Nascuta la 30 noiembrie 1974 in satul Horodiste, raionul Calarasi. Absolventa a Facultatii de jurnalism a USM. Co-fondatoare si presedinta ONG-ului Centrul Media pentru Tineri.
Luni
Ceasul sună, dar mă prefac că nu-l aud. După o lună de vacanță e greu, chiar e greu să revii la programul de lucru. Aud cum copiii deja mișună prin casă. A început școala și cu acest gând mă ridic din pat! Când toată lumea pleacă, încep să mă autoconsiliez: „zebra ceea din fața școlii nu mai este chiar atât de periculoasă, microbuzele nu sunt nici ele atât de nesigure”. „Totul va fi bine, gândește pozitiv!”.
Când ajung la oficiu, simt de la intrare mirosul de cafea. La Centrul Media pentru Tineri aproape toți beau cafea și cine vine mai devreme acela are grijă s-o facă! Conectez computerul și văd primul mesaj pe grupul nostru: Natalia Gribineț ne anunță că avem multe dosare depuse pentru Media Lab. Este una dintre activitățile de educație mediatică pe care le dezvoltăm la Centrul Media: un laborator pentru toți copiii și tinerii din capitală care vor să învețe a fotografia, filma și edita. Din nou va fi greu să alegem doar 15 tineri!
După prânz, la Centru încep să vină tinerii reporteri. Este prima lor ședință de după vacanță. Vor relua emisiunea Abraziv, care, iată de un an, este realizată de Centrul Media și difuzată la postul public de televiziune Moldova1. Tinerii par să fie entuziasmați și asta mă bucură. Îl observ pe Maxim, un voluntar responsabil care a devenit anul acesta student la Facultatea Jurnalism și Științe ale Comunicării. Îl invit să discutăm despre o posibilă angajare. Sper să se descurce. Ziua de luni nu este o zi grea pentru mine, este o zi in care timpul zboară de două ori mai repede și o zi în care nu mi se mai închide gura: discuții, planificări, întâlniri. Un început de săptămână!
Îmi amintesc că fiică-mea, Mela, seara merge la concertul lui Carlas’s Dreams, și că, tot seara, băieții vor privi meciul de fotbal: Țara Galilor și Moldova. Veaceslav, sotul, a și făcut o postare pe Faceboook: „Vrem Victorie!”. Deci, mă așteaptă o seară agitată! Ne culcăm târziu cu multă pălăvrăgeală: Moldova a pierdut, rușii l-au deconspirat pe Carlas’s Dreams, la școală au început să dea multe teme pentru acasă. Iar cel mai mare regret al meu este că am uitat să cumpăr un buchet de flori! A doua zi am sărbătoare în familie.
Marti
Ei... cum puteam să uit să cumpăr flori, doar azi, sotul Veaceslav e omagiat! Mă consolez că cele mai importante sunt cuvintele, îmbrățișările, un sărut. Îl văd emoționat, dar binedispus. Începe să sune telefonul: mama soacră, rude, niște foști colegi... Trag cu urechea ce vorbește cu maică-sa, aud că încep să vorbească despre politică, alegeri prezidențiale. Concluzia finală: oamenii au încă un subiect de discuție pentru două luni înainte!
La serviciu mă asteaptă o agendă încarcată. Pe la prânz împreună cu Alina Găină și Natalia Gribineț ne pornim spre Hîncești. Am planificat o întâlnire cu un grup de tineri autoreprezentanți. Sunt tineri cu nevoi speciale care încearcă să-și promoveze drepturile, să se facă auziți. Ne povestesc despre rampele inaccesibile, despre cum nu pot traversa strada cu căruciorul din cauza bordurilor înalte. Au și lucruri frumoase: i-au scris primarului și acesta a luat atitudine în legătură cu o porțiune de drum în construcție: au fost făcute treceri accesibile. Îi încurajăm să continue să expedieze scrisori către primărie, să fotografieze și să filmeze farmacii care nu sunt accesibilizate, alte instituții – să fie mai vizibili pe rețelele de socializare.
