Larisa Turea: „Astăzi e ultima zi de festival. Avem câteva spectacole, lansări de carte. Aseară a fost un spectacol calitate premium, e vorba de „Un dușman al poporului”, montat la Iași, la Teatrul Vasile Alecsandri, de Claudiu Goga. Și sperăm foarte mult ca acest spectacol extraordinar să poposească curând la Chișinău, în scena Teatrului Național pentru turneul nostru obișnuit din luna martie și din luna ianuarie. A mai fost un spectacol foarte frumos, făcut într-un stil absolut fantastic, al lui Tompa Gábor la Teatrul din Târgu Mureș, după Beckett, „Sfârșit de partidă”. Dar astăzi surpriza cea mai mare este a doua reprezentație cu „Livada de vișini” de Lev Dodin, un spectacol foarte așteptat. Deja de vreo două săptămâni nu mai există niciun bilet în vânzare. Se joacă cu casa închisă spectacolul. După spectacol va fi și o discuție, toată echipa de creație, în frunte cu maestrul Lev Dodin, va participa la o discuție cu publicul spectator de la București. Lev Dodin, care nu este un neofit, a mai fost la București de mai multe ori. A fost și la Festivalul de la Sibiu, și la Festivalul de la Craiova. Îmi amintesc că acum exact zece ani eram printre norocoșii care au văzut în sala mare a Teatrului Național, la fel ca și acum, „Cevengur”, după Andrei Platonov, un spectacol absolut fantastic, unde era ca un nerv jupuit pe viu această suferință de edificare a omului nou prin înfometare, prin frică, prin suferință inumană. Și, deși era un text foarte dur, greu de tradus, m-am bucurat că oamenii din sală au înțeles acest mesaj despre această idee absurdă de a urmări năluca comunismului. Și de această dată Dodin propune un spectacol foarte cutremurător, un spectacol care nu are nimic cu nostalgia. De fapt, este o transpunere în scenă a acestei „Livezi de vișini” în prezentul imediat. Actorii joacă printre spectatori, în sală, urcă în scenă doar de câteva ori. Este un decor extraordinar. Spectacolul a cucerit premiul la cel mai prestigios festival de teatru din Rusia, a luat Золотая маска [Masca de aur] anul trecut.”
Europa Liberă: Prezențele rusești culturale în România sunt văzute altfel decât cele politice?
Larisa Turea: „Bineînțeles. De fapt, cred că politica nu prea are de a face cu cultura și cu arta pentru că oamenii de artă încearcă să ocolească politicul, deși el ne invadează. Și acest spectacol este o pledoarie în favoarea umanului din noi. Este un spectacol extraordinar, între clasic și experimental. Este un spectacol din care ieși răvășit. Acest festival este ca o cometă care trece acum prin București și prin toată țara, de fapt, pentru că printre spectatori sunt critici de teatru și spectatori veniți de la sute de kilometri, ca să vadă aceste spectacole. Și lumina acestei comete oarecum se decantează în inimile fiecăruia dintre noi. Și politica rămâne oarecum într-o parte. Mai ales că zilele acestea a fost Ludmila Ulițkaia, a avut o lansare de carte la Librăria Humanitas. Acum această superbă întâlnire cu Lev Dodin. Sunt foarte curioasă să văd cum va decurge și această întâlnire. Și pentru mine este o mare bucurie această reîntâlnire cu Dodin. Este cel care a primit și Premiul Europa pentru Teatru. În acest spectacol sunt și mari actori. Este, de fapt, o orchestră, unde sunt soliști de marcă, este atât de tânărul, 31 de ani, Danila Kozlovski, care face un Lopahin modern, Lopahin fiind omul timpurilor noastre, cel care între trădare, între iubire, pentru că în tinerețe acest personaj a iubito-o cu patimă pe Ranevskaia, pe Liubov Andreevna, acum alege banul pentru că banul este cel care dictează astăzi legile în societatea noastră. Și, din păcate, este o răscruce a epocilor, când dărâmăm o lume nouă, tăiem această „livadă de vișini” și se aud clopotele ca la o înmormântare. Tăiem „livada de vișini,” dar în locul ei se întronează un pustiu, un deșert lipsit de compasiune, lipsit de fericire, lipsit de umanitate, pentru că niciodată, atunci când facem o revoluție, nu știm cu ce se va termina. E și tema din „Iulius Caesar” montat de Silviu Purcărete. E și tema din „Un dușman al poporului” pe care l-a montat Claudiu Goga la Iași. Este un festival care ne pune foarte multe întrebări, majoritatea fără răspuns.”
