Propoziția „Germania a primit cel mai mare număr de refugiați din Europa” a devenit o axiomă a zilelor noastre. Peste un milion de refugiați au intrat in Republica Federală în 2015, iar anul acesta se mai aşteaptă cel puțin 300.000. Cancelara Angela Merkel i-a îmbărbătat pe germani cu un „wir schaffen das” (vom reuși) trecând la capitolul pierderi asumate scăderea popularității sale și cearta cu partenerii CDU (Uniunea Creștin Democrată) din Bayern (CSU - Uniunea Creștin Socială).
„Wir schaffen das” pune o presiune enormă nu doar pe statul german, ci și pe germanii de rând: se cheltuiesc anual 20 miliarde de euro pentru ca primăriile din orașe și sate fie să le plătească chiria refugiaților, fie să cumpere locuințe si terenuri pe care să amplaseze containere pentru refugiați. Din același buget se consumă și banii pentru traiul de zi cu zi (alocaţia de 325 de euro pe care o primeşte fiecare refugiat), cursurile de germană, medicamente, transport și cheltuielile copiilor cu grădiniţa și școala.
20 de miliarde. Pare mult, dar nu este de ajuns. Au înțeles-o foarte bine mii de voluntari germani care ajută benevol autorităţile în procesul de integrare a noilor veniți. „Costurile pentru integrare și calificare a refugiaților nu ar trebui văzute pur și simplu ca o povară, ci ca o investiție. Aceste investiții pot accelera creșterea economică în Germania pe viitor”, spune Christian Proano, profesor de economie la Universitatea Bamberg, într-un interviu la „Deutschlandradio”.
Locuiesc în sudul Germaniei și multe dintre cunoștințele mele fac muncă voluntară în tabere de refugiați. „De două ori pe săptămână predau unei familii de refugiați limba germană, îmi spune Karin, vecina mea, secretara unei firme de avocatură care este, în același timp, și voluntar. „Altfel nu vor putea face nimic, nici să se angajeze, nici să își cumpere singuri o pâine”, spune femeia. „Mulți refugiați urmează cursuri de germană cu conștiinciozitate, sunt însă și alții care nu au depășit traumele războiului și nu au capul la cursuri. Vă dați seama prin ce au trecut ei până să ajungă aici?”, spune gânditoare Karin.
Teoretic, cine vorbeşte germană, are o meserie și un pic de experiență are șanse să îşi găsească de lucru în Germania. În ciuda regulilor care impun o calificare (Ausbildung) de trei ani pentru aproape orice meserie, există antreprenori care sunt gata sa renunțe la această pretenție si să angajeze refugiați după o proba de limbă și una practică.
Germania are un motiv foarte serios să deschidă ușa refugiaților. Ceasul demografic ticăie împotriva Republicii Federale. În timp ce speranţa de viaţă este tot mai lungă, se nasc tot mai puţini copii. Raportul dintre şomeri şi necesarul de personal calificat este de 100 la 200. Industriile au așteptări de la refugiați, chiar dacă domeniile de performanță ale economiei germane (construcţiile de maşini, de avioane, electrotehnica, tehnologiile înalte) nu au tradiţie în țările de proveniență ale azilanților.
Există însă și excepții, și de la acestea vine speranța. Am cunoscut trei dintre aceste excepţii in taberele de refugiaţi din sudul Germaniei, dar, sunt sigură, numărul lor este mult mai mare.
***
„Sunt inginer electrotehnist. Aș vrea să lucrez aici”
Alaa Alrayss este un tânăr inginer electronist care, de un an, s-a refugiat în Germania. Tânărul sirian urmează cursuri de limbă germană în Freiburg și speră să își găsească în curând de lucru. Este unul dintre norocoșii care au reușit să părăsească tabăra de refugiați din Riegel (landul sudic Baden Württemberg) și să locuiască singur, cu chirie, într-un apartament cu o cameră și o bucătărioară. Într-o zi torida de vară, am stat de vorbă cu Alaa în gradina din spatele casei care îi este de câteva luni „acasă”. Așa am aflat cât de scump și-a cumpărat șansa la viață și cât este dispus să lupte pentru ea pe mai departe.
Europa Liberă: Dragă Alaa, mulțumesc pentru că ne deschizi ușa, nu doar a casei tale, ci și a vieții tale. Aș începe cu un „Bine ai venit în Germania”. Cum ai reușit să ajungi din Siria în Germania și când?