La despărțire, avem parte de o întâmplare deosebită. Întâlnirea noastră a avut loc într-un centru de zi pentru copiii cu nevoi speciale „Pasărea albastră”. Mai mulți copii cu nevoi speciale se jucau în curtea centrului. La un moment dat unul dintre se îndreaptă spre mine si începe să-mi miroase părul. Am rămas nemișcată. Un specialist de la centru ne spune să nu mă sperii, căci băiatul are autism si în felul acesta descoperă oamenii. Copilul are un simț al mirosului mai dezvoltat și absolut totul miroase. E un fel al lui de a cunoaște lumea din jur.
Jumătate din drumul spre Chișinău discutăm și planificăm alte activități din proiectul care promovează incluziunea și tinerii autoreprezentanți. Concluzia noastră: avem încă mult de lucru.
Seara sărbătorim în familie ziua de nastere a soțului. Niste cârnăciori la grătar, vin, legume, fructe și lumânări aprinse. Mai vin și vecinii și ne prăpădim de râs de tot felul de istorioare hazlii! Târziu de tot, după ce toată lumea se împrăștie, ridic capul spre cer și văd că e plin de stele. E frumos! A mai trecut o zi și noaptea s-a făcut mai frig. E toamnă!
Miercuri
De dimineață ne trezim cu cafea. Copiii și-au căutat singuri de grijă. Am auzit doar aceeași muzică pe care o pun în fiecare dimineață: Imperfect. Aproape că le știu versurile pe de rost: „Eu am găsit pe-altcineva ca mine.... legea dragostei mele, imperfect plus perfect”, Noi nu suntem perfecți...”. Îmi place să ascult dimineața muzica pe care o ascultă copiii.
La ora 10.00, conform agendei, am o întâlnire cu Tatiana și Elena de la „Ograda noastră”. Este o organizatie pe care am cunoscut-o recent și care face multe lucruri frumoase în teritorii: promovează minoritățile etnice. Are cam aceeași vârstă ca Centrul Media – mai bine de 12 ani. Stăm într-un local din centrul capitalei și nu ne săturăm de vorbă. Descoperim că avem aceleași valori organizaționale. Stabilim că vom dezvolta niste activități comune pentru copiii din câteva sate. Colega Alina îmi face semn că e timpul să mergem la oficiu.
Sunt multe de făcut: de scris un raport, de discutat despre activitățile de educatie mediatică, în ce localități le desfășurăm, cum aducem mai mulți copii și tineri la centru, cum finalizăm filmul despre tinerii cu nevoi speciale de la Fălești... și multe altele. Spre sfârșitul zilei, conchid că nu ajung azi la sport. Mai am de terminat un raport și nu poate fi lăsat pentru a doua zi. Și cu sportul, mare dilemă pe capul meu: stiu că trebuie să merg, că face bine, că am nevoie, dar acasă, ai mei mă asteaptă la cină: mâncarea e făcută.
Pe drum, trecut de ora 8, îl sun pe tata. E singur la ai săi 74 de ani. Slavă Domnului că e sănătos și își caută de grijile sale. Chiar prea multe griji. Îmi spune că mâine merge să-și aducă păpușoii de pe deal, că are oameni la lucru, ca iată a pregătit mâncarea. Zice că la anul nu mai prelucrează pământul, ca îl lasă în paragină, că nu e niciun folos din munca lui, că totul e scump... Îl las să vorbească. De vreo câțiva ani îmi spune aceeași poveste, dar primăvara se apucă și lucrează pământul și cheltuie vreo două pensii. Îl încurajez să ia o decizie fermă. Ne despărțim cu același umor al lui tata: „iaca am să mor, peste vreo zece ani, și atunci ai să plângi după mine!” Râd și îmi trece toată supărarea pe el.
Joi
De dimineață merg cu Ana Gurdiș și Gabriel Encev, colegii mei, la întâlnirea cu organizația LED. Vom realiza două filmulețe despre Colegiul din Țaul care acum se numește Centrul de Excelentă în Horticultură și Tehnologii Agricole din Țaul. Dezvoltăm un proiect care are drept scop promovarea învățământului profesional în rândul tinerilor, a meseriilor care sunt necesare pe piața muncii.
