Într-o cuvîntare rostită joi în Bundestag (Parlamentul federal), şefa guvernului german, creştin-democrata Angela Merkel, a apărat modul în care executivul a gestionat problema migranţilor.
Merkel a spus că „Germania va rămâne Germania”, respingînd astfel criticile la adresa politicii faţă de migranţi, inclusiv cele venite din partea Uniunii Creştin-Sociale bavareze – CSU.
În cuvîntarea ei, ea amintit de situaţia existentă anul trecut, cînd în Germania au sosit zeci de mii de refugiaţi. Astăzi, a spus ea, situaţia s-a schimbat, numărul refugiaţilor s-a micşorat.
În acest context, Merkel a arătat că „nu fiecare refugiat vine-n Germania cu intenţii bune”. În acelaşi timp, ea a enunţat măsurile care au fost luate în ultimele luni pentru rezolvarea crizei: înăsprirea legilor privind acordarea de azil, îmbunătăţirea activităţii Oficiului Federal pentru Migranţi şi Refugiaţi, asigurarea funcţionării adecvate a forţelor poliţieneşti, noua lege privind integrarea care prevede cursuri de limbă, dar şi sancţiuni contra celor care nu se conformează.
Cancelara a justificat şi înţelegerea controversată cu Turcia, privind reprimirea unor refugiaţi.
Dacă Turcia încalcă drepturile omului, a spus ea, atunci ele vor fi nominalizate. Pe de altă parte, ea a deplîns lipsa de solidaritate a unor ţări europene în ceea ce priveşte rezolvarea problemei refugiaţilor.
Opoziţia (Partidul Stîngii) i-a reproşat lui Merkel o poziţie mult prea indulgentă faţă de Turcia, acuzînd-o de „pierderea busolei politice”.
Merkel a amintit şi de pericolul terorismului, arătînd, însă, că acesta nu este o problemă nouă, apărută odată cu refugiaţii.
Referitor la succesele partidului naţional-populist Alternativa pentru Germania (AfD), ea spus că temerile oamenilor trebuie privite cu responsabilitate. Totodată, ea a pledat pentru recîştigarea încrederii oamenilor în politica democratică.
În timp ce în parlament se derulau duelurile verbale între reprezentanţii puterii şi opoziţie, mass-media germană difuza alte detalii despre un nou scandal turco-german.
Casetele cu un interviu cu ministrul turc al tineretului, Akif Çağatay Kılıç, au fost confiscate echipei TV în curtea ministerului din Ankara.
Partea turcă a negat incidentul, afirmînd că a cerut jurnaliştilor doar să nu transmită interviul. În interviul cu pricina, ministrul a fost întrebat, între altele, ce părere are despre nerespectarea drepturilor femeilor, despre libertatea presei şi despre situaţia kurzilor.