Majoritatea cetățenilor din Republica Moldova sunt de acord că mass-media de la Chișinău sunt controlate, dirijate, că servesc interese politice. Iar presa independentă, câtă a mai rămas, suportă atacuri din partea autorităților, fapt remarcat mai ales în ultima săptămână. Nu avem rezultate în cercetarea miliardului furat – marele jaf care s-a produs sub nasul instituțiilor de drept, fără ca acestea să intervină –, principalii învinuiți în această mega-fraudă sunt mutați din izolator în arest la domiciliu spre stupoarea generală. În schimb, una dintre figurile de prim-plan ale procuraturii moldovenești, dna Adriana Bețișor, cea care a instrumentat dosarul fostului premier Vlad Filat condamnat la 9 ani de închisoare, a amenințat „Ziarul de Gardă” cu judecata pentru publicarea unor informații despre averile sale, informații pe care le consideră calomnioase. Tot doamna Bețișor solicită Consiliului Coordonator al Audiovizualului să sancționeze postul Jurnal TV, acolo unde, susține dânsa, onoarea i-a fost vexată într-o emisiune de satiră politică: „Ora de ras”. Tonul acestor sesizări vrea să sugereze că puțina presă de la noi care se mai încumetă să facă anchete pe cont propriu tulbură liniștea organelor de drept din Republica Moldova.
De altfel, ministrul Justiției, dl Vladimir Cebotari, a și declarat în aceste zile că „presa nu mai este o sursă veridică de informare”, motiv pentru care semnalele din presă nu vor mai fi luate în considerare de instituțiile statului – ministrul s-a referit în speță la Comisia Națională de Integritate (CNI), cea care verifică averile demnitarilor. E un cerc închis: puterea controlează mare parte din mass-media, iar investigațiile pe care le mai întreprind cele câteva structuri de presă neaservite sunt trimise la capitolul manipulare și intoxicare, pentru că, nu-i așa, adevărata presă este cea care sprijină stabilitatea actualei puteri.
În contextul atacurilor la adresa libertății de expresie, merită să mai semnalăm, ca pe o ciudățenie din epoca cenzurii ideologice, demersul lui Iurie Garaba, adjunctul procurorului general, care a fost deranjat de mesajul unui film artistic realizat de Anatol Durbală, „Ce lume minunată!”, consacrat evenimentelor tragice din aprilie 2009. Domnul procuror s-a gândit la inocența și confortul emoțional al tinerei generații din Moldova, care ar fi putut fi șocată de limbajul licențios și de duritatea unor secvențe din acest film difuzat la TVR Moldova.
E un detaliu semnificativ pentru nivelul de competență și cultură generală al magistraților moldoveni care nu știu să facă distincția dintre un film de ficțiune și faptele reale evocate de autorii peliculei. Or, tinerii basarabeni au fost cu adevărat hăituiți, maltratați și chiar omorâți de satrapii regimului Voronin, în aprilie 2009. În răspunsul pe care l-a dat sesizării dlui Garaba, depuse prin intermediul Agenţiei de Stat pentru Protecţia Moralităţii, CCA a explicat că nu poate sancționa TVR Moldova, întrucât termenul de prescripție a expirat. Așadar, filmul artistic cu cele mai multe premii internaționale, produs în ultimii ani în Republica Moldova – țară în care industria cinematografică a sucombat de mult – va scăpa de pedeapsă, însă, desigur, nu va anula ranchiuna celor care i-au pus gând rău.
Ai impresia că Procuratura noastră, cu mari restanțe în ce privește investigarea crimelor din aprilie 2009 și pedepsirea celor vinovați, și-a găsit o cauză mai urgentă: să lupte cu cei care evocă artistic acele evenimente, păstrând în memorie, drept învățătură, ceea ce s-a întâmplat atunci. Pentru că așa cum spune Ana Blandiana: „În lipsa justiției, memoria e singura noastră justiție!”…
În acest peisaj al presei hăituite, se fac pregătiri electorale. Au apărut primii candidați independenți, priviți cu suspiciune, pentru că se crede că sunt lansați de putere pentru a fărâmița electoratul de opoziție, proeuropean. Acestei percepții nu i pot sustrage nici măcar candidații onești care se angajează în campanie pentru a oferi o șansă de vot celor care nu mai cred în partide și în „sistemul compromis”.
