Linkuri accesibilitate

Andrian Candu dezminte că Partidul Democrat ar purta un război al lobbiștilor cu Platforma DA la Washington


Interviu în capitala americană cu președintele parlamentului de la Chișinău.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:08:55 0:00
Link direct

Aflat în vizită la Washington, spicherul Andrian Candu, i-a acordat corespondentului Europei Libere, Carl Schreck, un interviu, din care difuzăm acum, în traducerea lui Alexandru Eftode, câteva fragmente pe tema așteptatului acord al Republicii Moldova cu Fondul Monetar Internațional și a recentei rezoluții introduse în Congresul Statelor Unite despre furtul bancar moldovean. În interviu, spicherul Candu a estimat că autoritățile moldovene au îndeplinit deja „cam 95 la sută” din măsurile convenite cu FMI, spunând că restul vor fi îndeplinite la mijlocul lunii, așa încât conducerea Fondului să aprobe un nou acord cu Republica Moldova și un nou împrumut salvator:

„O echipă importantă din Moldova va veni la Washington să discute cu colegii de la FMI, săptămâna viitoare. Vor veni guvernatorul Băncii Naționale, ministrul Finanțelor, ministrul Economiei pentru a purta noi convorbiri și furniza informații adiționale și clarificări dacă vor fi necesare și a promova cauza Moldovei, așa încât să fim pregătiți pentru ședința conducerii FMI care va avea loc cel mai probabil pe 21 octombrie”.

Între timp, Andrian Candu însuși va lua parte la o adunare anuală comună a FMI și Băncii Mondiale, care începe la Washington. Corespondentului Europei Libere l-a întrebat dacă autoritățile moldovene au vreun plan de rezervă pentru depășirea dificultăților financiare, în cazul în care FMI nu aprobă în cele din urmă noul acord cu Republica Moldova:

„Nu, așa ceva nici nu se află în discuție. Trebuie să facem tot ce este necesar pentru acordul cu FMI și asta vom face. Nu există nici o altă opțiune. Avem mare nevoie de un program cu FMI. După părerea mea personală, a fost o mare greșeală refuzul de acum câțiva ani de a avea un program cu FMI, refuz care s-a bazat probabil mai ales pe anumite rațiuni politice. Dacă am fi avut un program cu FMI, nu ne-am fi confruntat poate cu frauda bancară și criza prin care a trecut țara noastră. Deci, este forate important pentru noi să avem sprijinul FMI, în primul rând prin expertiză și cunoștințe și nu neapărat mijloace financiare. Acestea sunt desigur și ele importante, dar în domeniul bancar și altele este foarte important pentru noi să avem aprobarea FMI, sprijinul FMI și Băncii Mondiale. Sunt lucruri obligatorii pentru noi. Nu există nici un fel de alte planuri de rezervă și nici nu trebuie să avem așa ceva. Trebuie să ne gândim doar la opțiunea A, fără vreo opțiune B”.

Andrian Candu a plecat la Washington la câteva zile după ce doi congresmeni republicani au introdus pe agenda Congresului Statelor Unite o rezoluție despre frauda bancară moldoveană, cerând administrației americane, între altele, să ancheteze cele întâmplate, inclusiv o schemă de spălare a banilor proveniți din Rusia prin sistemul bancar moldovean. Rezoluția îl vizează direct pe Candu, propunându-se să fie sancționat împreună cu Vlad Plahotniuc și alții, dacă se va dovedi implicarea lor în „furtul miliardului”. Corespondentului nostru l-a întrebat cum comentează această rezoluție și dacă a discutat despre ea la întâlnirile avute deja în Congres, inclusiv cu spicherul Camerei Reprezentanților, Paul Ryan:

