În România, instanța supremă a mărit pedepsele pentru patru inculpați în așa-numitul dosar Microsoft. Este un dosar de corupție și deturnare de fonduri în care oameni de afaceri cu relații politice vindeau guvernului licențe Microsoft la prețuri mărite. Înalta Curte de Casație a adăugat ani grei la sentințele inițiale și a dublat averile confiscate de la doi oameni de afaceri, Dorin Cocoș și Dumitru Nicolae, un fost ministru Gabriel Sandu și un fost primar de la Piatra Neamț.
Instanța supremă a dat verdictul în dosarul Microsoft, după ani de cercetări, tergiversări și mușamalizări. Este, în fapt o judecare a recursului cerut de procurorii DNA care au considerat că pedepsele inițiale sunt prea blânde. Judecătorii spuneau în motivarea primului proces (care a avut loc în martie 2016) că ar fi decis pedepse mici întrucât cei patru au fost cooperanți și au făcut denunțuri la DNA. De astă dată, însă, Înalta Curte de Casație a mai adăugat ani grei la sentințele inițiale și a dublat daunele.
Cea mai mare pedeapsă a primit-o fostul primar de Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan: șase ani cu executare, dublu față de condamnarea inițială. Fostul ministru al Telecomunicațiilor, Gabriel Sandu, a primit trei ani iar Dorin Cocoș și Dumitru Nicolae câte doi ani și patru luni.
Cei patru au fost maeștri ai combinațiilor, actori importanți pe scena politică și, mai ales, în spatele acesteia. Ei au pus la punct, folosindu-se de programul național de informatizare a școlilor, o rețea de extorcare a bugetului de zeci de milioane de euro, bani investiți mai apoi în afacerile lor prospere care au înregistrat în perioada de austeritate impusă de guvernarea Boc, creșteri economice spectaculoase. Nu e de mirare că dosarul Microsoft s-a transformat într-o radiografie exactă a poveștilor de succes din economia românească, demonstrând că economia de piață a fost deseori distorsionată cu bună-știință, că a fost transformată în ficțiune fiscală și că, de fapt, la intersecția intereselor politice și cu cele financiare, parteneriatul stat-privat a capătat adesea conotații penale.
Tocmai de aceea, interesantă nu este doar lista cu condamnații din proces, ci și cea cu actorii care s-au sustras cumva pedepsei. Afacerea Microsoft e pe punctul să doboare ca la domino, zece miniștri și multe alte personaje din lumea gri a finanțatorilor și profitorilor politici. Este un dosar care se întinde pe parcursul a patru mandate și al multor guvernări implicate în grade mai mici sau mai mari în escrocheria acordării supraevaluate a unor licențe Microsoft.
Sunt investigați, puși sub urmărire penală sau inculpați Ecaterina Andronescu, Șerban Mihăilescu, Dan Nica, Adriana Țicău, Daniel Funeriu, Valerian Vreme, Alexandru Athanasiu, Elena Udrea (care a și fost reținută în februarie 2015 în acest dosar) și mulți alți demnitari, parlamentari, miniștri, înalți funcționari de stat, angajați ai serviciilor secrete sau interlopi, care ar fi prejudiciat statul cu multe zeci de milioane de euro deturnați din banii bugetari plătiți pe licențele de calculator.
În buna tradiție a istoriei recente, schema de extorcare a început în plină guvernare Năstase când ministru la Educație era Ecaterina Andronescu, secretar general al guvernului era Șerban Mihăilescu, iar șeful Corpului de control al primului ministru era Victor Ponta. Escrocheria a folosit ca scut uman elevii din școli și instituțiile statului care au nevoie urgentă de programe de calculator. Este perioada în care Corina Crețu pe atunci purtătoare de cuvânt la președinție spunea că mare parte din calculatoarele de la guvern funcționează cu programe piratate. Victor Ponta este cel care, peste aproape zece ani de la declanșarea escrocheriei, adică în 2013, a cerut DNA investigarea unor miniștri ai Educației și Comunicațiilor din guvernul Boc în legătură cu modul în care au fost achiziționate licenţe pentru programe de calculator. Corpul de control al primului ministru Ponta constata că miniștrii Funeriu și Vreme promovaseră achiziționarea softului educaţional Windows, plătind ilegal nouă milioane euro și supraevaluând costurile. A fost raportul care a declanșat ancheta ( o bună punere în temă, aici).
