Am citit zilele astea un articol despre breasla notarilor din Republica Moldova. Autorul remarca faptul că notarii autohtoni o duc foarte bine şi era nedumerit de felul în care aceştia stabilesc preţurile. Iar eu o să vă povestesc ce mi s-a întîmplat mie într-un birou notarial.
Vasăzică, viaţa m-a adus cu nişte documente într-un birou notarial din Chişinău. Examinînd actele mele, notarul grav şi distant mi-a spus că va trebui să plătesc vreo 4 mii de lei, cifră care conţinea şi taxa de stat. Apoi mi-a spus să aştept într-o cameră alăturată pînă pune el totul la punct.
Ei bine, în timp ce aşteptam, a venit acolo un coleg de-al meu de şcoală care s-a dovedit a fi un bun amic al notarului. Colegul de şcoală mi-a făcut cunoştinţă cu notarul, după care am flecărit tustrei preţ de cîteva minute despre cotidianul moldovenesc. După discuţia vie, interesantă, gravitatea notarului s-a spulberat şi, arborînd o mină plină de solicitudine, el mi-a spus că e suficient să plătesc 3500 de lei, nu 4 mii. N-am putut să-mi ascund uimirea şi notarul mi-a oferit o explicaţie, ridicînd un deget arătător în sus şi făcîndu-mi cu ochiul: „Fac o reducere pentru prietenul prietenului meu! E normal, nu?”
Fireşte, reducerea de 500 de lei mi-a picat bine la inimă, dar şi m-a pus pe gînduri, stimaţi ascultători. Păi, dacă îi eram cumătru, poate scădea din preţul iniţial o mie de lei? Şi iese că preţul acesta e oarecum fluctuant şi depinde de cît de apropiat îi sînt notarului. Parcă e bizară situaţia asta. Sau poate nu înţeleg eu ceva?
