După un sfert de secol de independenţă, Moldova este o țară fără elită politică. Neîncrederea în viitorul acestui stat atinge cote maxime. Este părerea fostului consilier guvernamental Dumitru Alaiba.
Europa Liberă: În ajunul celei de-a 25 aniversări de la proclamarea independenței Republicii Moldova, încercăm să analizăm ce a fost bine, ce a fost rău în acest sfert de secol de independență, cum s-a dezvoltat statul, cât de mulțumiți sunt cetățenii de cele ce s-au făcut până acum de către guvernanți. Ce a fost bine și ce a fost rău?
Dumitru Alaiba:„Cu bine nu prea avem cu ce ne lăuda. Au fost 25 de ani, au fost unele evoluții, s-au mișcat unele lucruri, dar acesta nu a fost rezultatul muncii sau al luptei politicienilor. Aceasta a fost o inerție. Da, la începutul anilor 2000 se lăudau că nu mai dau pensia în caloși. Acum se laudă că au făcut un lucru normal, elementar, ca, de exemplu, libertatea de a circula în Europa. Acestea sunt chestii care sunt absolut normale, noi nu trebuie să le luăm ca ceva extraordinar. De aceea vedem foarte bine că mulțumirea oamenilor nu este deloc mare. Dimpotrivă.”
Europa Liberă: Dar de ce s-a adâncit prăpastia între cei care votează și cei care au fost aleși?
Dumitru Alaiba: „Nu cei ce votează au fost cei care au făcut câțiva pași în urmă an după an, după an. Impresia mea este că nu există o înțelegere la ce vrea lumea sau poate știu ei foarte bine ce vrea lumea, doar că nu se poate vorbi despre aceasta. Încearcă să ne convingă pe noi să vrem altceva decât ei, pur și simplu, să facă ceea ce trebuie făcut.”
Europa Liberă: Dar cetățenii cu drept de vot au știut ce vor în acești 25 de ani?
Dumitru Alaiba: „În țara noastră, ca și alte țări post-sovietice, societatea a fost una confuză. Este evident că am trecut prin anumite șocuri prin care, probabil, trei generații nu trec. Și vorbim doar de o generație, de exemplu, generația părinților mei. Nu este nimic extraordinar. Evident că oamenii au fost destul de confuzi, însă avem și alte exemple, cu alte țări. Am avut o anumită clasă politică, anumiți lideri de opini. Anume acesta e rolul lor – să ghideze, să influențeze, să inspire oamenii.”
Europa Liberă: Din contra, cetățenii spun că Moldova nu a avut parte de un lider național. Și aceasta e și o frână în dezvoltarea statului.
Dumitru Alaiba: „Eu vorbesc de alte țări care, la fel, au trecut prin perioade destul de triste în anii ʾ90. Vorbim de Polonia, Țările Baltice, Cehia ș.a.m.d. Toate au trecut prin sărăcie, prin schimbarea regimurilor, prin schimbarea chiar a mentalității, prin necesitatea de a regândi unele lucruri în sine. Doar că au avut într-adevăr noroc de anumiți oameni care erau, pur și simplu, bine intenționați, pe când la noi, din păcate, clasa politică, într-un fel, s-a regenerat, unii din alții au ieșit. Într-un ciclu electoral, sunt împreună, după aceasta se ceartă și fac proiecte paralele. Deci, ei unii din alții ies și se regenerează și ne tot spun că următorul e salvarea sau încă unul, sau încă unul. Aceasta e trista realitate.”
Europa Liberă: De ce atât de greu apare acest lider național în Republica Moldova?
Dumitru Alaiba: „Eu nu știu dacă noi trebuie să așteptăm un lider național pentru că un Wałęsa sau un Gandhi, sau un Mandela apare o dată la sute de ani pentru o naţiune. Poate el a şi apărut, dar a emigrat deja în alte ţări. Eu nu cred că noi trebuie să stăm şi să aşteptăm. În acelaşi timp, eu cred că există foarte mulţi oameni care, practic, lucrează zi şi noapte ca aceste licăriri de anumită alternativă, de anumite forţe care nu sunt din sistem lucrează zi şi noapte ca ele să nu apară, ca să rămânem fără alternativă în continuare. Noi, acesta e marele eşec, din păcate, 25 de ani am ieşit la alegeri şi am ales răul mai mic. Eu, de exemplu, nu am votat niciodată cu inima deschisă pentru cineva.”
