Anunţată încă din vară şi convocată pe 7 octombrie curent, Adunarea generală a Uniunii Scriitorilor din Moldova (în continuare, USM) a avut loc la data stabilită, în sală (de fapt, în holul USM) fiind prezenţi nu mai puţin de 189 de membri (pentru a avea cvorumul erau suficienţi 145), unii veniţi din Bucureşti, Cernăuţi sau Odesa. Un succes, s-ar zice, dacă ne gândim că, o vreme, spectrul dezbinării a plutit deasupra venerabilei instituţii culturale, acum brusc reunită sub semnul concordiei.
Primul lucru ce m-a izbit, la o privire de ansamblu a cinstitei adunări, a fost prezenţa masivă a scriitorilor de vârsta a treia (probabil, în proporţie de 2/3), alias a „generalilor”, şi cvasi-absenţa tinerilor (cu câteva excepţii, de numărat pe degetele unei mâini) – ca să zic aşa, „vârsta de argint” a constituit marca acestei adunări. Nici nu este de mirare, căci între 2011 şi 2015, bună parte a noilor primiţi o alcătuiesc de fapt septuagenarii & octogenarii (Ion Ungureanu, Ion Vicol, Nicolae Mătcaş, Nicolae Roşca ş.a.); de ce tânăra generaţie nu se regăseşte într-o instituţie cu tradiţie, ar fi o întrebare la care trebuie să mediteze noua conducere USM.
O altă particularitate a adunării ţine de „briza” ce-a bătut de la un capăt la altul în holul USM, de unde se anunţau – cel puţin pe Facebook şi reţelele de socializare – ceva tulburări atmosferice: exceptând câteva replici (deplasate!) de pe loc, totul s-a petrecut calm, aş zice chiar protocolar. Preşedintele Suceveanu şi-a citit raportul de activitate, la fel şi şeful comisiei de cenzori; apoi candidaţii la funcţia de preşedinte, Arcadie Suceveanu şi Aliona Grati, şi-au prezentat platformele electorale, sărindu-se practic peste dezbateri (adevărat, au existat două-trei luări de cuvânt, de unde în anii precedenţi lista vorbitorilor nu se mai încheia…), ca şi cum dincolo de chestiunile pur administrative – alegerea preşedintelui & noului consiliu al USM – n-ar mai exista şi alte probleme demne de luat în seamă. Într-un cuvânt, s-a aplaudat, s-a votat („pentru” ori de câte ori prezidiul făcea o propunere), s-a ales & reales!
Şi literatura noastră, cu ce s-a ales, după ce că scriitorii şi-au făcut alegerea (cu 111 de voturi contra a 66, în fruntea USM a fost reales Arcadie Suceveanu; consiliul însă e mai degrabă câştigat de simpatizanţii ex-preşedintelui Mihai Cimpoi, acesta, dar şi acad. Nicolae Dabija ş.a. regăsindu-se în noua componenţă)? O întrebare deloc retorică, de vreme ce nici preşedintele (re)ales, nici contracandidatul acestuia nu au încercat măcar o analiză amplă a procesului literar curent (şi unul, şi altul au vorbit despre instituţia USM, nu şi despre scrisul propriu-zis) şi nici o punere a literelor noastre în context general românesc. Dacă nu la o adunare de profesionişti, întrunită o dată la patru ani, unde altundeva să se mai discute ŞI pe teme literare? În caz contrar, totul riscă să arate ca o întrunire de funcţionari din domeniul culturii, puţin a lipsit să completăm tabele cu itemi de eficienţă, să alcătuim grafice ale implementării cutărui sau cutărui -ism în practica scrisului…
Adevărul este că, fără a pune la îndoială importanţa unei instituţii culturale cum se prezintă orice uniune de creaţie, viaţa literară – dar şi cea muzicală, teatrală etc., etc. – se află în altă parte: atât revistele specializate (Contrafort, Revista literară), cât şi editurile (Arc, Cartier, Prut, Ştiinţa ş.a.) având un cuvânt tot mai greu de spus în ce priveşte literele noastre. Faptul că nu s-a auzit şi vocea redactorilor & editorilor, unii dintre ei scriitori de primă mână, mă face să cred că tocmai „producătorii” de bunuri au fost trecuţi cu vederea. Sigur, statisticile dau bine: s-au tipărit atâtea titluri (unele cu sprijinul Ministerului Culturii), s-au scos atâtea numere de revistă (cu sprijinul ICR & al Ministerului Culturii RM), dar cum se face selecţia acestor titluri, în ce condiţii se acordă subvenţiile şi câte şi mai câte ar fi meritat o dezbatere aparte, mai aplicată.
S-ar putea pune punct aici, dacă recentul scandal al (ne? re?)acordării Premiului Naţional în domeniul Literaturii unui plagiator n-ar fi planat deasupra cinstitei adunări – sfidând bunul-simţ, Comisia de Stat a revenit asupra deciziei de retragere a înaltei distincţii din 26 august şi astfel cel care-şi însuşea public (vezi nr. 4/1988 al revistei Orizontul) mai multe poeme de Doina Uricariu a fost rechemat la Guvern, pe uşa din dos, pentru a i se înmâna premiului nemeritat. Lipsa de reacţie a USM – după ce că Vitalie Ciobanu a propus să fie sancţionaţi cei care fac de ruşine instituţia (or, statutul prevede excluderea plagiatorilor din rândurile USM; altminteri, insul prins cu mâţa-n sac nici n-a catadicsit să „onoreze” breasla cu prezenţa-i) – mi se pare o gravă cedare în faţa imposturii, de care nu vor întârzia să se folosească şi alţi neprieteni ai literelor noastre. Asta vor scriitori?!