Rar prezență mai tonică și mai atașantă decât aceea a lui Neagu Djuvara. A avut un succes extraordinar când făcea la televiziune emisiunile de istorie a României, ce vizau mai ales publicul tânăr, pentru care a scris și câteva cărți, cu același succes. L-am urmărit în interviurile acordate de-a lungul anilor, povestind cu o naturalețe desăvârșită aventuri neobișnuite.
Nu altul este tonul din pasionantul său volum de memorii, Amintiri din pribegie, deși faptele relatate compun o biografie ieșită din comun: diplomat în momentul în care, la 23 august 1944, România întoarce armele împotriva Germaniei, rămas la ambasada de la Stockholm până la instaurarea în țară a regimului comunist, alegând, din 1948, exilul, acceptând, în 1961, un post de consilier al ministrului de externe al Republicii Niger, unde va rămâne 23 de ani, reîntors în țară în februarie 1990 după care se „lansează” ca istoric și ca scriitor, la o vârstă la care alții au deja în spatele lor ani buni de pensie. Între timp, susținuse un doctorat la Paris cu marele Raymond Aron, doctorat care, în mod normal, ar fi putut să-i netezească drumul către un parcurs universitar prestigios.
Aristocrat autentic, Neagu Djuvara a avut și o anume voluptate a frondei. Ca istoric, și-a asumat riscul de a demola o serie de locuri comune, stârnind nu o dată reacții vehemente. E posibil ca unele din ideile sale să fi fost contestabile, dar ele au cu siguranță meritul de a fi trezit mediile științifice din amorțeală. Oricum, în polemici Neagu Djuvara a fost de o civilitate perfectă, reușind combinația exemplară dintre franchețe și urbanitate.
Un personaj fermecător, de o eleganță – exterioară și morală – impecabilă. Andrei Pleșu remarca, într-un portret de acum câțiva ani, și sportivitatea lui Neagu Djuvara, modul său de a-și asuma biografia: „Există, în desfășurarea traseului său existențial, un soi de voioșie virilă, care îl determină să primească destins imprevizibilul împrejurărilor, corvoada fiecărei zile, șansa și neșansa, provocările fiecărui viraj al vieții”.
Într-un interviu recent, Neagu Djuvara spunea că, la cei o sută de ani pe care îi implinește astăzi, lucrul care îi lipsește cel mai mult este … dansul. E încă o mostră de umor fin al celui pe care îl putem sărbători schițând, în semn de omagiu, câțiva pași de dans, bucurându-ne că îi suntem contemporani.
