Anul trecut festivalul a fost oarecum dominat artistic de Tompa Gábor și „Ubu”-ul său, de spectacolul maghiarilor de la Timișoara. Natural e vorba de o apreciere personală... deși nu cred că un regizor de talia lui Tompa „cel tânăr” are nevoie de „sprijinul” nostru. E un adevărat regizor internațional, din Japonia până la Praga, trecut o leacă cam estompat de critica bucureșteană. Anul acesta, am impresia că dansul dansat de actori (așa o fi ?... lipsa programului de sală ne obligă la această stupidă rezervă) și dirijat de un fost dansator, azi un adevărat coregraf, Gigi Căciuleanu, se impune... am avut surpriza spectacolului cu o piesă, comedie cotemporană rusească LINOLEUM de Vladimir și Oleg Presniakov, în regia lui Sandu Dabija, scenografia Adrianei Grand, „luminată” de Jenel Moldovan, cu partea muzicală semnată de Ada Milea și tradusă, cu mult haz de Mașa Dinescu, secundată (e vorba de impresia personală) de întreg ansamblu actoricesc sub o baghetă regizorală în zi foarte bună.
M-a „ținut”, m-a amuzat copios și mi-a șters din amintiri spectacolul de acum un an al aceluiaș ansamblu. Încercarea de atunci, cu o piesuță „interbelică” („interbelic”, un cuvânt ce pare la modă în lumea teatrală de la noi - s-au mi s-a părut mie? - care numai mare dramaturgie nu era, cel mult o pseudo-farsă politică, ce se străduia să-ți smulgă un zâmbet. Pe mine m-a crispat.
Azi și cu o comedie deșteaptă și excelent jucată, Dabija dă lovitura. E o demonstrație de bun-gust și mă bucură faptul că piesa și humorul pe care-l transmite spectatorului demonstrează că ăsta-i drumul cel mai bun și nu pseudo-valoarea unui text de mult „fumat” ce voia să pară „ceva” și nu era decât o amintire, ce se cere tratată cu mai mult har scriitoricesc.
