ziar de stânga din Germania, Die Tageszeitung, care apare în Berlinul de Vest, se ocupă, în numărul său de ieri, de starea mediului în Moldova Sovietică. Concluzia studiului este că întreg teritoriul Moldovei poate fi considerat ca atins de o catastrofă ecologică. Moldovenii o știu, de altfel, și speră în ajutoare din vest. Ce va putea însă Occidentul să facă? Europa trebuie să mai ajute la repararea distrugerilor lăsate de comuniști și în celelalte țări ale lagărului, și în special în fosta Germanie democrată.
„Vreme de milenii, scrie Die Tageszeitung, a rodit pământul Moldovei, dând recolte excepționale. Astăzi el este erodat, după ce a fost otrăvit cu nitrați, pesticide și reziduuri metalice, ca nicăieri în Europa. 30% din humusul fertil al Basarabiei s-a pierdut de la război încoace”.
Dar distrugerile nu s-au oprit la sol. Ziarul continuă: „Fluviul Nistru era în urmă cu 50 de ani o apă navigabilă, de o mare importanță economică. Astăzi el nu mai e, prin dreptul Chișinăului, decât un pârâu neînsemnat”.
Die Tagezeitung îl citează pe profesorul Ion Dediu, președintele Comitetului pentru apărarea Mediului Înconjurător, comitet fondat în iulie, anul trecut. „Politica colonială a Moscovei, - spune profesorul Dediu, - a dus la ruina solului nostru.” Ion Dediu predă ecologia la Universitatea din Chișinău, după ce s-a războit vreme de zece ani cu autoritățile de la Moscova pentru a putea fonda această catedră. Cât despre comitetul pe care îl prezidează, acesta e subordonat direct Sovietului Moldovei și nu vreunui minister, situație identică cu cea din Ucraina și Lituania.
Ion Dediu mai prezidează și Mișcarea Ecologică din Moldova, care încearcă, de ani de zile, să ducă la o conștientizare a situației catastrofale a Basarabiei în rândurile populației.
„Numai printr-o permanentă presiune venită de jos, - spune profesorul Dediu, - poate fi convins guvernul să ia măsuri.”
Comitetul pentru apărarea Mediului este foarte activ. Membrii săi au pus deja la punct o lege care interzice orice despădurire pentru următorii 5 ani. Pădurile mai reprezintă astăzi doar 5% din suprafața totală a Moldovei, când procentul vital, dincolo din care începe eroziunea este de 25%.
În urma campaniei comitetului, circa 700 de specialiști sunt acum la lucru, pentru a găsi soluții și a ameliora, în măsura posibilului, situația existentă, prima măsură fiind, se înțelege de la sine, oprirea oricăror exploatări ale resurselor naturale. Pentru asta ar trebui însă ca oamenii, populația, să înțeleagă ce e în joc. Aceasta se dovedește a fi partea cea mai grea a misiunii.
