Evocarea Reginei Ana după încetarea ei din viață la 1 august, la Morges în Elveția, a stîrnit relativ multe comentarii și unele amintiri din partea ascultătorilor Europei Libere. Între mesajele cele mai interesante primite se află cel al dlui Vasile Hanciu, stabilit de mai multe decenii în Germania, violonist în Orchestra Teatrului și a Filarmonicii Turingiei, și care a petrecut o parte din copilărie la Săvîrșin, nu departe de domeniul regelui Mihai I. O pagină de istorie trăită din care s-a născut interviul de față.
Am început prin a-i cere dlui Hanciu cîteva informații despre relația dintre familia sa și Săvîrșin.
Vasile Hanciu: „Familia tatălui meu este originară din Săvîrșin și legăturile datează din 1943 cînd a fost cumpărat Castelul de la Săvîrșin de familia regală, de regele Mihai și Regina-mamă Elena, personalități care au marcat foarte mult comuna respectivă, [și care] au fost, la rîndul lor, cît se poate de apropiați și de deschiși față de săteni. În condițiile acestea, tatăl meu a lucrat în cadrul uzinei tehnice a Castelului și așa a putut să-i cunoască în perioada în care ei au fost acole în vacanțe la Săvîrșin.
În afară de asta, regele Mihai și Regina-mamă Elena obișnuiau să meargă prin sat, vorbind absolut normal și fără nici un fel de reținere cu sătenii. Mai mult, chiar, mergeau la o mătușă de-a tatălui meu în zona Vineștilor, sus pe un deal, unde aveau o întîlnire aproape săptămînală cu mătușa tatălui meu și erau foarte multe amintiri pe care le depănau acolo împreună cu localnicii.
Înainte de sfîrșitul războiului au lăsat, practic, o parte din documente, fotografii, scrisori, cărți, la mătușa mea, într-o ladă de zestre, cu care eu, mai tîrziu, mă jucam și aveam imaginea aceasta, a familiei [regale], a regelui și a mamei sale, Regina Elena.”
Europa Liberă: Ce v-a mai povestit tatăl Dvoastră? Înțeleg că veneau să se delecteze cu lapte...
Vasile Hanciu: „Da, mătușa avea capre și era o plăcere pentru ei să se delecteze cu lapte de capră și turte coapte în țest. Țestul este un fel de clopot de lut care se folosește direct pe vatră, deci se pune lemn și jar sub clopotul ăsta, după care, la o anumită temperatură este scos jarul și băgată direct turta, un fel de plăcintă țărănească, care se mănîncă la lapte sau iaurt.
Erau niște personaje care se adaptau foarte ușor - atît regele cît și Regina-mamă - și fără nici un fel de probleme în condițiile în care se trăia acolo la Săvîrșin. Nu este un sat care s-a bucurat atunci de o bogăție excesivă; oamenii erau gospodari, dar trebuie să rămînem în contextul în care se afla România în perioada de război...”
Europa Liberă: Am înțeles că regele își exersa hobby-urile în zonă...
Vasile Hanciu: „Da, el venea cu avionul, ateriza la Vărădia de Mureș, la cinci km de Săvîrșin, și de acolo cu jeep-ul, urcînd peste dealuri. Uneori trecea cu avionul pe sub podul de la Mureș și era o senzație. Povestită de părinții mei, de tatăl meu, iar mai tîrziu de fratele lui; au fost niște momente pe care oamenii nu le-au uitat și se transmit mai departe.
Pentru săteni, familia regală era un reper, o conduită morală deosebită, un reper moral în primul rînd și se simțea că au o dragoste pentru țară, că au sentimente cît se poate de [bune] legate de România sau de zona aceea a Castelului de la Săvîrșin și de oamenii din localitate.”
Europa Liberă: După abdicarea forțată a regelui am înțeles că trenul în care se afla Regele Mihai a trecut prin Săvîrșin...
Vasile Hanciu: „Da, cînd au plecat de la Sinaia, trenul a făcut o oprire în Săvîrșin și s-a știut lucrul ăsta pentru că existau legături cu Castelul de la Săvîrșin. De acolo au fost ridicate puține, foarte puține lucruri personale și cîțiva dintre colaboratorii sau angajații Castelului au putut urca în tren; foarte puțini, două sau trei persoane. Localnicii au fost îndepărtați.
Trenul a sosit cîndva în noapte și regelui nu i s-a dat voie să coboare... De la gară și pînă la castelul regal, să zicem, ar fi cam un km, poate, puțin mai mult, [drumul] se poate face cu pasul, relativ repede, sau cu mașina. În Castel aveau un parc auto special pentru rege, mașinile de teren, jeep-uri erau acolo, în garajele Castelului. Dar nu i s-a dat voie să coboare din tren, nu i s-a dat voie nici măcar la fereastră pentru că unii dintre săteni s-au ascuns [să-l zărească].
În Săvîrșin este o zonă forestieră importantă; de acolo se exportă mult lemn și, în prelungirea gării de călători este o gară de marfă unde se încarcă și se descarcă produsele industriale. Erau unii dintre tineri - cum era, de exemplu, tatăl meu atunci, care avea 23 de ani - ascunși printre lemne și au urmărit toată scena. Pe peronul gării nu aveau voie decît cei care se ocupau cu controlul Internelor, pe vremea aceea. Tata povestea că mulți au fost preluați din sistemul vechi, comuniștii încă nu-și formaseră cadrele și structurile lor pe care s-au bazat mai tîrziu. Regele nu a fost lăsat să coboare, nu a fost lăsat să ia nici un fel de contact cu nimeni din gară, sau măcar să se uite; perdeluțele la fereastra vagonului unde călătorea regele erau toate trase și nu se putea vedea nimic...”
Europa Liberă: O ultimă întrebare, ce s-a întîmplat cu aceea ladă, cu monede, cu documente?...
Vasile Hanciu: „Copil fiind mi-aduc aminte că mergeam la mătușa mea și îmi dădea cheia de la camera unde avea alambicul, cazanul pentru fiert țuica; avea niște părți de sticlă care erau foarte ușor de spart și de stricat, și îmi atrăgea atenția «acolo nu ai voie, dar în ladă îți dau voie». Și atunci deschidea cufărul acela, lada de zestre, că asta era, și acolo erau tot felul de scrisori, cărți, fotografii, multe monede de o sută de lei, toate cu profilul regelui Mihai.
Mi-aduc aminte că mă jucam și unele dintre fotografii remarcam că sînt făcute în zonă, acolo, și chiar în casă la mătușa mea. Nu le înțelegeam eu rostul și valoarea lor istorică, pentru mine erau o joacă. Mai tîrziu, venind și alți priteni, au văzut și s-a știut despre lada asta de zestre, care a fost pînă la urmă ridicată...; eu nu am fost de față. În orice caz se dăduse informația că s-ar fi găsit o parte din averea regelui și a fost ridicată lada. Erau în ea bani de inflație, hîrtii de un milion de lei, sute de mii, dar toate cu fotografia regelui...
Pentru mine erau o parte a unui vis pe care îl aveam... Așteptam să vină înapoi [regele și] să treacă iarăși cu avionul pe sub pod...”