Alaa Alrayss: „Ştiţi cu toții, acolo era război și ar fi trebuit să mă înrolez în armată, dar nu am vrut să omor și nici să fiu omorât. Am plecat în Turcia, am stat 6 luni, dar situaţia nu era deloc bună. Nu am putut lucra, nu puteam câștiga bani ca să mă întrețin. Prietenii mei au plecat în Germania și atunci am decis și eu să plec. Am trecut prin Turcia, Grecia, Macedonia, Serbia, Austria, Ungaria și am ajuns in Germania. Era în 2015.”
Europa Liberă: Cu ajutorul unei călăuze, nu? Cât a costat?
Alaa Alrayss: „Da, cu ajutorul unei călăuze. A costat foarte mult.”
Europa Liberă: Cât?
Alaa Alrayss: „Pe mine m-a costat 2300 de dolari. A fost ieftin. Prietenii mei au dat mai mulţi bani, 5000 de dolari.”
Europa Liberă: Cum e cu traficanții în Siria? Cine te pune în legătură cu ei? De unde știți că cineva este traficant?
Alaa Alrayss: „Am plecat în Turcia ilegal. Acolo sunt mulți traficanți. Cei mai mulți sunt turci, dar și sirieni. Primul contact îl avem cu sirienii, apoi ei ne pun în legătură cu turcii. A trebuit sa aștept. Nu am avut altă șansă.”
Europa Liberă: Povestește-ne despre familia ta. Pe cine mai ai în Siria?
Alaa Alrayss: „Am doi frați plus mama și tata. Locuiesc în Homs. La începutul războiului, Homs a fost distrus, dar acum este bine.”
Europa Liberă: Ești singurul care a plecat?
Alaa Alrayss: „Da, și sunt mezinul. Unul dintre frații mei este dentist și lucrează pe lângă Homs. Celălalt este inginer în construcții civile. A lucrat în Arabia Saudită dar nu mai are viză acum. Nu mai muncește de trei ani. Părinţii sunt pensionari.”
Europa Liberă: Și primesc pensia? Se descurcă?
Alaa Alrayss: „Da, o primesc, dar nu se descurcă. Fratele meu, dentistul, ajută familia. Viața este foarte scumpă în Siria.
Europa Liberă: Deci șase luni ai rămas în Turcia. Unde, într-o tabără de refugiați?
Alaa Alrayss: „Nu, am avut o locuință. Am încercat să învăț limba turcă și am lucrat într-un restaurant. Foarte greu.”
Europa Liberă: Ce meserie ai?
Alaa Alrayss: „Sunt inginer electrotehnist. Am studiat in Siria și am diplomă de inginer. Aș vrea să lucrez aici.”
Europa Liberă: Locuiești acum în acest apartament, în Riegel, Germania de sud. Cum ți se pare viața aici?
Alaa Alrayss: „Îmi place mult, oamenii sunt foarte drăguți. Am și această locuință. Foarte important. Îmi place și natura, este și un oraș în care se întâmplă multe și nu mă plictisesc. Mereu am ceva de făcut și am cu cine să socializez.”
Europa Liberă: Sunt plăcut surprinsă de nivelul tău de limbă. Pare că ai făcut deja serios cursuri de limbă germană.
Alaa Alrayss: „Da, acum am ajuns deja la nivelul C1 si urmez cursuri la Universitatea din Freiburg. Cred că îmi place să învăț limbi străine. Învăț în paralel și engleza și franceza. Iar in Turcia am învăţat un pic turca. Nu este simplu pentru toată lumea, dar mie îmi place. ”
Europa Liberă: Și în Turcia ai fost integrat într-un program guvernamental pentru refugiați, sau nu există așa ceva acolo? Aici statul german te sprijina, cu bani, cu cursuri de germana, îți plătește chiria. Ce bani primești de la stat și ce poți face cu ei?
Alaa Alrayss: „În Turcia nu primeam nici un ban și nici nu puteam munci. Aici primesc 325 euro care îmi ajung pentru mâncare, haine, sau să ies la o cafea…Tot statul german plătește și chiria.”
Europa Liberă: Cât timp ai voie să rămâi aici?
Alaa Alrayss: „Încă nu am primit permisul de ședere. Aştept să merg la un interviu. Nu ştiu, dar cred ca între un an și trei ani aș putea să rămân aici.”
