Acum cîteva zile liderul tiraspolean Şevciuk a dispus ajustarea legislaţiei transnistrene la cea a Federaţiei Ruse. În Chişinău, această ştire n-a provocat mare suferinţă sau îngrijorare. Premierul Filip a spus că e vorba de „o mişcare populistă”, de o miză electorală. Filip a promis că va reveni cînd va afla mai multe detalii. Aşteptîndu-l pe premier, am putea însă constata cîteva lucruri de pe acum.
Declaraţia asta a premierului, că gestul lui Şevciuk e populist şi electoral, ne sugerează că nu e cazul să ne impacientăm, că la mijloc e o chestie frivolă. O fi gestul acesta populist, dar de ce n-am presupune că ajustarea sus-pomenită ar putea fi reală? La urma urmei, în 2013, nimeni nu presupunea că Crimeea va fi deveni parte a Rusiei. Repetarea scenariului în regiunea transnistreană nu e chiar atît de improbabilă. Deci gestul lui Şevciuk n-ar trebui neglijat sau luat în derîdere.
Altminteri, alăturînd frivolitatea şi campania electorală din zona transnistreană, domnul Filip n-ar strica să se întrebe cîtă seriozitate există în discursurile electorale ale politicienilor din partea dreaptă a Nistrului. Impresia care mi s-a format de-a lungul anilor e că în Moldova campaniile electorale sînt un ocean de vorbe goale, de minciuni şi de făţărnicie fără frontiere.
E suficient numai să scoatem de la naftalină toate declaraţiile despre regiunea transnistreană rostite de marii politicieni moldoveni în campaniile electorale. Cîtă grijă conţineau ele, cît patetism. Se pare însă că dincolo de aceste declaraţii, nu a existat niciodată o strategie coerentă de reintegrare a Transnistriei. Aici, în Moldova, regiunea transnistreană e mai curînd o miză electorală. Cam atît.
