Linkuri accesibilitate

Colectările de bani ilicite din școli și licee


Cele mai recente au vizat alimentația copiilor, achiziția sau închirierea manualelor sau organizarea grupelor de clasă cu program prelungit.

La peste o săptămână de la începerea noului an școlar, ministra Educației, Corina Fusu și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu relatările că multe școli ar colecta bani de la părinți, în ciuda interdicțiilor repetate. Fără să dea exemple concrete, Fusu a spus la o conferință de presă că se percep bani pentru procurarea manualelor și alte cheltuieli care sunt deja acoperite din buget.

Sesizările trimise la Ministerul educației confirmă o situație dezbătută mereu în presă: unele licee le cer părinților contribuții de până la două mii de lei în bugetul clasei sau a instituției școlare pentru diverse nevoi curente.

Cele mai recente colectări ilicite, spune ministra Corina Fusu au vizat alimentația copiilor, achiziția sau închirierea manualelor sau organizarea grupelor de clasă cu program prelungit, pentru părinții care nu pot să ia copilul acasă imediat după încheierea lecțiilor.

Până în clasa a cincea, elevii primesc manualele gratuit, iar mai apoi plătesc închirierea, o taxă care este stabilită de minister și nu arbitrar, de către profesori...

Asta deși, spune ministra, instituțiile școlare nu au voie să organizeze ore particulare, meditații și grupe cu program prelungit. La fel, spune Corina Fusu, până în clasa a cincea, elevii primesc manualele gratuit, iar mai apoi plătesc închirierea, o taxă care este stabilită de minister și nu arbitrar, de către profesori:

„Setul de materiale asigurat de stat și oferit prin schema de închiriere satisface complet cerințele curriculare. Nu este necesar ca părinții să cumpere alte manuale. Materialele suplimentare pot fi achiziționate benevol, de către părinți, iar profesorii pot doar să recomande, și nu să colecteze bani, or să impună părinții să procure anumite caiete și cărți.”

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:19 0:00
Link direct

Neregulile pe care le-au semnalat părinții, fie la minister, în presă sau pe rețelele de socializare se referă în mare parte la instituții de învățământ din capitală. Tot aici, arată datele ministerului, sunt cele mai multe instituții care nu au trecut la autonomia financiară și evită să-și facă transparente bugetele.

Directoarea adjunctă a Liceului „Iulia Hașdeu” din Chișinău, Emilia Slavenschi crede că practica colectării de bani nu trebuie tratată doar din perspectiva legalității dar și a necesităților elevilor. Bunăoară, spune ea, este un lucru obișnuit ca dascălii să le propună elevilor materiale suplimentare, doar că decizia finală le aparține, precizează profesoara:

„Dacă se procură broșură de teste în pregătirea pentru examen sau teste de evaluare sumativă, atunci se procură numai după ce se discută cu elevii în clasă. Dacă elevii sunt de acord și explică părinților că într-adevăr are nevoie de broșura de teste, atunci organizăm și cumpărăm centralizat caietele de teste.”

Ministerul educației agreează colectarea banilor doar prin intermediul asociațiilor de părinți, dacă acestea sunt înregistrate la Ministerul Justiției și dacă aderarea părinților este benevolă. Totuși, au fost cazuri când și asociațiile fondate pe lângă școli au fost în vizorul procuraturii și ministerului, urmare a unor plângeri de intimidare a copiilor.

De asta, ministerul insistă că managerii și profesorii pot colabora cu asociațiile de părinți, dar nu au dreptul să-i impună să adune bani pentru necesitățile școlii.

La Liceul „Spiru Haret” din capitală membrii asociației cotizează lunar cu câte 200 de lei, bani care se folosesc întâi de toate pentru necesitățile elevilor și apoi ale instituției, spune Veronica Chicu, președinta asociației. Ea spune că această formă de sprijin este una reușită pentru că părinții decid și nu administrația instituției, și tot la ei este controlul cheltuielilor pe care și le asumă:

„Părinții sunt nevoiți cumva să contribuie, care benevol, care mai puțin benevol, dar pe de altă parte părinții o fac conștient pentru binele copiilor lor, pentru că odată ce statul nu mai investește în infrastructura instituțiilor școlare, sau investițiile lor sunt foarte mici, atunci normal că părinții și-au asumat rolul acesta cumva. Părintele plătește în casă și primește bon de plată, totul este contabilizat, asta înseamnă că se oferă rapoarte la Inspectoratul Fiscal.”

Colectarea banilor pentru fondul clasei sau al școlii, acolo unde nu

Corina Fusu a încurajat părinții să nu tăinuiască situațiile în care li se cer bani și a anunțat că pe parcursul lunii septembrie-octombrie în mai multe instituții vor fi operate controale...

există o asociație, precizează autoritățile din educație, este percepută ca și corupere pasivă și se pedepsește cu închisoare sau amendă. Ministra Corina Fusu a încurajat părinții să nu tăinuiască situațiile în care li se cer bani și a anunțat că pe parcursul lunii septembrie-octombrie în mai multe instituții vor fi operate controale. Mai mulți experți spun că poziția ministerului seamănă mai curând cu spălatul pe mâini din cunoscuta parabolă. Altfel spus, în lipsa de remedii sigure împotriva colectării forțate de fonduri, acei părinți care se opun sunt lăsați să lupte pe cont propriu.

  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

Previous Next

XS
SM
MD
LG