Europa Liberă: Dar scopul tău este ca diploma ta să fie recunoscută și să iți găsești un job aici. Vrei sa lucrezi și să rămâi aici, din ce înțeleg.
Alaa Alrayss: „Da, tot ce știu este că nu mă pot întoarce în Siria. Vreau să lucrez și voi vedea apoi, în 3 sau 10 ani ce voi face.”
Europa Liberă: Cum găsești această diferență culturală între sirieni, zona de unde vii și acestă parte a Europei? Ai avut un șoc cultural?
Alaa Alrayss: „Nu am fost surprins. Știam ca în Europa este altfel. Este o mare diferență între cultura siriana si cea europeană. Pentru mine nu a fost atât de dificil și am acceptat pur și simplu. Dar poate pentru alți oameni nu este atât de simplu. Am cunoscut mulți germani, toţi sunt foarte drăguți.”
Europa Liberă: Tu ești creștin. Totuși, cum te raportezi la ISIS? Ce gândești când citești despre ei in presa, despre crimele lor motivate religios? Dar despre faptul că există europeni care li s-au alăturat și au devenit luptatori ISIS?
Alaa Alrayss: „Nimeni nu știe cine a făcut ISIS. Unii spun că musulmanii, alții Bashaar, alţii că ruşii…Nimeni nu știe. Din păcate, unii cred că toți musulmanii sunt ISIS. După părerea mea, cine a fondat ISIS vrea ca celorlalţi să ne fie frică de musulmani. Și, iată, au succes. Este foarte periculos. Frica este un sentiment negativ și acesta este motivul principal al războiului din Siria.”
Europa Liberă: Când în Siria va fi iar pace, vrei să te întorci acasă, sau te gândești si la posibilitatea de a-ți întemeia aici o familie?
Alaa Alrayss: „Nu ştiu. Poate o să îmi fac o familie și copii mei vor merge la școală aici. Îmi lipsește patria mea, și, cu siguranță, când se va putea, voi vizita orașul meu natal.”
***
„Am plătit 9000 de dolari unei călăuze. Gândesc pozitiv. Voi găsi de lucru”
La Emmendingen, la 20 de km de Freiburg, l-am cunoscut pe Ahmad Ahami. Vine din Afganistan, este medic și a depus și el cerere de azil. Ca și Alaa, nu a primit încă răspunsul autorităților. Și tot ca Alaa, are noroc: a cunoscut un om bun, un arhitect din Freiburg, care s-a oferit să îl găzduiască. Cei doi împart apartamentul de 4 camere al arhitectului, din orașul Emmendingen. Ahmad a fost copleșit de încrederea totală pe care germanul i-a oferit-o și nu prididește să îl răsplătească. De pildă, el este cel care ține casa în ordine, și trebuie să mărturisesc, casa arăta ca scoasă din cutie. Foarte ospitalier, ne invită cu blândețe să luăm loc și începe să deruleze, calm, povestea fugii sale.
Europa Liberă: Ahmad, cum a decurs viața ta de când ai ajuns aici? Ai urmat cursuri de limbă germană, alte tipuri de cursuri de specializare în domeniul tău?
Ahmad Ammi: „Când am venit în Germania, totul părea foarte dificil. Apoi am fost foarte norocos. Am învățat limba germană până la nivelul B2, apoi am ajuns până la nivelul C1 cu nivelul cunoştinţelor de limba în specializarea mea - eu fiind medic generalist. Am luat parte și la o serie de cursuri organizate de Academia Internaţională a Universității din Freiburg. Voi da un examen la Camera Medicilor din Freiburg pentru a obține un certificat care să dovedească faptul că am nivelul de limbă necesar pentru a putea lucra în domeniul meu. Dacă iau acest examen voi obține un permis de muncă în domeniul medical.”
Europa Liberă: Ai plecat singur din Afganistan? Ai și familia aici, cu tine?
Ahmad Ammi: „Am fugit singur. Părinții mei au rămas în Afganistan. Am trecut prin Iran, Turcia, Grecia si apoi Germania. Cu mașina, pe jos și apoi cu vaporul.”
Europa Liberă: Cât a trebuit să dai la călăuze?
Ahmad Ammi: „Aproximativ 9000 de dolari. 9-10 mii de dolari.”
