Mandatul de reţinere a lui Bogdan Olteanu, fost viceguvernator al Băncii Naţionale, acuzat de trafic de influenţă este doar vârful aisbergului. Sorin Ovidiu Vântu, care a fost multă vreme interfaţa între lumea interlopă şi politicieni, considerat de mulţi un făcător sau un distrugător de regi, a ameninţat că mai are multe de spus despre plăţile făcute politicienilor.
Deep Impact: asteroidul loveşte lumea politică
El a recunoscut la Direcţia Anticorupţie că unul dintre oamenii săi a intermediat în anul 2008 o tranzacţie oneroasă între el, pe de-o parte, şi şeful Camerei Deputaţilor, tânărul liberal Bogdan Olteanu, şi premierul de-atunci, Călin Popescu Tăriceanu, preşedinte de partid, de partea cealaltă. Afaceristul le-ar fi cerut să-l pună guvernator al Deltei Dunării pe Liviu Mihaiu, jurnalist în trustul lui, iar cei doi i-ar fi pretins câte un milion de euro. Bogdan Olteanu s-a întâlnit cu Vântu pe domeniul acestuia din Deltă şi au perfectat afacerea şi, ca semn de bună-credinţă, a anunţat mult dorita numire în timpul unei emisiuni de televiziune, cu două zile înainte ca aceasta să aibă loc oficial. Cele două milioane ar fi fost împărţite frăţeşte, iar Bogdan Olteanu şi-ar fi folosit partea în campania sa electorală. I-a cheltuit degeaba pentru că un an mai târziu, în 2009, era numit viceguvernator la BNR. Sau, cine ştie?
Sorin Ovidiu Vântu i-a denunţat pe cei doi doar după ce, la rându-i, ar fi fost turnat de intermediarul său, Ionuţ Eftime. Într-o intervenţie pe pagina sa de socializare, Vântu îşi cere scuze maliţios că nu a negat că ar fi dat banii şi nici că l-ar fi primit pe Olteanu la el, în Deltă. De asemenea, îşi cere scuze pentru jurnaliştii pe care i-a plătit peste valoarea lor profesională şi umană. „Răzbunarea lor, perfect legitimă, a căpătat aspectul unei exorcizări în masă a unui corp cu sute de capete cuprins de convulsii epileptice şi cu bale la guri,” spune Vântu. Lista lui Vântu, mult prea lungă pentru a intra în detaliile ei, cuprinde politicieni, diverşi demnitari, personalităţi publice sau oameni de presă care-i datorează salarii bune fostului patron de la Gelsor şi FNI. Despre unii se spune că i-au reprezentat interesele în presă sau în cercurile de putere. Iar relaţia lui Sorin Ovidiu Vântu cu Banca Naţională nu mai este de multă vreme o ficţiune. Acum douăzeci de ani, racola înalţi funcţionari de la BNR, ba chiar şi un viceguvernator, pentru a înfiinţa din banii FNI un grup financiar mamut, Gelsor. Printre cei care s-au implicat în acest proiect au fost Vlad Soare, viceguvernator, Daniel Dăianu care este astăzi membru în consiliul de administraţie BNR, Vasile Săvoiu, director BNR şi Adrian Radu, responsabil de operaţiuni financiare la BNR. Despre unii dintre aceştia există informaţii solide că ar fi făcut parte din Direcţia de informaţii externe a Securităţii. Sorin Ovidiu Vântu a avut o mare slăbiciune pentru securişti şi mulţi dintre oamenii lui au fost deconspiraţi ca agenţi sau ofiţeri ai poliţiei politice comuniste. Când a fost vorba despre trafic de influenţă, Vântu a avut mereu oameni pe care putea conta.
