Manevrele pe care le execută acum liderul social-democrat Liviu Dragnea sunt menite a pregăti terenul pentru o moțiune de cenzură care să ducă la formarea unui guvern interimar fără putere decizională. Interesul lui Dragnea, ca și al aliatului său Călin Popescu Tăriceanu, este să prezinte în culori cât mai negre prestația cabinetului Cioloș.
În gura propagandiștilor de partid cuvântul „tehnocrat” a ajuns să fie o vorbă de ocară, deși el trimite, dimpotrivă, la ideea de competență. În realitate, deși a avut un mandat restrâns în timp, guvernul Cioloș a făcut multe lucruri bune, s-a luptat cu inerțiile birocrației și a deschis calea mai multor reforme structurale. Cele mai otrăvite critici la adresa lui Dacian Cioloș și a miniștrilor săi vin din partea fostului prim-ministru Victor Ponta care, după cum se vede, nu se împacă deloc cu gândul că trebuie să accepte cele două mari eșecuri din ultimii ani: pierderea alegerilor prezidențiale și demisia forțată din fruntea guvernului. Unde mai pui că tot în timpul guvernării tehnocrate i s-a retras titlul de doctor obținut printr-un grosolan furt intelectual.
Dacă planul lui Dragnea și al acoliților săi reușește, un cabinet interimar, fie el tot cu Dacian Cioloș premier, ar fi condamnat să facă figurație. Agresivitatea social-democraților vine și din faptul că ei joacă totul pe o carte: trebuie să câștige clar alegerile din toamnă în așa fel încât să poată asigura guvernarea alături de aliații lor, partidul marionetă al lui Tăriceanu. Altfel, s-ar putea trezi fie cu un guvern liberal, fie cu un alt guvern tehnocrat, condus, eventual, tot de Dacian Cioloș. Iată de ce, deși își clamează, bătându-se cu pumnii în piept, patriotismul, social-democrații sunt gata să provoace acum o criză instituțională, care ar afecta mult interesele țării.
Aici președintele Iohannis ar putea juca un rol important și benefic, temperând zelul demolator al lui Dragnea și Tăriceanu. În fond, el a avut rolul decisiv în nominalizarea lui Dacian Cioloș încât ar trebui să îl susțină până la capăt. Deocamdată, dl Iohannis se menține în expectativă. Ar fi însă cazul să intervină și să avertizeze asupra riscurilor provocării artificiale a unei crize de guvern. Și să o facă până nu este prea târziu.