Linkuri accesibilitate

Leonid Litra: „Moldova alege mai degrabă între a merge în jos, a se cufunda şi mai mult, sau a merge în sus”


Leonid Litra
Leonid Litra

Un interviu cu cercetătorul principal la Institutul de Politică Mondială de la Kiev.

Presa străină scrie că interesele jucătorilor majori, cum ar fi Washingtonul, Moscova și Bruxellesul, vor avea un rol important în viața politică moldovenească atât până la alegerile prezidențiale, cât și după scrutin. L-am întrebat pe analistul politic Leonid Litra, cercetător principal la Institutul de Politică Mondială de la Kiev, dacă votul geopolitic va decide duminică, 13 noiembrie, cine va conduce țara în următorii patru ani.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:46 0:00
Link direct

Europa Liberă: Poate fi decisiv votul geopolitic pentru cel care va conduce Moldova în următorii patru ani?

Leonid Litra: „Votul geopolitic a fost pe planul doi în această campanie, într-un anumit moment. Dar vedem că a revenit, totuşi, spre sfârşit de campanie. Şi, cu siguranţă, votul geopolitic va influenţa, poate nu în aşa măsură cum s-a întâmplat în alţi ani, dar va influenţa într-o anumită măsură rezultatul alegerilor. Pentru că Moldova este prea dependentă, într-un fel, de politica externă, de opţiunile pe care le are – Vest şi Est. Din cauza aceasta acest vot va lăsa o amprentă asupra rezultatului.

Dar, din ceea ce am văzut eu în campanie, s-a discutat foarte mult subiectul ce ţine de corupţie, s-au discutat subiecte de ordin intern. Şi, în acest context, nu ne mai uităm la Moldova ca la Vest sau la Est. Eu cred că Moldova, în această campanie şi în această duminică, când vor avea loc alegerile, va alege mai degrabă între a merge în jos, a se cufunda şi mai mult în jos sau va merge în sus. Geopolitica rămâne actuală.”

Europa Liberă: Evoluţia relaţiilor moldo-ucrainene va depinde de cine va ajunge în fruntea ţării?

Leonid Litra: „Cu siguranţă că domnul Dodon are o bilă neagră în relaţia cu Ucraina. Şi dacă va deveni preşedinte, atunci va avea un start prost, pentru că, nedevenind preşedinte, a reuşit să facă declaraţii destul de negative, destul de proaste pentru relaţia cu România şi pentru relaţia cu Ucraina. Deci, dacă va deveni preşedinte, va avea o bilă neagră şi în România, şi în Ucraina.”

Europa Liberă: Deşi el a încercat să dreagă busuiocul, a mai temperat din ceea ce a fost categoric.

Leonid Litra: „În Kiev, atunci când spui de Igor Dodon, ei îşi amintesc, în primul rând, de declaraţia pe care a făcut-o în legătură cu Crimeea şi nu ceea ce a încercat să facă mai apoi. Cu siguranţă că Igor Dodon, dacă va fi preşedinte, nu poate recunoaşte că, Crimeea aparţine Rusiei. Aceasta, în primul rând, are o implicaţie şi pe filiera conflictului transnistrean, dar şi nu este de competenţa unui preşedinte să recunoască astfel de chestii.

Preşedintele are anumite competenţe în domeniul de securitate şi relaţii externe, dar, aşa cum trăim într-o republică parlamentară, Parlamentul va fi cel care va decide în ultimă instanţă. Şi dacă viitorul preşedinte, fie Igor Dodon sau Maia Sandu, va avea un sprijin în acest Parlament, atunci lucrurile s-ar putea schimba.”

Europa Liberă: Cetăţenii Republicii Moldova spun cu voce tare că au pierdut încrederea în politicienii corupţi, care promit una în perioada electorală, însă fac cu totul alta, atunci când sunt aleşi. Şi tot ei spun că sunt deschişi să sprijine un candidat care vine din afara sistemului politic existent. Care sunt lecţiile pe care le au de învăţat alegătorii, dar şi concurenţii electorali din acest scrutin prezidenţial?

Leonid Litra: „Cetăţenii, într-adevăr, sunt dezamăgiţi, dar mie îmi pare că Maia Sandu, totuşi, a luat un scor foarte bun pentru un politician care s-a lansat relativ târziu, cu o echipă încă în formare. Societatea şi-a găsit un candidat care reprezintă o anumită parte a societăţii din Moldova. Şi lecţia pe care am văzut-o eu în primul tur şi care, a propos, cumva consună cu ceea ce s-a întâmplat în Statele Unite ale Americii la scrutinul prezidenţial, este că înving nu acei care au dreptate, dar înving anume acei care participă. Şi în Moldova eu cred că aceasta e lecţia cea mai importantă. Pentru că poţi fi dezamăgit, să ai opţiune, dar având în vedere că dacă te-ai dezamăgit nu participi. Şi poţi să nu fii dezamăgit, dar să participi şi nu neapărat să ai dreptate.

Dreptatea este o chestie relativă, dar, vorbind despre ce ar trebui să facă Moldova în următorii patru ani sau preşedintele în următorii patru ani, mie mi se pare, totuşi, programul pe care îl prezintă Maia Sandu, inclusiv cele trei priorităţi legate de pensii, schimbarea procurorului şi investigarea furtului miliardului sunt obiecive care pot redobândi încrederea cetăţenilor în faptul că acest stat are inclusiv scopul de a servi interesul cetăţenilor.”

Europa Liberă: În ţările cu democraţie mai veche politicienii care pierd alegerile demisionează chiar a doua zi, astfel făcând cărare altor politicieni să încerce să ofere o altă viziune, care le-ar permite rezultate mai bune la un următor scrutin. Pentru Moldova ar fi caracteristic acest lucru?

Leonid Litra: „Eu sper că domnul Ghimpu a auzit întrebarea. Nu este caracteristic, deocamdată. Dar indiferent cine ar ieşi perdant din următorul scrutin, nu văd că ar fi cazul să-şi dea demisia nici Igor Dodon, nici Maia Sandu. Pentru că ambii au arătat un rezultat destul de bun, o campanie destul de bună. Mai puţin dezbaterile, care nu mi-au plăcut. În general, în Republica Moldova, din păcate, avem un partid pentru o persoană şi am văzut că schimbarea preşedintelui partidului are loc foarte rar. De obicei, partidul dispare odată cu preşedintele.”

Europa Liberă: Cât de diferit va arăta Moldova de după 13 noiembrie comparativ cu Moldova de astăzi?

Leonid Litra: „Pot doar să sper că Republica Moldova va merge în sus şi nu în jos. Pentru că am ajuns la nivelul zero, am regresat în ultimii ani destul de mult. Şi indiferent care va fi rezultatul, eu sper că Moldova va merge în sus şi se va axa mai mult pe probleme de ordin intern. Bineînţeles, cu menţinerea relaţiilor bune, în special, cu Uniunea Europeană, dar şi cu Rusia, de ce nu.”

XS
SM
MD
LG