„Autorii proiectului de rezoluție par să nu înțeleagă și să nu cunoască cu adevărat dosarul, cazul Moldovei. Nu par să fie bine informați despre ceea ce se întâmplă cu adevărat în Moldova și ce provocări avem. Dar sunt de acord cu autorii rezoluției că trebuie să mergem pe calea unor investigații internaționale și să facem presiuni în direcția unor asemenea investigații, care sunt efectuate actualmente de compania Kroll, ca să aflăm într-adevăr cine se face responsabil pentru fraudă, să-i tragem la răspundere și să-i pedepsim după principiul statului de drept. Personal sunt cel care am dat publicității primul raport Kroll. Pentru că sunt foarte deschis și nu sunt implicat în nimic, mă simt în siguranță și voi acționa ca atare. Sunt sigur că cei care se află în spatele acestei rezoluții, care au făcut lobby rezoluției încearcă numai să facă un joc în cadrul campaniei politice care are loc actualmente în Moldova. Cunoaștem foarte bine cine se află în spatele acestei inițiative și nu mă refer la autorii ei, reprezentanții din Congresul. Mă refer numai la cei care fac lobby și care sunt interesați să creeze neclaritate, să facă jocuri și să obțină unele avantaje în campania prezidențială din Moldova. Pot să vă spun mai mult. Există legături cu unele agenții din țările din vecinătatea Moldovei, concret din Federația Rusă. Iar cei care încearcă să tragă foloase de pe urma acestei rezoluții sunt și cei implicați în marea schemă a spălării banilor”.

Europa Liberă nu a putut confirma oficial deocamdată existența vreunei firme de lobby în spatele proiectului de rezoluție, sau vreo implicare rusească. Dar candidatul prezidențial moldovean, Andrei Năstase, liderul Platformei DA, a spus deschis că el a promovat rezoluția și a publicat poze de la o întâlnire cu cel puțin unul din autorii ei. Corespondentul nostru Carl Schreck l-a întrebat pe Andrian Candu dacă politicienii moldoveni poartă un război al lobby-ului la Washington.

„Nu, este un pic cam exagerat și cam multă conspirație. Totul este mult mai simplu. Există un grup de oameni din Moldova și nu numai nemulțumit de ceea ce facem noi, de încercările noastre de a curăța sistemul bancar și a îndepărta peroane toxice cum este domnul Platon (omul de afaceri cercetat în arest pentru spălare de bani). Năstase stoarce unele avantaje, inclusiv de la domnul Platon și inclusiv mijloace financiare. Prin folosirea aici la Washington, a unei firme de lobby numită Mercury, Năstase el încearcă numai să aducă aici, în Statele Unite, un război pe care îl poartă în Moldova. Cunoaștem foarte bine că în Congresul american sunt oameni înțelepți, iar procedurile în vigoare, implicarea altor autorități va face așa încât să fie adoptată cu timpul o rezoluție cu adevărat potrivită în sprijinul Moldovei și nu această rezoluție, care a fost elaborată de lobbiști ca cei de la Mercury și pusă pe agenda Congresului. Din discuțiile cu oamenii din Congres, precum și din Departamentul de Stat înțeleg că există puține șanse ca rezoluția să ajungă într-adevăr pe ordinea de zi a comitetelor sau a celor două camere. Această rezoluție țintea de fapt în publicul moldovean. Nu este nici pentru Congres, nici pentru Statele Unite”.

Firma de lobby Mercury nu a comentat oficial deocamdată afirmațiile spicherului moldovean, care nu sunt absolut noi. Dar chiar și Partidul Democrat al lui Andrian Candu a angajat, în luna iunie, o firmă de lobby la Washington, numită Podesta, cu un contract pe un an de zile, în valoare de 600 de mii de dolari. Corespondentul Europei Libere, Carl Schreck l-a întrebat pe spicherul moldovean în ce scop.

„Am dori ca Moldova, cazul Moldovei, să rămână în vizorul, pe radarul establishment-ului politic de la Washington. Vrem să putem relansa dialogul strategic pe care îl avem între Statele Unite și Moldova, care a intrat de o vreme într-o perioadă de răcire din cauza crizelor politice, financiar-bancare pe care le-am avut în Moldova. Trebuie să lucrăm la reforme pentru a recâștiga și încrederea Washingtonului. Consider că decizia conducerii FMI și un program cu FMI vor fi dovada că putem reveni pe poziția necesară pentru relansarea dialogului strategic. Deci, am vrea să menținem Moldova în atenție, să convingem conducerea Statelor Unite că Moldova se află într-un fel în același cazan cu Ucraina, iar dacă i se întâmplă ceva rău Ucrainei acesta este un mare pericol pentru Moldova și viceversa, am vrea să arătăm că ne confruntăm cu provocări diverse și amenințări, că avem un context politic și nu doar regional destul de complicat”.

XS
SM
MD
LG