Recentele festivităţi organizate de Guvernul Republicii Moldova au readus în atenţia opiniei publice un subiect mai vechi, acel al relaţiei dintre artiști şi politicieni.
Interpretul Pasha Parfeni şi-a astras mai multă admiraţie, decât critici după ce invitat la concertul organizat de guvern de Ziua Independenţei a ieşit pe scenă într-un tricou cu inscripţia „Nu Plaha”, mesaj al unei campanii pe reţele de socializare orientată împotriva fruntaşului democrat Vlad Plahotniuc, coordonator al coaliţiei de guvernare. Interpretul a spus că nu este îngrijorat de eventuale urmări negative asupra carierei sale după această ieşire.
La câteva zile distanţă, un alt artist, Cătălin Josan, s-a văzut eliminat din lista artiştilor care au evoluat la concertul de Ziua Limbii. Interpretul, al cărui tată este unul din fruntaţii protestelor antiguvernamentale din ultimii doi ani, a spus că excluderea sa ar avea legătură cu gestul din ajun al colegului Pasha Parfeni.
Nu este prima dată când artiştii se distanţează de evenimentele organizate de actuala guvernare. Ne amintim de refuzul mai multor interpreţi de a participa în septembrie 2015 la un grandios concert în ziua în care a avut loc şi un amplu protest antiguvernamental.
Mai mulţi comentatori spun însă că la apropiatul scrutin electoral ca şi la toate de până acum, artiştii vor fi în vizorul strategiilor partidelor. Mulţi dintre ei vor însoţi politicienii, întrucât interesul este reciproc.
L-am întrebat pe actorul şi regizorul Mihai Fusu de ce majoritatea artiştilor acceptă să fie decor al campaniilor electorale şi politice? aspectul financiar e determinant, spune Fusu:
„Într-o ţară mare ca America există piaţă. Acolo ai făcut un concert, ai făcut turul Amercii şi ai 50 de milioane de audienţă. La noi, dacă tu nu vei fi acceptat la aceste concerte sau dacă nu vei fi promovat în cele câteva concerte, practic nu poţi supravieţui. Politicienii sunt stăpânii ţării. Eu cred că la mijloc e doar factorul economic. Nu cred că artiştii au o deosebită plăcere să se înjosească, să se umilească. Nu cred că sunt perverşi, nu cred că artiştii nu au simţul adevărului. Cred că problema este frica de sărăcie sau dorinţa de a fi cumva în vizorul publicului.”
Managerii de tehnologii politice recunosc faptul că motivarea alegătorilor prin concerte şi mesaje lansate de vedete este nesigură şi totuşi ei aloca bugete enorme pentru acest gen de propagandă electorală, devenită deja echivalentă cu prestația oratorică.