Când critică presa, nu e clar dacă Vântu se referă trusturile de televiziune care au făcut din el eroul negativ al luptei cu anticorupţia şi inamicul public numărul unu sau doar la jurnalistul Liviu Mihaiu care susţine că nu are habar de târgul făcut de cei mai puternici oameni ai zilei pe socoteala lui şi că, deşi flatat, nu se regăseşte în acest scenariu sud-american. Ar fi ajuns în postul de guvernator graţie valorii sale de organizator şi manager iar în cele cinci luni din Deltă ar fi declanşat o minirevoluţie printre braconieri şi dezvoltatorii care voiau să-şi facă vile în stuf. Cum-necum, Liviu Mihaiu a fost numit pe postul de guvernator al Deltei Dunării unde, spun unii, a semnat la o săptămână de la ocuparea fotoliului, autorizaţia pentru înfiinţarea unor benzinării plutitore pentru bărcile cu motor din Deltă. Coincidenţa face ca benzinăriile să fi fost ale Petromservice, compania la care Sorin Ovidiu Vântu era partener cu Liviu Luca. Este afacerea care i-a ridicat pe cei doi în topul bogaţilor, dar tot ea i-a trimis în puşcărie pentru şase ani. Una dintre afacerile lui Vântu era să alimenteze navele comerciale care străbăteau labirintul natural al Deltei. Interesele lui Vântu în Delta Dunării nu se opresc aici. El deţine complexurile turistice Lebăda şi Roşu, cele mai mari hoteluri din rezervaţie.
Prin labirintul paradisului fiscal
Ca să ajungă în buzunarele celor doi politicieni, banii au străbătut un traseu întortocheat prin diverse firme-paravan înfiinţate de Vântu pare-se tocmai în acest scop.
Organizaţia RiseProject a reconstituit traseul lor. Jurnaliştii acestei organizaţii au reuşit să afle din documentele procuraturii că Eftime şi tatăl său obţinuseră din 2006 puteri depline de reprezentare pentru administrarea IT and Media Production, o companie offshore din statul american Delaware. Compania este, de fapt, o căsuţă poştală din care a fost plătit milionul lui Bogdan Olteanu. Procurorii citaţi de RISE Project spun că banii erau viraţi de altă companie offshore cipriotă, Demera. Eftime ar fi fost angajat fictiv de alte companii cu sediul în Cipru şi ar fi primit salarii pentru servicii de management inexistente. Banii erau ascunşi aşadar în spatele unor servicii legitime de administrare sau intermediere. Cu o zi înainte de numirea lui Mihaiu ca guvernator în Deltă, compania Demera semnează un contract cu Laveco Group Limited (o firmă din Noua Zeelandă) prin care prima o angajează pe a doua să intermedieze achiziţionarea a 30% din acţiunile societăţii Conmec SA din Republica Moldova. Demera se angaja să le plătească celor de la Laveco un comision de un milion de euro. „Aceeaşi Laveco, observă cei de la RISE Project, vira constant bani în contul companiei IT & Media Production din Bulgaria, operat de Ionuţ Adrian Eftime.” Această inginerie financiară ne aminteşte hăţişul de firme înfiinţate de Vântu în România pentru a-şi ascunde banii şi fraudele jocurilor sale piramidale de la Gelsor sau Fondul Naţional de Investiţii. Tot într-un asemenea labirint din paradisurile fiscale s-au pierdut şi o parte din banii Petromservice pe care statul nu i-a mai recuperat.
După cum se vede, societatea cipriotă Demera era compania principală prin care au circulat banii în toate subteranele afacerii şi s-au compensat diverse împrumuturi şi plăţi fictive. Compania, înfiinţată în 2006, a fost desfiinţată în acest an, parcă pentru a şterge urmele milioanelor de euro pe care le-a intermediat de-a lungul timpului. Prin Demera au fost tranzacţionate milioane de acţiuni de la Romexterra Bank, la care iniţial acţionarii principali au fost Petrom, Romgaz şi Petromservice. Banca a avut o soartă nefericită. Imediat după aceste tranzacţii, a fost rebotezată Nextebank, vândută şi apoi revândută. Urmele ei aproape că au dispărut după ce a fost înghiţită de peşti mai mari din zona bancară.
Demera a tranzacţionat însă acţiuni de la multe alte societăţi comerciale din România şi Republica Moldova. Petromservice, firma lui Vântu, devenise în 2008 acţionar principal la Investiprivatbank cumpărându-i acţiunile prin Demera la preţuri mult peste ale bursei, ceea ce pare să indice o formă de trafic de influenţă sau de plăţi ascunse pentru anumite servicii. Demera s-a mai implicat în alte cumpărături pe piaţa din Moldova, la preţuri piperate. Înainte de desfiinţare, în portofoliul ei se aflau acţiuni de la foste societăţi de stat din Republica Moldova: Magistrala, Conmec, Agat, Mezon, Semnal şi Fabrica de Conserve din Coşniţa (Sursa „Demera” şi tranzacţiile penale).
