Grupul internațional de apărători ai drepturilor omului „Agora” a prezentat un raport cu privire la practicarea psihiatriei politice în Rusia. Autorii semnalează înmulțirea în ultimii ani a cazurilor când judecătorii solicită o expertiză psihiatrică, în special când vine vorba despre procese politice, și se întreabă dacă în Rusia zilelor noastre ar putea reveni practica sovietică a psihiatriei represive.
Juriștii de la Agora aduc exemplul „întemnițatului din Piața Bolotnaia”, Mihail Kosenko, pe care psihiatrii l-au declarat ca fiind bolnav mintal și care a fost trimis în octombrie 2013 la tratament forțat. Kosenko a stat câteva luni într-un spital psihiatric, după ce stătuse doi ani în izolatorul închisorii Butîrka, după care a fost trecut la tratament ambulatoriu. Până în prezent acesta se află la tratament forțat, trebuie să viziteze cu regularitate medicul, iar dacă mai comite vreo încălcare riscă să ajungă din nou la spital.
Un alt caz despre care scriu juriștii grupului Agora este cel al jurnalistului din Altai, Ruslan Makarov, care a fost internat forțat într-un spital psihiatric după ce l-a criticat pe șeful republicii, Alexandr Berdnikov, acuzându-l în 2012 într-un șir de articole de corupție și hoție. Recent, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recunoscut încălcarea drepturilor jurnalistului din Rusia, cu acordarea unei compensații de 1500 de euro.
Unul dintre autorii raportului, directorul organizației „Agora”, Pavel Cikov, subliniază într-un interviu cu colega noastră de la Radio Svoboda, Natalia Djanpoladova, că în ultimii ani s-au înmulțit cazurile în care în dosarele sensibile împotriva activiștilor și apărătorii drepturilor omului, judecătorii solicită expertiza psihiatrică.
Pavel Cikov: „Am constatat în raport că nu sunt foarte multe cazuri de trimitere la tratament forțat. Se poate spune chiar că sunt cazuri singulare. Am limitat în mod intenționat zona noastră de cercetare la dosarele deschise împotriva activiștilor civici sau a unor lideri de opinie – acele dosare unde putem suspecta cazuri de persecutare pe motive politice. Și am constatat că nu sunt foarte multe dosare, iar fiecare caz în parte devine teren de dezbateri aprinse în spațiul public.
Persecuțiile politice prin metodele psihiatriei represive au revenit în Rusia odată cu „dosarul Pieței Bolotnaia”. Mihail Kosenko a fost trimis de instanță la spital la tratament forțat. Au mai urmat câteva dosare similare – figurantul aceluiași dosar, Maxim Panfilov, ajunge și el la spitalul psihiatric pentru tratament forțat. Am constatat că mai există câteva dosare în Ural, la Ekaterinburg, Celiabinsk – unde oamenii au fost persecutați penal pentru declarații și opinii.
Am constatat o anumită legitate – dacă persoana a apelat vreodată, fie chiar în copilărie sau tinerețe, la ajutorul psihiatrului, aceasta are șanse mari ca în caz de urmărire penală psihiatrul se va pronunța în favoarea internării într-un spital specializat. Și asta, chiar dacă persoana respectivă nu a fost niciodată internată la psihiatrie, ci a urmat un tratament ambulatoriu.
Această situație creează o tendință foarte periculoasă – oamenii trebuie să se teamă să apeleze la psihiatri. Chiar dacă simt nevoia să o facă, se constată că nu e același lucru cu a merge la un stomatolog dacă ai o problemă cu dinții. La un psihiatru, dacă avem o problemă, trebuie să ne gândim de două ori înainte să mergem – pentru că asta ne-ar putea face o figură proastă mai târziu, într-un viitor îndepărtat.
RFERL: Menționați în raport două metode de presiune – tratamentul forțat în baza deciziei judecății și expertiza psihiatrică în staționar unde persoanele sunt trimise în timpul anchetei.
Pavel Cikov: „Da, acesta este un alt aspect. Am constatat că problema constă nu atât în numărul de tratamente forțate, când în faptul că este în creștere catastrofală numărul expertizelor psihiatrice în condiții de staționar care sunt dispuse de anchetatori în procesul de examinare a dosarelor. Statistica arată un salt între 2013 și 2014, o creștere de 11,5 la sută. Oamenii ajung pentru o lună în spitalul de psihiatrie, unde sunt monitorizați.
Acest trend poate fi formulat astfel: organele de anchetă în permanență presează comunitatea de psihiatri pentru ca aceștia să se pronunțe pe marginea labilității, a existenței sau lipsei de dereglări psihice. Într-o anumită măsură organelor de anchetă le convine acest lucru: dacă învinuitul este
Psihiatria nu va deveni armă politică exact atâta timp cât comunitatea de medici reușește să țină piept presiunilor făcute de organele de anchetă și de judecători...
recunoscut ca având probleme psihice, acest lucru dă undă verde pentru tratamentul forțat. Și reiese că și dosarul este soluționat, și persoana nu este achitată, și nici un proces în înțelesul deplin al cuvântului, cu examinarea probelor, nu există.
Persoana pleacă la spitalul de psihiatrie, unde se va afla, spre deosebire de o condamnarea cu un termen clar stabilit, pentru o perioadă nedeterminată. Tratamentul este prelungit de judecată fiecare jumătate de an și pacientul nu are nicio posibilitate de apune la îndoială concluziile medicului curant sau de a obține acces la psihiatri independenți. Instanța nu analizează calitatea tratamentului și oamenii rămân internați cu anii.”
RFERL: În ce măsură este aceasta o modalitate „comodă”, cu ghilimelele de rigoare, de răfuire cu oponenții politici? Din observațiile Dvs. credeți că situația s-ar putea înrăutăți, ar putea crește numărul de dosare în care expertiza staționară va fi stabilită cu scopul de a exercita presiuni asupra anchetatului?
Pavel Cikov: „Răspunsul la această întrebare stă în reacția comunității de medici psihiatri. De fapt, linia frontului trece prin interiorul acestei comunități. Și știm foarte bine ce fierbere și dezbateri profesionale au trezit cazurile despre care am amintit.
Psihiatria nu va deveni armă politică exact atâta timp cât comunitatea de medici reușește să țină piept presiunilor făcute de organele de anchetă și de judecători.
De fapt, organele de anchetă și instituțiile judiciare sunt deja gata demult să stabilească expertize staționare și să trimită apoi oamenii în spitale psihiatrice. Pentru că este comod și este o modalitate de a evita responsabilitatea pentru soluționarea cazurilor.
Adică, din punct de vedere psihologic și birocratic există toate premizele pentru ca numărul de astfel de cazuri să crească. Și singurul factor care mai opune rezistență în acest moment este comunitatea profesională a medicilor psihiatri, care este și ea neomogenă. Există oameni cu școala și abordarea veche sovietică care practică în continuare și care sunt destul de influenți. Și este foarte important ca opinia publică să știe despre asta, să fie conștientă de riscurile acestor procese și să-i susțină pe psihiatrii care nu au tendința să extindă practicile represive.”
