În 1929, a apărut la celebra editură Insel din Leipzig un volum subţire, intitulat „Scrisori către un tînăr poet” („Briefe an einen jungen Dichter”). Cele zece scrisori au fost adresate de către celebrul Rainer Maria Rilke (1875-1926) unui tînăr scriitor din Timişoara care i-a trimis maestrului admirat primele sale creaţii lirice. „Tînărul poet” ale cărui scrisori lipsesc din volum – şi care nu au mai fost găsite ulterior - este Franz Xaver Kappus de la a cărui moarte s-au împlinit, în aceste zile, 50 de ani.
Încercările lirice ale lui Kappus, născut pe data de 17 mai 1883 la Timişoara, datează din primii ani ai secolului XX. Multe din aceste creaţii de început imitau moda literară a vremii, fiind tributare expresionismului literar. Pentru a afla părerea lui Rilke, tînărul Kappus se hotărăşte să-i scrie poetului german, căruia îi trimite cîteva producţii lirice proprii. În cele zece scrisori ale lui Rilke (două din Franţa, cinci din Italia, două din Suedia şi una din Worpswede) adresate lui Kappus, între anii 1903 şi 1908, acesta îi dă viitorului scriitor timişorean cîteva sfaturi, însă fără a critica direct textele pe care era rugat să le „expertizeze”.
Amprenta expresionismului poate fi depistată mai ales în scrierile sale din faza de început a carierei sale literare, cînd activase în calitate de ofiţer al armatei austro-ungare în biroul literar al ministerului de război din Viena şi în redacţiile unor publicaţii militare, fiind în acelaşi timp şi colaborator al unor reviste cultural-politice civile. Astfel, au apărut sub semnătura lui Kappus un mare număr de texte literare în revista „Die Muskete”, atît înaintea primului război mondial, cît şi în timpul conflagraţiei şi ulterior, pînă spre sfîrşitul anilor 1920. Din schiţele, poeziile, snoavele şi anecdotele publicate în acestă perioadă doar foarte puţine au fost incluse în volume (unele editate chiar de Kappus), aşteptînd momentul „redescoperirii” şi republicării într-o viitoare ediţie critică. Tot aşa şi romanul său publicat, în 1921, la Timişoara, „Biciul în obraz” („Die Peitsche im Antlitz”), în centrul căruia se află soarta unui bărbat stigmatizat.
Nemaisuportînd atmosfera din Timişoara natală, unde a lucrat după război pentru diverse ziare, Kappus s-a stabilit în 1925 la Berlin. Aici a continuat să publice, mai ales romane cu subiecte din ce în ce mai triviale, care s-au bucurat de un mare succes în rîndurile marelui public, însă, pe bună dreptate, nu şi din partea criticii literare. În Germania, fostul expresionist Kappus s-a transformat într-un autor de scrieri siropoase, apolitice, apreciate şi cultivate de birocraţia culturală care după 1933, anul venirii la putere a lui Hitler, sprijinea, în mod preferenţial, literatura de divertisment uşoară. Din această perioadă datează şi scenariul pentru filmul „Călăreţul roşu” („Der rote Reiter”), regizat de Rolf Randolf în 1934.
După cel de-al II-lea război mondial, Kappus dispare aproape complet de pe firmamentul literar. Pînă la moarte, pe data de 9 octombrie 1966, a locuit în Berlinul Occidental. În anii postbelici a trăit mai ales din drepturile de autor, inclusiv din cele încasate pentru celebrul şlagăr „Mamatschi!” (muzică de Oskar Schima) din 1943, cîntat de Rosl Seegers.
În România postbelică, Franz Xaver Kappus a fost republicat de-abia în perioada „dezgheţului“. Editorul său a fost Heinz Stănescu (1921-1994), un fost ofiţer de Securitate care în anii 1950 devenise critic literar şi lector la Universitatea din Bucureşti. Astfel, Stănescu a editat romanul lui Franz Xaver Kappus „Cei 14 supravieţuitori“ („Die lebenden Vierzehn“, Editura Kriterion, Bucureşti, 1970) şi o culegere de povestiri satirice, „Locotenentul minune“ („Der Wunderleutnant“, Editura Kriterion, Bucureşti, 1971 – unele dintre ele apărute iniţial în revista austriacă amintită mai sus, „Die Muskete”). În anul 1977, a apărut la editura timişoreană Facla o ediţie în limba română a „Scrisorilor către un tînăr poet”, în traducerea lui Ulvine şi Ioan Alexandru (1941-2000) şi cu o amplă postfaţă de Andrei A. Lillin (1915-1985).