La rândul său, Traian Băsescu, pe al cărui mandat prezidenţial s-a făcut tranzacţia, are versiunea sa. El spune că SRI a aflat de sumele de bani ridicate din Bulgaria, dar că nu s-a aflat încotro s-au dus. Devenit adversar al Direcţiei anticorupţie pentru că e de părere că multe dintre acţiuni procurorilor sunt politizate şi inspirate de SRI, fostul preşedinte spune că ţinta dosarului este în mod evident Bogdan Olteanu care ar fi făcut greşeala să anunţe „în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor cine e guvernator cu două zile înainte" de numirea oficială. Banca bulgărească este IT and Media Productions şi acolo au sfârşit vreo trei milioane de euro din cele opt delapidate de la Petromservice.
Dimensiunile acestui caz abia încep să fie înţelese. Bogdan Olteanu vine în această afacere cu toată istoria sa personală şi profesională şi nu puţini sunt cei care pun în evidenţă relaţiile personale sau politice care i-au netezit drumul către demnităţile ocupate şi către traficul de influenţă. El a fost partener de afaceri cu Alina Gorghiu, actuala co-preşedintă PNL, şi sunt voci care-i cer acesteia să-şi spună punctul de vedere, să se dezică de fostul partener sau chiar să-şi dea demisia. La rândul său, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, vizat de denunţ, ar putea petrece alegerile în arest aruncându-şi partidul în uitare. Însă Sorin Vântu e abia la început şi se spune deja că mai sunt câteva nume sonore de la PSD implicate în acest dosar căci mulţi s-ar fi dedulcit la fructul păcatului din paradisul fiscal.
Trafic de influenţă ca politică de stat
Dar s-a făcut trafic de influenţă din greu şi la Palatul de Justiţie sau în Palatul Victoria. Lista judecătorilor mituiţi pentru a extinde efectele măreţiei dreptului asupra dosarelor interlopilor este tot mai lungă. Pe vremea lui Adrian Năstase a fost patentată moda consilierilor care se întâlneau în parcare cu interlopii pentru a primi valizele cu bani. Alt exemplu: în dosarul Microsoft unul dintre martori susţinea că atât Adrian Năstase cât şi Victor Ponta ar fi primit diverse compensaţii pentru că au forţat compania Siveco să introducă firma Microsoft într-o extensie de program. De asemenea, pe vremea guvernării Ponta, Adrian Duicu, şeful PSD Mehedinţi, care era şi preşedinte al Consiliului Judeţean, dădea telefoane din cabinetul primului ministru pentru a-l susţine pe şeful Poliţiei judeţene în funcţie, cu condiţia ca acesta să-l scape de un dosar de incompatibilitate. Iar zilele trecute, Horia Simu, implicat într-un dosar de retrocedare, îl denunţa pe Daniel Moldoveanu, consilier de stat la Cotroceni pe vremea preşedinţiei lui Traian Băsescu că ar fi făcut trafic de influenţă pentru a obţine aproape un milion de euro din despăgubirile pentru un teren cu problemele. Toate acestea sunt nişte exemple de şcoală parcă pentru a-i convinge pe cei care încă mai au îndoieli în ceea ce priveşte existenţa abuzului în serviciu în Codul penal şi în Legea anticorupţie.
Traficul de influenţă este banal, administraţia românească funcţionând în mare măsură pe baza principiului „îmi dai-îţi dau.” Dacă s-ar cerceta numirile făcute în administraţia locală, ba chiar şi prin instituţii centrale s-ar descoperi că multe au fost făcute la cererea bine argumentată a afaceriştilor. La nivel central, există cazuri în care parlamentarii au recunoscut că au cotizat sume substanţiale pentru a ajunge pe liste şi nu e totdeauna clar unde au ajuns acei bani: în buzunarul şefilor sau în conturile partidelor. Conturile decidenţilor sunt pline de amprentele contribuabililor din umbră şi nu ar trebui decât ca procurorii să le cerceteze pentru a reforma în profunzimi penale clasa politică.