Se discută intens și despre strategia posibilă a celor trei partide proeuropene – PDA, PAS și PLDM –, care au anunțat că vor avea un candidat comun la prezidențiale. O idee bună, dar insuficientă. E nevoie și de un candidat comun pentru funcția de prim-ministru. Pentru că atunci când declară „Această clasă politică trebuie să plece!”, opoziția proeuropeană are obligația să propună un program alternativ de guvernare și o echipă capabilă să-l traducă în viață. O echipă electorală unită și tandemul celor doi candidați – președinte și premier –, care vor avea acțiuni și apariții publice comune, vor oferi electoratului un mesaj de încredere și forță: moldovenii vor ști că votul lor va fi învestit într-o construcție politică de durată, care își propune nu doar câștigarea postului de șef al statului, ci rămâne unită și hotărâtă să obțină victoria și în alegerile parlamentare.
Și încă o remarcă: cei doi candidați, la președinție și la funcția de prim-ministru, trebuie anunțați din timp, pentru că nu-și pot face iluzii că doar câteva talk-show-uri la o televiziune de opoziție, bruiată în teritoriu, vor determina electoratul să voteze pentru ei.
Cât de încurcate sunt uneori percepțiile cetățenilor moldoveni se vede dintr-un sondaj de opinie referitor la dispozițiile unioniste, publicat de Magenta/FUMN. Surpriza este că liderul detașat, în viziunea celor interesați de subiectul Unirii, este Partidul Liberal și președintele său Mihai Ghimpu, care adună tocmai 50% din „sufragii”. E un contrast halucinant față de sondajele de opinie „generaliste” din Moldova, în care PL nu trece pragul electoral, iar președintele său are o cotă de încredere de 1-2%.
Această discrepanță uriașă pune câteva semne de întrebare. Primul, cel mai benign, este cum s-a organizat și cât de credibil este sondajul despre care vorbim? Al doilea: putem ști cu adevărat numărul unioniștilor? Cifrele optimiste ale sondajului Magenta – 28% de unioniști „necondiționați” – i-au determinat pe unii comentatori să vorbească despre nevoia unui candidat unionist pentru alegerile din 30 octombrie, iar partide declarat unioniste au anunțat că doresc să organizeze „primaries”, adică niște alegeri interne, pentru desemnarea unei asemenea persoane.
Lucrurile trebuie clar despărțite. Unirea este văzută ca soluție de tot mai mulți moldoveni nu doar în baza comuniunii noastre naționale cu românii de peste Prut, ci reprezintă și protestul lor față de un stat, Republica Moldova, care le-a năruit toate speranțele. Dar, să ne gândim, poate fi îndreptată majoritar starea de revoltă a oamenilor pe „jgheabul” unei soluții electorale unioniste?... Din nefericire, în contextul politic de azi, înveninat și confuz, această idee s-ar putea dovedi mai degrabă contraproductivă. Unirea este susținută nu doar de cetățenii care au împărtășit toată viața idealul național, intelectuali și oameni simpli, ci este speculată și de adepții actualului status quo. Aceștia au aruncat-o pe piață nu pentru a anula status quo-ul, ci pentru a-l perpetua în interesul puterii de la Chișinău.
Candidatul unionist, indiferent de bunele sale intenții, va diviza și mai mult electoratul proeuropean, cum o vor face și candidații independenți onești, câți or fi. În plus, mi se pare greșit să crezi că niște politicieni care au pierdut încrederea populară de când s-au asociat cu o guvernare încropită prin fraudă, vor renaște ca pasărea Phoenix, doar pentru că vor îmbrățișa, oportun, retorica unionistă pe care au abandonat-o mai de mult… „din considerente pragmatice”. Această iluzie nu servește cu nimic cauza națională.
