Eduard Moldovanu se află în Italia din 1999. A făcut studii în Științe Politice, specialitatea Relații Internaționale și Diplomație, la o universitate de acolo. De opt ani este manager la o companie italiană. El lămurește de ce în rândul Diasporei nu există entuziasm pentru a participa la alegerile prezidențiale din 30 octombrie.
Europa Liberă: Cât de interesaţi sunteţi voi, cei care vă aflaţi departe de Republica Moldova, să participaţi la aceste alegeri prezidenţiale din 30 octombrie?
Eduard Moldovanu: „Noi, cetăţenii Republicii Moldova, care locuim în Italia, cred că vom participa. Dar este puţin optimism faţă de aceste alegeri. Motivul e neîncrederea în clasa politică. Şi iluziile pe care le-am avut în ultimele două scrutine, la alegerile parlamentare.”
Europa Liberă: Aceasta înseamnă că a diminuat din interesul pentru acest scrutin prezidenţial? Chiar să nu vă pese cine va fi următorul şef de stat, cine va putea să decidă încotro Moldova, pe calea cea bună şi dreaptă, cu cine să meargă?
Eduard Moldovanu: „Motivul este indiferenţa clasei politice şi a candidaţilor către Diaspora care este în Italia. Dacă aş face o comparație cu alegerile parlamentare din 2014, au fost prezenţi membrii partidelor cu programele, au fost întâlniri. Dar acum nu prea observăm aşa un interes faţă de Diasporă.”
Europa Liberă: Dacă aceşti zece candidaţi ar fi venit acolo, în comunităţile de moldoveni, v-ar fi ajutat să luaţi o decizie pentru cine să vă daţi votul?
Eduard Moldovanu: „Eu cred că ar fi recuperat o încredere faţă de clasa politică pe care o avem acum în republică. Pentru că noi, cetăţenii care locuim aici, nu mai avem încredere în clasa politică. La alegerile trecute am fost, practic, impuşi să alegem ori calea spre Est, ori calea spre Vest. Şi acesta a fost mereu un şantaj. Dar, văzând că după 20 de ani alegem un preşedinte cu votul direct al poporului, sper că persoanele care locuiesc în Italia vor ieși la vot. După datele Institutului național de statistică italian, este o comunitate de 150 de mii de moldoveni, luând în consideraţie cetăţenii care au dublă cetăţenie, suntem o comunitate importantă pentru un scrutin şi pentru un vot.”
Europa Liberă: Voi, cei din diasporă, ce aşteptări aveţi de la noul preşedinte? Ce probleme prioritar ar trebui să rezolve el, ca să poată să vă insufle şi vouă încrederea că Moldova încă vă mai aşteaptă acasă?
Eduard Moldovanu: „Eu, personal, aştept ca noul preşedinte să fie, pur şi simplu, un gospodar. Să aibă grijă de cetăţenii republicii cum are grijă de copiii lui. Un gospodar care ar avea grijă de casă, de ogradă, în acelaşi mod să aibă grijă şi de o ţară. Şi un gospodar care să poată să se înţeleagă cu un vecin, indiferent că el este din partea dreaptă sau din partea stângă. O persoană singură nu poate rezolva problemele unei ţări. Un preşedinte are nevoie de o echipă. Un preşedinte are nevoie, în primul rând, de contact cu oamenii.
Clasa politică, în general, în Republica Moldova nu are contact direct cu oamenii, are contact direct cu oamenii numai când are nevoie. Preşedintele ţării trebuie să reuşească în interesul ţării să găsească compromisuri între diferite partide, din partea legislativului sau executivului. Preşedintele ţării trebuie să reprezinte ţara în mod echivoc şi în instituţiile internaţionale. Clar că în situaţia pe care o avem acum primul lucru pe care trebuie să-l realizeze un preşedinte în următorii doi ani e să facă ca populaţia să aibă încredere în clasa politică. Şi aceasta o pot face numai prin fapte. Aceasta înseamnă că trebuie să fie o transparenţă în sistemul judiciar, trebuie să fie o transparenţă în partea economică. În toate sistemele trebuie să fie o transparenţă. Aceasta o poate face un preşedinte, ca oamenii să aibă încredere în persoanele care ne guvernează.
Ţara noastră are 25 de ani de independenţă. A fost rea perioada anilor celor grei, cum îi numim noi aici, care a fost şi motivaţia emigrării. Motivul pentru care suntem noi acum peste hotare este o consecinţă a anilor ’90. După aceea, în anul 2009, oamenii au avut încredere. Dar, ştim toţi bine, din 2009 până acum, practic, nu s-a făcut nicio schimbare şi republica noastră a devenit un stat captiv. Şi în ultimul moment, furtul miliardului, acest furt pe care trebuie să-l achităm tot noi, cetăţenii, în următorii 25 de ani. Unicul motiv cu care intrăm în istorie în ultimii 25 de ani cred că este acest furt. Nu există un asemenea furt în alte ţări, care are o valoare, cred, 25% din PIB-ul pe care îl avem noi.”
Europa Liberă: Eduard Moldovanu, care va vota pentru viitorul preşedinte al Republicii Moldova, dacă ar avea posibilitate a doua zi după ce acesta ajunge în fruntea ţarii, ce l-ar sfătui să nu facă pe preşedinte?
Eduard Moldovanu: „L-aş sfătui să nu spună minciuni, să nu fie corupt. În primul rând, conştiinţa să fie curată, aceasta e cel mai important. Şi dacă el spune lucrurile aşa cum sunt, el nu are teamă şi le spune din toată inima. Când omul spune neadevărul, se simte. Şi ceea ce aş mai dori, ceea ce nu am reuşit să spun, că mie, personal, mi-ar plăcea să fie o doamnă preşedinte. Pentru că istoria arată că, atunci când a condus o doamnă o ţară, a avut succes. Şi, poate, din acest motiv, avem ocazia să punem în fruntea ţării o doamnă, dacă bărbaţii nu au reuşit să guverneze în 25 de ani. Această doamnă pentru mine ar fi Maia Sandu.”