Linkuri accesibilitate

23 aprilie 1991 - Ultimul tratat româno-sovietic


Lunetist de gardă, Piața Roșie, Moscova. imagine de arhivă
Lunetist de gardă, Piața Roșie, Moscova. imagine de arhivă

Materiale extrase din arhiva Institutului Hoover de la Universitatea Stanford, California, de istoricul Sergiu Musteață

Fragment din „Programul politic” din 23.04.1991. Editor: Mircea Carp.

NARRATOR: Sovietul suprem a adoptat astăzi, cu 323 de voturi „pentru” și 13 „contra”, planul anti-criză al lui Gorbaciov. Primului ministru Valentin Pavlov i s-a dat timp până la 20 mai pentru a pune la punct detaliile specifice ale aplicării planului.

V-am tot vorbit zilele astea despre noul tratat româno-sovietic. Sperând să vă putem prezenta în curând o analiză detaliată a textului tratatului, vă facem cunoscut acum textul unui protest al sfatului Frontului Popular din Moldova.

Declarația Sfatului Frontului Popular din Moldova în legătură cu semnarea unui nou tratat între România și URSS

La 5 aprilie, președintele României, Ion Iliescu, și Președintele URSS, Mihail Gorbaciov, au semnat la Moscova un nou tratat de colaborare, buna vecinătate și prietenie între România și URSS, menit să substituie tratatul similar, încheiat între cele două țări la 7 iulie 1970.

Examinând prevederile noului tratat și comparându-le cu cele ale tratatului din 1970, Sfatul Frontului Popular din Moldova constată o evoluție evidentă de la limbajul lagărului socialist, încorsetat în centura forțelor armate ale fostului tratat de la Varșovia, spre limbajul actelor și normelor de drept internațional.

Fără a fi dat o apreciere politico-juridică a protocolului secret al tratatului sovieto-nazist și actului de ocupație a Basarabiei și a nordului Bucovinei în 1940, precum și expansiunii comuniste asupra României, în urma celui de-al 2-lea Război Mondial, actuala conducere a României semnează cu statul agresor un nou tratat. Acest tratat, chiar dacă nu jură „o prietenie veșnică și de nezdruncinat”, așa cum prevedea tratatul din 1970, totuși prevede ca România și URSS să se considere „în orice situație, ca state prietene”, recunoscând în același timp inviolabilitatea frontierelor și integrității teritoriale. Aceste obiective ar fi, în fond, conform actului final de la Helsinki și Cartei de la Paris pentru o nouă Europă, dacă România nu ar fi țara care a avut de suferit atât de mult în urma extinderii Imperiului Sovietic.

În acest moment, când se produce dezagregarea Imperiului Sovietic, încheierea acestui tratat este inoportună, căci prin el actuala conducere a României – singura țară din fostele state-satelit care a semnat de asemenea un tratat – contravine propriilor interese naționale. De asemenea, actualul tratat româno-sovietic vine în contradicție cu procesul firesc de reconstruire a Europei, în care sunt angajate și Țările Baltice, Georgia, Armenia, ca state independente. Tratatul româno-sovietic neagă dreptul popoarelor captive din imperiul sovietic la independență națională și statală.

Ratificarea acestui tratat ar avea repercursiuni deosebit de grave prin faptul că ar reconfirma relațiile de vasalitate ale României față de URSS.

Chișinău, 21 aprilie 10991, sfatul Frontului Popular din Moldova

XS
SM
MD
LG