Linkuri accesibilitate

O nouă ședință la tribunal în dosarul de corupție intentat fostului premier Vlad Filat


Filat a fost condamnat în prima instanță la nouă ani de închisoare.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:53 0:00
Link direct

Ședința de judecată va continua miercuri. Magistrații au respins mai multe cereri ale avocaților fostului premier, dar au acceptat cererea lor de a-l audia repetat pe Ilan Shor, primarul de Orhei, al cărui denunţ stă la baza condamnării lui Filat. Relatează Alla Ceapai:

Instanța de Apel ar urma să-l audieze la 25 octombrie pe Ilan Shor, al cărui denunţ în care recunoaşte că l-ar fi mituit pe ex-premierul Filat a dus în urmă cu un an la arestarea, și ulterior condamnarea, în primă instanţă, a lui Vlad Filat.

Ilan Shor nu a spus nimic nou după declarațiile că i-ar fi făcut favoruri de 250 de milioane de dolari fostului premier şi că majoritatea din ele ar fi fost plătite din bani proveniți de la devalizaarea Băncii de economii din R.Moldova (BEM).

Unul din dosarele falimentării acestei bănci, în care Shor este acuzat de escrocherie și spălare de bani săvârșite în perioada când conducea banca, în 2014, a ajuns de curând în instanţă, primarul de Orhei fiind cercetat în arest la domiciliu.

Audierea repetată a lui Ilan Shor în calitate de martor în dosarul Filat este singura cerere a avocaţilor ex-premierului acceptată astăzi de magistraţii Curţii de Apel.

Judecătorii au respins însă demersul apărării de a audia alţi trei martori: pe Veaceslav Platon, cercetat şi el în unul din dosarele devalizării BEM, pe fostul oficial de la CNA, Mihail Gofman, autorul mai multor declaraţii despre furtul miliardului, dar şi pe deputatul comunist Oleg Reidman, cel care a condus în 2013 o primă comisie parlamentară împuternicită să ancheteze situaţia din sectorul bancar, inclusiv din falimentara BEM.

Avocatul Igor Popa nu a explicat de ce a insistat pe audierea anume a acestor martori care au legătură cu devalizata BEM.

Popa a subliniat de fiecare dată că dosarul clientului său nu e parte din ancheta așa-numitului furt al miliardului din băncile moldovenești, pentru că Vlad Filat a fost condamnat pentru luare de mită şi trafic de influenţă.

Iată cum a comentat însă Igor Popa refuzul magistraţilor de a audia aceşti martori:

„Încheierea judecătorilor este iarăşi una iluzorie, fără nici un fel de temeiuri juridice. Ei resping la buna lor discreţie, fără să intre în esenţa acestei cereri.”

Deputatul Oleg Reidman crede că magistraţii au refuzat să-l audieze pentru că nu ar avea nimic mai mult de spus, faţă de neregulile de la BEM pe care ancheta parlamentară le-a constat acum trei ani:

„Ancheta comisiei este publică. Eu nu deţin informaţii suplimentare. Probabil aşa se explică refuzul judecătorilor de a mă audia.”

Juristul Ion Guzun, de la Centrul de resurse Juridice spune că e la discreţia magistraţilor să decidă pe cine dintre martorii apărării sau acuzării să audieze:

„Părţile, dar instanţa de judecată este cea care decide. Rămâne să vedem de ce instanţa, în acest caz, l-a acceptat în calitate de martor pe Ilan Shor, şi i-a refuzat pe Platon şi alţii. Oricum rămâne valabilă percepţia generală că acest proces trezeşte foarte multe semne de întrebări pentru că şedinţele de judecată sunt închise. Respectiv, va persista orice dubiu referitor la corectitudinea fiecărei decizii a instanţei.”

Apărarea a cerut în repetate rânduri, dar fără succes, ca şedinţele de judecată să fie publice. Magistraţii de la Curtea de Apel au respins astăzi repetat şi demersul apărării lui Filat de a o recuza pe Adriana Beţişor, procurorul responsabil de caz, pe care avocaţii o acuză că nu ar respecta prezumţia nevinovăţiei. Procurorul nu s-a prezentat astăzi în partea a doua a şedinţei de judecată, motiv din care şedinţa a fost amânată pentru miercuri.

Previous Next

XS
SM
MD
LG