O fiinţă dragă inimii mele mi-a trimis de la Barcelona această fotografie, făcută pe ascuns – un cuplu musulman, el cu rucsacul în spate, îmbrăcat „evropieneşte”, şi ea purtând hijab (alias, vălul islamic) ce nu-i lasă la vedere decât ochii. Nimic de mirare, dacă femeia, urcată pe-o sferă de piatră, nu şi-ar face… selfie! (Întrebarea ce anume ar vrea să surprindă, de vreme ce chipul i-i ascuns, o las între paranteze – impresionant mi se pare însuşi gestul ancestral al femeii de a poza, ştiindu-se frumoasă.)
Ştiu ca nimeni altul că orice comparaţie şchiopătează – uneori chiar, de ambele picioare! –, şi totuşi nu pot să nu alătur imaginii acestei selfie[de] musulmane o alta, mult mai familiară, a chiar naţiunii noastre „îmbrobodite”, rând pe rând, când de-un politician, când de altul (asta după ce că tot ea i-a legat cu prosoape!), şi care totuşi găseşte motive să-şi sărbătorească a 25-a aniversare de Independenţă, să participe la tot felul de manifestaţii festive (parada militară, concertul din Piaţa Marii Adunări Naţionale etc., etc.), să viseze cu ochii deschişi şi totodată să nu-şi creadă ochilor, să-şi construiască o imagine de sine mai mult sau mai puţin mulţumitoare, într-un cuvânt – să-şi facă selfie în orice condiţii. (Ce se ascunde însă în sufletul acesteia, s-ar putea să aflăm la alegerile prezidenţiale din octombrie – dar şi asta rămâne între paranteze.)
Noroc de oamenii (şi femeile, se-nţelege!) ce spun pe faţă ce cred şi ce gândesc – ilustrativă, în acest sens, este revista Moldova, al cărei număr din iulie-august 2016 este consacrat jubileului de care vorbeam în alineatul doi, de citit/văzut cap-coadă. Cum să nu-i dau dreptate dnei Monica Babuc, ministru al Culturii, care afirmă sus şi tare: „…cultura trebuie să fie o prioritate naţională. (…) Cultura va deveni o prioritate naţională atunci când va fi o componentă indispensabilă a vieţii celei mai mari părţi a populaţiei Republicii Moldova.” Dixit!