Descoperim la LED oameni care muncesc mult în favoarea educatiei vocaționale din țară. Ne povestesc cîte schimbări au facut în acest colegiu, ce tehnologii noi au adus, laboratoare, sere de crescut legume, livezi cu tot felul de pomi unde pot experimenta. Elevi sunt puțini, dar oamenii zic cu optimism că aici pot fi învatate profesii foarte bune. Noi le spunem că filmele noastre vor ajuta ca tineri si parintii să afle despre colegiu si să opteze pentru o meserie din domeniul agriculturii. Ana și Gabriel sunt și ei tineri, de un an si ceva angajati la Centrul Media. Ei zic ca le place, eu vad cum cresc profesional.
Ajunsă la oficiu, apuc să schimb câteva vorbe cu doamna Valentina Bujulea, managerul centrului comunitar Dacia care aparține Primariei si care găzduiește Centrul Media. Doamna Valentina face planul activitatilor pentru copiii care frecventeaza centrul. Imi spune ca a gasit noi pedagogi, asta după ce o parte dintre ei a plecat vara aceasta din țară. Cauza - salariul este foarte mic, iar oamenii au familii. Oftăm ambele și ne apucăm de lucru.
Exact la ora planificată, la oficiu ne intâlnim cu experții de la Centrul de Instruire și Consultanță Organizațională (CICO). Stabilim agenda unei instruiri in Advocacy și comunicare. Discutam detaliat care sunt asteptarile noastre si de ce avem nevoie de aceasta instruire. Oamenii au experiență și ne despărțim cu impresii frumoase.
Cristina Cucoș, o altă colegă care scrie pentru pagina web Suntparinte.md, mă anunță că articolul despre noul meniu al elevilor din scoli si gradinițe are multe vizualizări. A muncit la el, dar și tema este de interes public. Acest site îl dezvoltam impreuna cu UNICEF. Suntem la început de cale, creștem încet.
Seara Danu, băiatul meu, mă sună să mă anunțe că au adus rucsacuri la un oarecare magazin gasit pe Internet. Mergem sa cumparam rucsacul și aici, mare noroc peste el, il intilneste pe Ilie Bivol, bloggerul al carui fan este. Facem fotografii, schimbam citeva vorbe și seara postam pe Facebook. Danu imi permite sa pun fotografia, dar are grija sa-mi zică s-o aleg pe cea mai frumoasa! Scriu ca eu il inteleg pe copilul meu, că si eu la vârsta lui aveam fani, le expediam scrisori, dar nu îmi doream sa ma fotografiez cu ei. Alte timpuri am trait: timpuri cind Coca cola nu se gasea in magazine, cind mâncam banane o dată la câțiva ani aduse de la Moscova si eu inca nu aveam blugi.
Vineri
Mă trezesc cu acelasi Carlas-dreams care rasuna din camera fiicei mele Melania. Danu e supărat ca maioul lui preferat e in masina de spalat. „Cred ca e indragostit!” - ma gindesc eu si-l încurajez ca în camasa albastra la fel ii sta foarte bine.
Pe la vreo 10 ma suna Mela si-mi spune ca la testul la limba româna are nota 8. Nu e multumita! Imi spune ca a incurcat articolele ”a” si al”. O linistesc că nu-i cea mai rea notă plus ca și eu mai incurc aceste articole. Mare noroc am de colegele Alina Găina si Cristina Cucos care ma corecteaza intotdeauna si chiar cunosc bine gramatica.
Anul acesta voi avea doi absolventi, Mela clasa a 9-a, Daniil, a 4-a. Frumos! Cu acest gând pornesc la oficiu.
Azi vine Olga Canaly, coordonatoarea de proiecte de la SOIR. Aceasta înseamna ca vom vorbi mult si despre toate. Tare apreciez colaborarea cu aceasta organizatie finantatoare. Chiar dacă are multe cerinte stricte, ofera foarte mult în schimb: cu SOIR, Centrul media a facut pasi importanti in dezvoltare. Am invatat sa ne asumam responsabilitati, sa ne concentram pe obiective mici, dar concrete. Anul acesta face zece ani si are o echipa frumoasa, un exemplu de cultura organizatională.
Seara, nu mai ajung la sport așa cum mi-am dorit. Colegii mă invita să ieșim la o bere. Aleg să merg acasă, sa facem planuri pentru weekend. Vineri este o zi frumoasă.