O mulțime convocată de Platforma DA, scandând „Noi nu plătim!”, a demonstrat azi lângă sediul președinției, în capitală, împotriva promulgării de către Nicolae Timofti a celor șapte legi adoptate în grabă de guvern, inclusiv aceea care transformă în datorie publică „miliardul furat”. Mai multe despre ținta și atmosfera protestului în relatarea corespondentei noastre.
„Timofti duşmanul poporului”, „Timofti trădătorul”, „Miliardele-napoi, pe Timofti la gunoi”, „Timofti eşti un laş”, „Hoţii” - tocmai aţi auzit principalele lozinci scandate la preşedinţie de zeci de activişti şi simpatizanţi ai partidului Platforma DA.
Iată însă cum a motivat acţiunea Chiril Moţpan, unul din fruntaţii partidului Platforma DA: „Am venit aici pentru a ne arată protestul maxim faţă de acest preşedinte care a trădat ţara. Timofti, fără a consulta ţara, poporul, pe cei pe care el ar trebui să-i protejeze în calitate de garant al Constituţiei, a semnat decretul punând acest miliard furat de bandiţi pe umerii cetăţenilor”.
Deşi neagă că au organizat protestul inclusiv în scopuri electorale, candidatul la preşedinţie din partea formaţiunii, Andrei Năstase, nu a ezitat să apară în faţa protestarilor cu un discurs în care a promis, între altele, să anuleze legea contestată de ei în mod prioritar în cazul în care va ajunge în fotoliul de şef de stat.
Într-o reacţie pe care a ales s-o lanseze pe o reţea de socializare, Ion Păduraru, secretarul general al aparatului președintelui, a afirmat că o hotărâre a Curții Constituționale din martie 2016 i-ar interzice şefului statului să respingă legi adoptate de guvern prin asumare de răspundere. „ În plină campanie electorală, argumentele, chiar și cele mai relevante, nu mai sunt auzite de nimeni”, a scris Păduraru calificând, totodată, acţiunea de protest a partidului Platforma DA drept una făcând parte din „arsenalul tehnologiilor electorale”.
Experţii în drept constituţional cu care am vorbit spun, totuşi, că şeful statului avea alternativă. El putea să nu promulge legile şi să se adreseze Curţii Constituţionale. De exemplu, Victor Puşcaş, în trecut judecător la Cutea Constituţionale, împărtăşeşte această opinie:
„Preşedintele este obligat să promulge aceste legi, ca şi toate celelalte legi timp de două săptămâni. Dacă consideră că contravin Constituţiei atunci poate să le conteste la Curtea Constituţională. Domnul Timofti avea tot dreptul să le conteste fără a le promulga. Dar când expiră termenul de două săptămâni, el este obligat să le promulge.”
Constituţionalistul Boris Negru se declară şi el convins că preşedintele avea dreptul să respingă pachetul de legi care a stârnit multiple controverse în societate:
„Putea să nu promulge legile. Unde, unde dar, în acest caz, era pentru ce. Dar probabil că s-a gândit că s-a gândit că până la alegeri a mai rămas puţin. Probabil că la linişte s-a gândit.”
Pachetul de legi adoptat în grabă de guvern, ocolind Parlamentul, a fost contestat marţi la Curtea Constituţională de către opoziţia socialistă. PSRM a cerut magistraţilor să se expună asupra legalităţii procedurii de asumare a răspunderii pe aceste legi de către guvern, dar şi asupra felul în care majoritatea parlamentară a reuşit să evite dezbaterea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Filip înaintată de partidele parlamentare de opoziţie.
Liderul PSRM, Igor Dodon, a spus astăzi că după ce şi preşedintele Timofti s-a grăbit să promulge aceste legi, unica şansă de a stopa intrarea în vigoare a acestora ar putea fi o eventuală anulare a lor de către Curtea Constituţională.
Experţii dau totuşi şanse minime unui astfel de scenariu.
Boris Negru: „Curtea poate să le declare neconstituţionale la o adică, numai că nădejdea îi slabă. Nu o să facă acest lucru Curtea, pentru că demult şi-a pierdut faţa.”
Şi Victor Puşcaş: „Curtea poate declara neconstituţionale aceste legi. E de competenţa Curţii. Dar să ne amintim că şi legea bugetului pentru 2015 a fost adoptată prin asumare de răspundere a guvernului şi a fost constestată. Curtea a respins atunci sesizarea şi legea a intrat în vigoare.”
Curtea Constituţională nu a anunţat deocamdată când ar urma să examineze sesizarea opoziţiei socialiste, până atunci legile funcţionează, întrucât au fost deja publicate în Monitorul Oficial.