Europa Liberă: De unde ați avut atâția bani? Este o sumă imensă!
Ahmad Ammi: „Așa este. Am reuşit. Dar nu doresc să vorbesc despre asta.”
Europa Liberă: Cum vă merge aici? Ai avut greutăți să te adaptezi, să îți faci relații aici cu germanii?
Ahmad Ammi: „Am fost foarte norocos. Germanii sunt foarte drăguți și amabili. Am încercat să mă integrez foarte repede, iar până acum totul a decurs bine, iar pentru acest lucru sunt recunoscător. Dacă voi primi permis de muncă, atunci aș dori să imi găsesc de lucru și să rămân o perioadă aici. ”
Europa Liberă: Dar este Afganistan între țările considerate periculoase? Doar în acest caz puteți primi azil și rămâne aici.
Ahmad Ammi: „Eu cred că Irak și Afganistan sunt cele mai periculoase țări din lume.”
Europa Liberă: Ce faci când nu studiezi germana sau nu te pregătești pentru teste?
Ahmad Ammi: „Nu prea am timp liber, dar când am, vizitez prieteni germani sau afgani. In plus, încerc să ajut alți refugiați.
Europa Liberă: Când vezi la televizor acele știri despre refugiați care sunt agresivi sau violenți, ce gândești?
Ahmad Ammi: „Astfel de știri ne întristează pe toți. Nu există doar oameni buni sau oameni răi. Sper ca aceste știri să nu influenţeze și demotiveze refugiații.”
Europa Liberă: Ai o meserie frumoasă și, așa cum ai spus, dorești să îi ajuţi si pe ceilalţi ca tine. Ai vrea să te angajezi politic sau social pentru a putea schimba imaginea refugiaților în Germania?
Ahmad Ammi: „Am studiat medicina si cred că politica este prea complicată. Nu doresc să mă implic in politică. Vreau să mă angajez aici. Am intrat deja in contact cu mai multi medici, atât germani cât și de alte naționalități.”
Europa Liberă: Și dacă nu îți găsești de lucru?
Ahmad Ammi: „Eu gândesc pozitiv și sunt optimist, voi găsi de lucru. Sunt medic generalist si vreau să lucrez ca medic generalist. Insă as vrea să mă specializez și in chirurgie de copii.”
Europa Liberă: Mulți dintre refugiați sunt tineri, dar nu multi au pozitivismul si optimismul tău.
Ahmad Ammi: „Nu este ușor sa trăiești intr-o țară străină și singur, fără familie. De aceea nu sunt multi pozitivi. Dar cred că atunci când ai o atitudine pozitivă, universul lucrează pentru tine și ai motive să devii optimist.”
***
„Nu am planuri. Am doar răbdare”
Nu toate poveștile refugiaților sunt atinse de optimism și nu toți cei veniți aici au ambiția, puterea de muncă și determinarea lui Ahmad. Există, mai ales în containerele cu refugiați, multă frustrare, mânie chiar, și așteptări neîmplinite. Mohamad este un tânar medic din Siria, care încă trăiește într-un container de refugiați, la Riegel, în landul Baden Wurttemberg. Împarte camera cu încă un sirian într-un container unde traiesc 32 de bărbați. Aflu că are 28 de ani, că și-a făcut studiile în Federația Rusă și că apoi a profesat în Iordania. Germana pe care o vorbește aduce cu dialectul badisch. Nu e de mirare. Stă de un an în Baden Wurttemberg și a „furat” limba mai mult de la localnici decât de la cursurile de germană. Marea lui mâhnire: nu are încă permis de ședere. Este atât de revoltat pe statul german, încât vrea să strige asta în gura mare.
Mohamad: „Acum un an am plecat din Siria în Turcia. Acolo am lucrat ca medic. Apoi am avut probleme în familia și am știut că nu mă pot întoarce acasă, așa că am plecat în Germania. Am crezut că în Germania sunt șanse să mă specializez și să lucrez. Sunt de un an aici și timp de 7 luni nu am facut cursuri de germană, am stat acasă și am vegetat: am mancat și am dormit. Nu m-a chemat nimeni la interviu pentru permis de ședere și de muncă.”
Europa Liberă: Ai venit aici fără documente? De ce?