Europa Liberă: Şi când se va alege grâul de neghină?
Dumitru Alaiba: „Nu ştiu. Eu cred că depinde de fiecare dintre noi. Nu are sens să stăm şi să aşteptăm, pentru că am văzut foarte bine că 25 de ani nu au adus nimic. Înseamnă că poate ar trebui să încetăm să aşteptăm şi să facem ceva.”
Europa Liberă: Această speranţă a multor oameni din societatea moldavă, precum că aducerea sângelui proaspăt în politica moldovenească ar putea să fie ultima şansă, e una argumentată, plauzibilă? Pentru că, pe de o parte, parcă sunt aşteptaţi tineri să se implice în politică, tineri care nu sunt compromişi, sunt integri, ar pune prioritar interesul naţional. Iar pe de altă parte, există şi reproşuri că, fără experienţa vârstnicilor, tinerii ar avea puţine şanse să se descurce în treburile statului Republica Moldova.
Dumitru Alaiba: „Nu vorbim aici despre vârstă, pentru că sunt mulţi oameni de o vârstă avansată, care cred în ţara aceasta, cărora le place ceea ce fac, care sunt sinceri şi oneşti. Aceştia sunt oameni care sunt de 10-15 ani în serviciul public şi au reuşit să nu se corupă. Ei sunt. Ei sunt foarte puţini. De aceea, eu nu aş vrea să fac diferenţă anume din punctul de vedere al vârstelor, dar, în acelaşi timp, dacă există ceva ce putem face, aceasta e să zdruncinăm acest sistem care, de fapt, se autodistruge acum, se dărâmă din interior şi aceasta se vede tot mai bine.”
Europa Liberă: Tu ai lucrat în sistem.
Dumitru Alaiba: „Da.”
Europa Liberă: Chiar atât e de tristă situaţia?
Dumitru Alaiba: „Este destul de tristă. Este un nivel enorm de indiferenţă. E o combinaţie destul de periculoasă între corupţie, indiferenţă şi incompetență. Aceasta e ceea ce vezi practic în fiecare zi pe coridoarele instituţiilor de stat. Există oameni buni, foarte puţini, şi nu pot influenţa lucrurile, nu sunt lăsați.”
Europa Liberă: Şi cine face schimbarea în interiorul sistemului?
Dumitru Alaiba: „Dar ce schimbare tare mult am văzut?”
Europa Liberă: Ea se cere a fi făcută.
Dumitru Alaiba: „Aceasta poate porni doar de sus. Aceasta poate porni doar dintr-o presiune, într-adevăr. Ceea ce acum se vorbeşte că e voinţă politică, nu există voinţă politică şi nu există, în primul rând, curaj. Pentru că sunt lucruri complicate, care trebuie făcute, pentru care trebuie, în primul rând, curaj. Sunt reforme care vor durea, dar ele trebuie făcute. Aceasta e ca la chirurg, la urma urmei, ai de ales, sau tai o bucată de mână, dar supravieţuieşti, sau nu. Şi iată ei refuză. Eu vorbesc de frica aceasta cronică de a face ceea ce trebuie de făcut de zeci de ani de zile, refuză să facă această intervenţie care, de fapt, e salvatoare de viaţă. Şi noi vedem că în diferite domenii lucrurile, pur şi simplu, se dărâmă.”
Europa Liberă: Pentru că în Moldova multe persoane mai trăiesc cu trecutul, să te întreb, Dumitru Alaiba, despre viitorul Republicii Moldova. Va supravieţui Republica Moldova ca stat? Ce se întâmplă cu viitorul Moldovei?
Dumitru Alaiba: „Noi trebuie să ştim dacă vrem ca statul acesta să supravieţuiască sau nu.”
Europa Liberă: Şi răspunsul tău?
