Anul era 2001, orașul era Londra, vremea era urîtă. În Piccadily Circus - un magazin de muzică cu cinci etaje, Tower Records.
Zeci de mii de discuri, zeci, dacă nu sute de genuri (unele din ele cu o viață nu mai lungă de un sezon în topuri).
Mă opresc la un etajul unde ni se spunea că găsim muzică alternativă.
Alternativă, adică lansată pe piață de companii de discuri de mici dimensiuni, independente, opuse într-un fel „rechinilor” industriei muzicale moderne, marile case discuri despre care unii spun că ar manipula - și că ar strica, în același timp - gusturile populației în materie de muzică.
Pe principala tejghea a etajului cu muzică alternativă din magazinul londonez Tower Records, era expus un singur disc: „ Origin Of Simmetry”.
E doilea album al unei trupe englezești numită Muse, înființată în 1994 în Teignmouth, Devon, de Matt Bellamy (solist vocal, ghitară, pian, claviaturi), Chris Wolstenholme (bas, voce, claviaturi) și Dominic Howard (tobe, percuție).
O trupă care între timp a făcut o carieră internațională remarcabilă, cu mai multe premii MTV Europe Music, New Musical Expres și Grammy, șapte albume de studio, sute de concerte și peste 20 de milioane de discuri vândute.
Pentru mine, anul 2001 numai un an al hard rock-ului nu era, și de fapt nu mai ascultasem acest gen de muzică cred că din 1990.
„Origin of Simetry” însă, în care cronicarul de la „New Musical Express” spune că a găsit influențe din Kurt Cobain, Franz Kafka, Mahler, Tiger Lillies și Schoenberg, „Origin of Simetry”, așadar, era ceva mai mult decît un album hard rock.
În primul rînd pentru că nu avea absolut nici un clișeu rock (unul din clișeele astea e de exemplu rolul central al solourilor de ghitară în toate piesele) suna foarte proaspăt, și la înregistrarea lui s-a folosit o instrumentație care a inclus o orgă de biserică, un Mellotron și... oase de animale.
Am cumpărat albumul, dar nu am apucat să-l ascult decît după ce am revenit la Praga, unde, când am pus discul compact în combină, am auzit asta:
