Linkuri accesibilitate

Alegeri 2016. Cronică electorală (12). Despre neregulile fixate de APCE


În dialog cu Valeriu Vasilică, directorul agenţiei de presă IPN

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:08:54 0:00
Link direct

Europa Liberă: O primă radiografie a contextului campaniei electorale făcută de o delegaţie pre-electorală a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) constată mai multe probleme şi neajunsuri. Cum credeţi că se va reacţiona la ele? sau vor rămâne doar niște constatări pe hârtie?

Valeriu Vasilică: „Haideți mai întâi să stabilim care sunt aceste nereguli fixate în mod foarte oficial de APCE. Chiar dacă sunt jurnalist de mulţi ani şi mă învârt în cercul acelorași noţiuni care se vehiculează acum, formulele pe care ni le propune delegaţia APCE sunt ca un duş rece pe timp de iarnă. Pe fundalul declaraţiilor că Republica Moldova recapătă încrederea partenerilor externi, UE şi SUA, chiar sunt declarații în sensul acesta din partea oficialilor europeni şi americani, Consiliul Europei îşi menţine o poziţie pe care a formulat-o, acum multe luni, pentru prima dată tranșant secretarul general al Consiliului Europei. El zicea că avem un stat capturat şi oligarhic. Chiar în condiţii obişnuite în care ne aflăm, pentru mine spuneam că este un duş rece pentru că se vorbeşte din nou despre lipsa rezultatelor în lupta împotriva corupţiei, sistemul obscur de finanţare a partidelor politice şi campaniilor electorale, inclusiv finanţarea externă, monopolizarea mai multor instituţii media. Se vorbeşte despre tot ce se considera până acum rău la noi şi parcă ne convingeau că parcă am făcut anumiţi paşi, dar Consiliul Europei are altă părere. Nu ştiu care poate fi reacţia autorităţilor. Se vor acoperi într-un fel în mod obiectiv cu alte aprecieri ale unor structuri la fel de importante ca şi Consiliul Europei. Rămâne electoratul şi mai derutat decât până la această declarație. Rămân adepţii şi oponenţii candidaţilor electorali şi mai încrâncinați şi mai înrăiți unii împotriva altora. Reacţia o vom vedea doar la 30 octombrie la sfârşitul zilei de votare.”

Europa Liberă: Delegaţia APCE scoate în faţă şi o altă constatare – „contextul campaniei electorale este în mare parte caracterizat de o scindare geopolitică între pro-europeni și pro-ruşi”. De ce această constatare chiar la începutul declaraţiei?

Valeriu Vasilică
Valeriu Vasilică

Valeriu Vasilică: „Mă pun în locul delegaţiei APCE şi nu văd cum păstrând şi o mină diplomatică să încep cu ce am zis anterior. În rândul doi sunt nişte neajunsuri crase şi foarte vechi pe care monitorizările Consiliului Europei le scot în vileag de ani de zile. Consider că e vorba de o mişcare diplomatică şi că accentul este pe propoziţia a doua şi nu pe prima. Mie, ca şi observator al procesului electoral, ca şi cetăţean, ca şi jurnalist, mi se pare că încrâncenările acestea est-vest nu sunt atât de mari cum erau înainte sau încă nu se scot în vileag. S-ar putea ca atunci când începe campania electorală oficial să se pună în mişcare tunurile mari geopolitice. Deocamdată lumea vorbeşte, în mare parte, despre nereguli interne şi acestea sunt atuurile candidaţilor, susţinătorilor, partidelor, independenţilor.”

Europa Liberă: Trei candidaţi independenţi s-au retras din cursă, unii motivând că nu au reuşit să anume numărul necesar de semnături, alţi câţiva independenţi au reuşit să o facă şi au depus actele la CEC. Domnule Vasilică, sunt sau nu puşi în condiţii inegale candidaţii independenţi faţă de cei care au în spate mașinărie partinică?

Valeriu Vasilică: „Mulţi dintre cei 24 pretendenţi iniţiali nu se vor regăsi în lista de candidaţi reali, nu vor trece din statutul de pretendent la cel de candidat. Numărul celor care nu vor continua cursa electorală mi se pare prea mare, pe de o parte. Pe de altă parte, marea majoritate a lor, dacă nu chiar toţi, sunt independenţi. Prin urmare, vrem sau nu vrem, au dreptate cei care zic că independenţii au fost puşi în condiţii foarte inegale, zic unii, comparativ cui pretendenții propulsaţi de partide.”

Europa Liberă: Dumitru Ciubaşenco, Maia Sandu şi Igor Dodon au fost înregistrați oficial în cursă. nu s-a trecut fără incidente. Maia Sandu a fost înregistrată după mai multe discuţii între membrii CEC. Sandu a spus că a fost tratată inegal şi diferenţiat faţă de alţi concurenţi. Dvs. cum vedeţi această situaţie?

Valeriu Vasilică: „Pentru mine, argumentele pe care le-a invocat Maia Sandu sunt suficient de credibile. Ca şi cum mă convinge că a fost tratată în mod discriminatoriu. Nimeni, nici cei care au adus într-o noapte listele de susţinători, nici cei care au adus liste cu anumite suspecții apărute în spaţiul public, nici alţii cu nereguli mai clare, nu au fost trataţi în acest mod foarte meticulos. Nu spun că CEC nu trebuie să fie meticulos, dar cred că Maia Sandu are dreptate că această meticulozitate este una selectivă. Trebuie să ne întrebăm, ca de fiecare dată, cui îi este convenabil. E un joc în care a intrat CEC?! Mă tem să zic aşa, dar seamănă.”

Europa Liberă: Vineri începe oficial campania electorală. Dacă e să anticipaţi, cum credeţi că va fi această campanie?

Valeriu Vasilică: „Va fi o concurenţă între resurse inegale. Nu mă refer acum la aceeași perspectivă - independenți şi reprezentanți ai partidelor. Mă refer la tot felul de resurse de care partidele în special cele de la guvernare dispun, iar ceilalți nu dispun. Accentuez aceasta pentru că, de exemplu, a ieşit din cursă unul din cei mai bogaţi, dacă nu chiar cel mai bogat, pretendent – Vadim Brînzan. Dacă este să credem afirmaţiilor care îi aparţin, în mare parte, el este om cu avere de milioane de dolari. Una din explicaţii sau poate cea mai mare explicaţie e că acest om nu a îndrăznit, nu a putut, nu a vrut să folosească nişte resurse, în special financiare, pentru a-şi atinge nişte scopuri pe căi ocolite. Deducţia poate fi, a oricărui din cei care ne urmăresc, că reuşesc în mare parte cei care folosesc resurse mari, nu întotdeauna foarte oficial şi direct.”

XS
SM
MD
LG