Unii dintre cei implicați în dosar au pierdut imunitatea parlamentară chiar la începutul investigațiilor, în 2014, însă nu au mai fost puși sub acuzare sau bat încă pragul unei Direcții anticorupție încă indecisă să-i rețină sau nu. Șerban Mihăilescu, simțind cum îi flutură sabia justiției pe deasupra capului și-a dat demisia din Senat luna trecută fără a preciza din ce motiv. Oricum, cel puțin teoretic, nu mai putea candida pentru că fusese condamnat cu suspendare în alt dosar, al unor arme primite pe sub mână de la un amic interlop. În dosarul Microsoft este suspect de instigare la abuz în serviciu, trafic de influenţă şi spălare de bani. Ecaterina Andronescu, pe-atunci ministru al Educației, a fost și ea una dintre musafirii consecvenți ai Direcției Anticorupție însă, pentru că dosarul o incrimina pentru fapte într-o fereastră de timp în care nu s-a aflat la cârma ministerului, cercetarea trenează.
Însă paginile dosarului nu clarifică decât responsabilitățile la vedere ale eroilor principali. Cei patru au acceptat doar cu jumătate de gură sentințele și se consideră țapii ispășitori ai întregii afaceri. În spate dosarului și al condamnaților, a duduit, multă vreme cu binecuvântarea mai-marilor zilei, mașinăria transpartinică de făcut bani în folosul tuturor celor care s-au succedat la guvernare, dovada concretă a faptului că, în istoria recentă, statul a fost implicat în combinații financiare mafiote, preluând nu odată controlul traficului banilor prin subterane și acoperindu-se cu documente legale falsificate sau antedatate. Dovadă, de asemenea, că statul a instituționalizat nu odată corupția și i-a promovat pe corupți.
Gabriel Sandu, fost parlamentar PDL și ministru al Comunicațiilor în perioada 2008-2010, așadar în două echipe conduse de Emil Boc, a ieșit din sala de judecată aproape plângând. „Din punctul meu de vedere a fost o execuție (...) Nu înțeleg cum o grupare care a păgubit statul român cu 200 milioane de euro are impunitate, iar eu nici măcar circumstanțe (atenuante),” spune el. Și adaugă: ar fi trebuit să aducă toate documentele pentru a-i incrimina cu actele pe masă pe toți cei zece miniștri. Pe de altă parte, recunoaște că a primit două milioane de euro pe care i-a folosit în campania electorală. Ce vreți, spunea el, toți miniștrii care-și preiau portofoliul știu că trebuie să cotizeze la partid pentru că o campanie electorală pentru președinție nu costă mai puțin de 60 de milioane de euro. Un fel de a spune că principalul beneficiar a fost Traian Băsescu, adică însăși persoana care a autorizat în toamna lui 2014 începutul anchetei Microsoft. Cel care l-a forțat pe Gabriel Sandu să semneze contractele și să dea banii pe licențe a fost Gheorghe Ștefan, politician legat cu fire vizibile și invizibile de Elena Udrea, care a și candidat în județul Neamț, unde acesta era președinte PDL. Relația de reciprocitate dintre cei doi lideri PDL explică și prezența lui Dorin Cocoș, fost soț al Elenei Udrea, pe lista principalilor beneficiari ai contractelor Microsoft și ai sentințelor din acest dosar. Toți trei ar fi folosit 15 milioane de euro din mită pentru a-și finanța afacerile.
Încrengăturile afacerii, găurile din sistemul legislativ românesc, diversele protecții oculte de care se bucură parte dintre cei urmăriți penal au făcut ca unii protagoniști să scape basma curată. Prima instanță a Înaltei Curți care i-a judecat pe cei patru în primăvară a afirmat, în motivarea sentinței, că de fapt adevărații beneficiari ai banilor ar fi alți doi eroi-cheie ai afacerii, Claudiu Florică și Dinu Pescariu. Însă măreția dreptului i-a salvat pe cei doi pentru că prin denunțurile lor voluntare au declanșat cercetarea penală, furnizând informații la cheie în acest dosar și, conform Codului Penal (art.290:3), mituitorul nu este pedepsit dacă denunță fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta. De asemenea, Codul penal îi protejează și pe cei care denunță cumpărarea de influență (art.292:2) dacă denunță fapta anticipat. Este motivul pentru care Direcția Anticorupție a clasat dosarele celor doi. Cum ar veni, în sistemul juridic românesc, e suficient ca făptuitorii principali să fie cumpătați, prudenți și cooperanți pentru a se putea bucura de roadele escrocheriei lor.
