Anul acesta s-au împlinit 75 de ani de la unul din cele mai întunecate episoade ale istoriei românești: în ianuarie 1941 a avut loc rebeliunea legionară, care a cuprins între altele o serie de atacuri sălbatice împotriva evreilor și a proprietăților lor, la București. În memoria evenimentelor soldate cu sute de morți din rândul evreilor bucureșteni și a altor crime comise împotriva evreilor din România, Bucureștiul ar putea înființa un Muzeu al Holocaustului.
Există între gesturile simbolice pe care le fac politicienii români și faptele lor o distanță destul de mare, mai ales când vine vorba despre Holocaust, despre crimele în masă făcute de armata română în marșul ei funebru alături de germani spre Stalingrad, despre evreii omorâți în pogromurile de la Galați, Dorohoi, Iași sau București.
Gabriela Firea, care câștigat în iunie fotoliul de primar general al Bucureștiul a spus astăzi că susține înființarea unui Muzeu al Holocaustului și al Istoriei Evreilor, care să aibă sediul în capitală explicând că acest lucru „va demonstra lumii că românii nu-și uită istoria”. Nu există încă niciun fel de detalii despre cât ar costa această inițiativă și eventual câți bani ar fi dispusă primăria să pună la bătaie pentru proiect, după ce în luna august a anunțat că va aloca aproape 4 milioane de euro, din fondurile primăriei pentru continuarea lucrărilor la Catedrala Mântuirii Neamului.
Reprezentanții Primăriei Bucureștiului au avut o întâlnire pe această temă cu specialiști de la Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington, între ei Radu Ioanid, director al Departamentului cercetare arhivistică și Paul Shapiro, directorul Centrului pentru Studierea avansată a Holocaustului. Au mai fost la discuții adjunctul misiunii diplomatice al Statelor Unite, Dean Thompson și Alexandru Florian directorul Institutului Elie Wiesel din România.
Radu Ioanid spune că muzeul ar urma să cuprindă o parte dedicată „perioadei atroce a Holocaustului” și o alta dedicată „istoriei poporului evreu”. Diplomatul american a declarat, în plus, că un astfel de muzeu ar fi „un mesaj extrem de puternic că Bucureștiul își recunoaște istoria, nu uită atrocitățile„, iar imaginea orașului, dar și a României „vor avea enorm de câștigat”.
Într-adevăr, politicienii români când fac gesturi de acest fel sunt interesați mai degrabă de imagine, decât de consistența mesajului. În ciuda declarațiilor corecte pe care le dau, partidele și liderii lor, o fac de multe ori de ochii lumii, nu din convingere. Altminteri, cum s-ar putea explica faptul că liberalii l-au propus candidat pentru primăria capitalei pe Marian Munteanu, în ciuda activității lui publicistice din care rezultă că este un susținător al ideologiei legionare, un naționalist-ortodoxist după modelul celor pe care-i venerează. Cum poate fi înțeleasă declarația lui Victor Ponta care atunci când a fost în vizită oficială în Israel, ca premier s-a lăudat că în România nu există antisemitism, deși nu cu mult timp în urmă, colegul lui de partid, Dan Șova, pe vremea când era purtător de cuvânt al social-democraților contesta momentele tragice din istoria evreilor din România. Negarea Holocaustului e ceva obișnuit în multe dintre discuțiile neoficiale ale politicienilor sau intelectualilor români. În rândul elitelor autohtone sunt, deci, destui care neagă Holocaustul, în vreme ce în rândul oamenilor obișnuiți și nostalgici, se neagă fără probleme Gulagul.
În România sunt în jur de 15 organizații legionare, între care și partidul „Totul pentru țară”, care a fost înființat în perioada interbelică de Zelea Codreanu, care folosește simboluri naziste și care funcționează legal. În ultimul Raport al Institutului Elie Wiesel există o listă întreagă de dovezi ale antisemitismului din România, preoți care fac apologia Mișcării Legionare în slujbele lor, supraviețuitori ai legionarilor, care țin discursuri inclusiv în instituții de stat, profesori de liceu care predau ideologia legionară în timpul activităților extrașcolare și chiar un magazin online care vinde tricouri cu personaje care au simpatizat cu legionarii în perioada interbelică. Despre toate aceste „detalii” politicienii români nu vorbesc niciodată.
