L-am cunoscut destul de bine pe Horia, fiul lui Miron născut în 1951. El a mers la Liceul „Caragiale”, dar ne întâlneam grație unor amici comuni. Una din cărțile sale favorite era „Omul revoltat” de Camus. Într-un an am fost la mare împreună, el dormea în cort, în satul de vacanță. Statutul de boiernaș din nomenklatură îi repugna. A studiat fizica, a fost coleg de an cu Nicu Ceaușescu, se ignorau reciproc. După tragedia din 1968, familia Constantinescu s-a mutat din vila de pe strada Paris într-un luxos apartament în complexul de lângă Arcul de Triumf (clădirile în care se află acum locuințele de protocol ale unor înalți demnitari). Horia a continuat să meargă la Liceul „Caragiale”. A studiat fizica. L-am rugat pe un fost coleg de an cu Horia, care a emigrat în timpul facultății, să-mi dea unele informații despre el. Acest pasaj mi se pare revelator: „Horia nu-l înghițea pe Nicu și nu se vedeau. Când mi se propunea să intru în partid pentru că eram student bun le răspundeam să meargă întâi la Horia; el nu accepta așa că spuneam și eu nu”.
N-a apucat să termine facultatea, a murit, cred că în 1973, într-un accident pe munte. A fost surprins de o avalanșă în Bucegi și a înghețat. A fost înmormântat la Timiș alături de primul Horia, mort în urma unei operații de apendice, și de mama lor, Sulamita. Nu știu dacă și Miron e înmormântat acolo.
Cu Aleksa Djilas m-am împrietenit la mijlocul anilor '80. Îl admir ca intelectual critic și ca istoric. Atunci când virusul naționalist i-a contaminat pe atâția dintre compatrioții săi, inclusiv pe unii intelectuali celebri precum Dobrica Ćosić și Mihailo Marković, Aleksa și-a păstrat cumpătul, a refuzat să se încoloneze, și-a exprimat propriile opinii fără teama că va fi stigmatizat de profeții neo-tribaliști. A polemizat cu Noel Malcolm în „Foreign Affairs” pe tema Kosovo și a fost acuzat de lipsă de empatie pentru cauza independenței. A fost și rămâne el însuși.
Miron și Milovan: doi intelectuali marxiști, două destine atât de diferite. Primul a fost un tiranofil dogmatic și inflexibil, a practicat și a justificat despotismul ideocratic, al doilea a renunțat la putere și a devenit un eretic a cărui mărturie este menită să dăinuie între dovezile de demnitate dintr-un veac în care au abundat probele abjecției, lașității și infamiei.
*Îi mulțumesc fostului meu coleg de liceu Andrei Manoliu care mi-a oferit o serie de informații utile pentru schițarea biografiei lui Horia Constantinescu.
