Autorităţile din Republica Moldova au fost invitate, la finele săptămânii trecute, să prezinte în faţa Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, de la Geneva, un raport despre modul în care şi-au îndeplinit angajamentele privind respectarea drepturilor omului, angajamente asumate în urmă cu cinci ani, la prima evaluare în faţa acestui for prestigios.
Cele 192 state-membre ale ONU au formulat noi recomandări de natură să amelioreze starea de lucruri.
Violenţa asupra femeilor, în special în mediul rural, a fost una dintre îngrijorările invocate cel mai frecvent de către ambasadorii de la ONU.
Sociologul Diana Cheianu, care a urmărit dezbaterea, susţine că în societatea moldovenească încă predomină stereotipurile că femeile sunt obligate să rabde bătăile şi umilinţele, iar autorităţile fac prea puţin pentru a ajuta victimele şi pentru a discuta deschis această problemă:
„Da, avem acţiuni întreprinse de autorităţi (s-a menţionat ordonanţa de protecţie de urgenţă care a fost adoptată), dar este nevoie de schimbarea mentalităţii, inclusiv a tuturor specialiştilor care intervin. Organizaţiile neguvernamentale oferă instruiri la acest capitol şi pentru poliţişti, şi pentru asistenţi sociali, mai nou şi pentru medici, dar e nevoie de campanii de informare mai largi, e nevoie de schimbare de mentalitate. Probabil, ar trebui să începem cu educaţia în şcoală”.
Un alt domeniu vulnerabil pentru Republica Moldova s-a dovedit a fi libertatea presei, chiar daca autorităţile moldovene nu recunosc asta.
Mai multe state-membre ONU au cerut Chişinăului să asigure pluralismul de opinii, reducând concentrarea instituţiilor media în mâinile unor proprietari, şi să protejeze jurnaliştii independenţi.
Gina Lentine, coordonatoare de programe la Freedom House, aminteşte că, potrivit celui mai recent raport al organizaţiei, Moldova este considerată o ţară cu presă parţial liberă. Ea este de părere că, în consecinţă, s-a profilat deja o tendinţă a jurnaliştilor de a se autocenzura:
„Este o problemă şi am văzut-o, în special, în perioada alegerilor, de exemplu cu posturile de televiziune cu acoperire naţională. Patru din cinci sunt în proprietatea unui politician şi oligarh. Şi dacă eşti o staţie mai mică şi independentă, nu ai nicio şansă să ai acces sau să difuzezi pe aceste patru canale. Este o problemă şi pentru jurnaliştii care publică diferite puncte de vedere, care, poate, nu se aliniază cu ale politicienilor care posedă respectivele platforme media. Mulţi dintre aceşti jurnalişti independenţi au fost supuşi atacurilor de trolling, pe care le-am văzut în creştere în Moldova, în special în jurul alegerilor”.
Ridică semne de întrebare, în continuare, condiţiile din penitenciare, din izolatoarele de detenţie preventivă şi din instituţiile psihiatrice, cazurile de tortură şi rele tratamente care mai au loc aici.
Natalia Mardari-Grebencea, coordonatoare de program la Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova, afirmă că, pe lângă condiţiile propriu-zise din spitalele de psihiatrie şi internatele psihoneurologice, lasă mult de dorit atitudinea personalului care interacţionează cu pacienţii:
„Instituţiile psihiatrice, inclusiv internatele psihoneurologice, sunt privite ca nişte instituţii unde există abuzuri, violenţă, exploatări sexuale, încălcarea dreptului la reproducere a femeilor. Persoanele ajung în astfel de instituţii în condiţii ilegale, în unele cazuri. Tratamentul este, de obicei, mai mult medicamentos şi nu rezolvă anumite probleme. Persoanele nu beneficiază de activităţi în care să fie învăţaţi cum să trăiască în comunitate, dar şi societatea, la rândul ei, e nepregătită să primească astfel de oameni”.
În Republica Moldova, persoanele cu deficiențe mentale lipsite de capacitate juridică sunt private de toate drepturile, începând cu alegerea modului lor de viaţă şi terminând cu opţiunile politice.
Codul Electoral le interzice să participe la alegeri, ceea ce contravine Convenţiei ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi.
Roman Banari, expert în cadrul consiliului care monitorizează implementarea acestei convenţii în Republica Moldova, crede că aceste persoane ar fi capabile să-şi dea votul conştient, dacă mesajele din campaniile electorale ar fi accesibile pentru toată lumea:
„Dacă vorbim despre persoanele cu dizabilităţi mintale, trebuie să avem un mesaj foarte clar pentru acestea, de înţeles, să nu fie cu cuvinte sofisticate pe care un om fără mare educaţie n-o să-l înţeleagă, nemaivorbind de o persoană cu dizabilităţi. Mesajele trebuie să fie cu subtitre, desene, adică să fie clare. Şi opţiunea politică el şi-o formează din informaţiile parvenite din aceste prezentări”.
Printre altele, statele-membre ale ONU au mai cerut Guvernului de la Chişinău să excludă toate formele de violenţă asupra copiilor, să asigure accesul la educaţie copiilor cu dizabilităţi şi de etnie romă, să prevină traficul de persoane, inclusiv pe Internet, să ia măsuri pentru a include minorităţile etnice şi sexuale în viaţa politică şi publică.
Ministrul justiţiei, Vladimir Cebotari, care a dat raportul la Geneva, a promis că autorităţile moldovene vor pleca urechea la toate recomandările şi vor munci în continuare ca „să facă mai uşoară viaţa pentru fiecare cetăţean”:
„Sunt lucruri despre care noi vorbim, probleme pe care noi le cunoaştem, lucruri care urmează să se regăsească în următorul Plan de acţiuni în domeniul drepturilor omului. Evident că vom ţine cont de toate aceste lucruri. Ne vom atârna foarte serios. Urmează să primim toate recomandările şi să agreăm poziţiile pe fiecare din ele până în ziua de marţi, după care să revenim acasă cu temele şi să încercăm să definim cât mai repede noul plan de acţiuni”.
Organizaţiile neguvernamentale din Republica Moldova care au prezentat un raport alternativ s-au arătat mulţumite că vocea lor a fost auzită la Geneva şi multe dintre observaţiile lor au ajuns pe lista de recomandări formulate de reprezentanţii ţărilor membre ale ONU pentru guvernul moldovean.