Mohamad: „Am avut documente. Când am ajuns aici, am fost trimis la Stuttgart, apoi la Karlsruhe și apoi la Heidelberg. Am stat acolo o lună. Acolo mi s-a spus că o să fiu chemat la interviu. Și apoi am așteptat. Dar nu m-au chemat la interviu. Anul ăsta în ianuarie am fost singur la Heidelberg. Am dormit pe stradă noaptea și am așteptat cu răbdare. Vreau să învăț germana și să lucrez. La Heidelberg mi s-a retinut documentul de identitate sirian, iar acum aştept o scrisoare de la BAMF (Oficiul pentru migrație și refugiați).
Europa Liberă: Deci nu ai documente încă și nu ai fost invitat la interviu. Dar cursuri inteleg că faci, totuși. Si că primești și bani de la stat. Câti bani primești pe luna?
Mohamad: „325.”
Europa Liberă: Și de unde ai bani pentru telefonul acesta scump (are un smartfone foarte scump)?
Mohamad: „L-am primit cadou de la prieteni. Nu aveam telefon sau, mă rog, aveam un telefon foarte vechi și prietenii de aici au strâns bani si mi-au luat telefon.”
Europa Liberă: Știi că unii germani cred că ați venit aici cu mulți bani și sunt uimiți când văd că unii dintre voi aveți așa telefoane scumpe, de exemplu, mai scumpe decât mulți germani. Uite, nici eu nu am un telefon așa de scump ca al tău. Și unii spun ca unii dintre voi au mai mulți bani ca germanii. Din cei 325 de euro nu ți-ai putea permite un astfel de telefon.
Mohamad: „Cei 325 nu sunt de ajuns. Serviciul social german mă ajută. Mulțumesc. Eu vreau să muncesc si sa plătesc taxe în Germania. Dar nu pot deocamdată. Eu nu vreau aceşti bani, nu vreau să trăiesc din banii statului, vreau sa lucrez. Nu pot sa plec în Siria. Toţi banii cu care am venit din Siria s-au terminat aici.
Europa Liberă: Mai ai familie în Siria?
Mohamad: „Tata a murit. A explodat în mașina în care era. O mai am pe mama, o soră de 10 ani și un frate student, care este acum in Turcia.”
Europa Liberă: Ce planuri ai? Ce faci dacă nu primești permis de munca?
Mohamad: „Nu am planuri. Am doar răbdare.”
***
Problema lui Ahmad este problema a mii de refugiați. Peste 7000 au dat în judecată statul german pentru procesarea prea lentă a cererilor de azil. Personalul Oficiului Federal pentru Migrație și Refugiați abia face fată, iar autorităţile au anunţat că vor face noi angajări. Justiția nu va putea face însă mare lucru pentru migranți. Răbdarea însă, da. Și determinarea de a învăța limba germană. Și bunăvoința de vedea cât de mult ii sprijină voluntarii germani.
„Germania are nevoie de acești oameni. Cei mai mulţi dintre ei învaţă cu hărnicie limba germana si deja lucrează. De aceea, eu nu mă uit niciodată la știri despre refugiați, care spun mereu numai lucruri rele despre ei”, îmi spune Eva, o croitoreasă dintr-un sat din sudul Germaniei, voluntar într-un container de refugiați. „Nu ii înţeleg pe cei din landurile din est de ce îi resping pe refugiați. Au uitat că noi și pe ei i-am ajutat când au fost la nevoie?”, continuă femeia.
Mulți au criticat-o pe Angela Merkel pentru deschiderea porților „raiului” german pentru milioane de refugiați. Germanii de rând par însă să fi înțeles judecata cancelarei. Calculul este simplu: ca să ai profit, trebuie mai întâi să investești. În plus, statul nu poate face singur chiar totul, ca atare, trebuie ajutat. Nu poţi sta pe margine și singura ta contribuție să fie criticarea neputinței statului. Germanii au învățat demult asta, așa că, și de această dată, și-au suflecat mânecile și s-au pus pe treabă. Unii dau cursuri de germană, alții îi însoțesc pe refugiați la medic, alții fac teme cu copiii. Refugiații sunt oameni cărora Republica Federală le poate deveni a doua casă, și fără îndoială vor returna țării căldura și înțelegerea cu care au fost primiți, ca și banii care au fost investiţi in integrarea lor. Și, cred unii, mai mult decât atât.
***
Multe mulțumiri familiei lui Olga și Harald Wieber pentru sprijinul acordat la realizarea acestui reportaj