Dumitru Alaiba: „Răspunsul meu este: da, eu vreau ca acest stat să supravieţuiască, eu vreau ca acest stat să reuşească. Şi eu cred că aceasta este foarte posibil, aceasta nu e deloc complicat. Noi avem multe exemple în ultimii ani când ţări relativ mai mari, şi aici vorbesc de aceeaşi Georgie, Ţările Baltice ş.a.m.d., care în doi-trei ani au fost răsturnate peste cap, dintr-un sistem corupt, sovietizat, şi birocratizat, ţara a fost schimbată într-un timp foarte scurt. Şi nouă, în acelaşi timp, ni se spune: „Mai aşteptaţi, generaţii să se schimbe, mentalităţi ş.a.m.d.”, ceea ce e minciună. Eu cred că ţara aceasta poate supravieţui, dar cum anume va fi încă 25 de ani depinde de ce vom face fiecare din noi în aceşti 25 de ani.”
Europa Liberă: Dar despre implicarea voastră, a tinerilor, ce poţi să spui? Există opinii că tinerii mai degrabă aleg indiferenţa decât implicarea.
Dumitru Alaiba: „Nu toţi. Eu ştiu foarte mulţi tineri cărora le pasă şi care sunt suficient de nemulţumiţi, sunt chiar mulţi tineri înrăiţi de tot ce se întâmplă. Probabil, mai durează. Răbdarea nu crapă la toţi trei milioane de oameni odată.”
Europa Liberă: Adică două, pentru că unul este plecat peste hotare.
Dumitru Alaiba: „Eu cred că la aceştia deja le-a crăpat, de aceasta şi au plecat. Dar eu nu cred că situaţia e într-atât de gravă. Da, depinde foarte mult ce anume vom face fiecare din noi, pentru că, la urma urmei, 25 de ani au trecut, doar atât au putut face părinţii noştri din ţara aceasta. Probabil, deja noi ar trebui să ne gândim ce vom face noi în următorii 25 de ani. Şi aceasta nu e pentru noi, pentru că noi, probabil, nu vom mai trăi într-o ţară normală şi aceasta trebuie să recunoaştem, dar foarte mult depinde deja copiii noştri în ce ţară se vor naşte şi vor trăi. Pentru că la moment e prea mare responsabilitatea şi decizia ca să aduci un copil în Republica Moldova. Este o responsabilitate, pentru că noi nu ştim ce va fi în două-trei zile, nu în doi-trei ani. Într-adevăr, viitorul Republicii Moldova este incert din cauza a tot ceea ce vedem, din cauza, în primul rând, a corupţiei care distruge economia, societatea civilă, clasa politică. Noi nu ştim încotro acestea toate vor merge, dar există şi şansa ca ţara această să reuşească aşa cum au făcut-o multe ţări, pentru că multe ţări au trecut prin perioade incerte, prin perioade periculoase chiar pentru viitorul lor, dar până la urmă au reuşit. Foarte mult depinde de noi. Eu nu cred că noi trebuie să ne aşteptăm ca oamenii să facă sacrificii. Eu cred că ei au făcut suficiente sacrificii în 25 de ani, în primul rând, răbdând şi îndurând şi an de an simţindu-se tot mai înjosiţi, tot mai umiliţi. Eu cred că ar fi o neobrăzare acum să mai aştepte cineva de la ei sacrificii. Ei trebuie, pur şi simplu, să fie trataţi omeneşte, câteva sute de oameni în total care conduc această ţară trebuie să înceteze să-şi şteargă picioarele, la urma urmei, de oameni şi să-i lase în pace. Şi atunci totul va fi bine. Pentru că aceasta e principala problemă, oamenii se simt înjosiţi de cei care şi-au imaginat la diferite niveluri că sunt mari şefi. Şi aceasta e ceea ce noi auzim în fiecare zi şi ceea cu ce ne ciocnim. În momentul în care cineva primeşte maşină de serviciu cu şofer, el îşi înţelege rolul său în societate să umble şi să-şi bată joc de cei din jur. Aceasta e trista realitate cum ai noştri văd serviciul public. De fapt, ar trebui să fie cam invers.”
