Linkuri accesibilitate

Olga Lavric: „Sperăm la un viitor mai bun pentru ţara noastră”


Comunitatea moldovenilor din străinătate impresionează: până la 17.30 au votat 100.000 de oameni, echivalentul a 7% din voturi.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:14 0:00
Link direct

Jurnalista Olga Lavric, stabilită în Franța, vorbește despre importanța votului ei.

Europa Liberă: Cum a fost atmosfera în care ţi-ai exercitat dreptul la vot?

Olga Lavric: „A fost o atmosferă foarte plăcută. Pentru prima dată de când am dreptul la vot, am simţit acea emoţie şi acel patriotism pe care trebuie să-l simtă orice cetăţean al Republicii Moldova. Cei de la secţia de votare de aici, din Principatul Monaco, sunt foarte drăguţi, ne-au primim foarte cald. M-am simţit parcă aş fi acasă. În turul întâi am votat la Chişinău. Acum, fiind revenită, am votat aici. Aşa că diferenţa chiar nu am simţit-o, mi-a plăcut.”

Europa Liberă: Şi pentru ce ţi-ai dat votul?

Olga Lavric: „Mi-am dat votul pentru ţara mea, pentru că aceasta este datoria mea. Şi mi-am dat votul pentru o schimbare. Cred că a venit timpul ca în ţara noastră să se schimbe ceva şi să se schimbe în bine.”

Europa Liberă: Voi, tinerii, mulţi dintre voi, aţi ales calea străinătăţii. Acum foarte mulţi ridică problema dacă cineva dintre voi îşi propune la modul cel mai serios să revină acasă, în ce condiţii ar putea reveni în Moldova? Şi cum să vă recâştige Moldova pe voi, cei tineri, şi despre care se mai spune că sunteţi creierul de preţ al societăţii moldave?

Olga Lavric: „Fiecare dintre noi, cei care au ales să plece, au plecat nu de aceea că ne-a fost bine acasă. Desigur că fiecare dintre noi şi-ar dori să fie acasă, pentru că nicăieri nu este mai bine decât acasă. Însă, în condiţiile în care se află acum ţara noastră, real nu cred că avem vreo şansă să revenim şi foarte mulţi dintre noi decid să rămână aici. Ne-am întoarce, dar atunci când ţara noastră ne va oferi un loc de muncă bine plătit, ne va oferi condiţii. Noi suntem conştienţi că nu poate să se schimbe totul într-un an şi să ni se dea acele condiţii pe care le avem aici, aceleaşi salarii, aceleaşi servicii sociale, este clar. Însă, în momentul în care ţara noastră ne va purta de grijă şi ne va oferi ceva, atunci cu cel mai mare drag am reveni. Din păcate, acum situaţia este nu chiar bună.”

Europa Liberă: Ce vă deranjează cel mai mult, când ziceţi că situaţia din Republica Moldova nu este favorabilă pentru ca generaţia tânără să rămână acolo?

Olga Lavric: „Să pornim de la căutarea unui loc de muncă. Oriunde te-ai duce, trebuie să ai experienţă de muncă. Bine, dar experienţa aceea de muncă trebuie să o iei de undeva. Şi acel tânăr specialist care vine cu ce porneşte? Ce salariu are un tânăr specialist? Cum poţi să rezişti în ţara ta cu acel salariu de 3.000 de lei? Cum poţi tu să rezişti în ţara ta cu 3.000 de lei? Dacă facem o comparaţie cu salariile din Europa şi preţurile care sunt aici, în ţara noastră preţurile sunt cam aceleaşi.”

Europa Liberă: Alte probleme pe care voi le vreţi soluţionate?

Olga Lavric: „Ce se întâmplă în sistemul nostru medical. Ce se întâmplă în sistemul de învăţământ. Ce se întâmplă cu infrastructura ţării noastre. Corupţia este la putere peste tot, absolut în toate domeniile. Ca să poţi să obţii ceva, eu cred că fiecare al cincilea cetăţean trebuie să ofere acea mită. În primul rând, trebuie să pornim de la aceasta, să spunem „Nu” corupţiei. Pentru că altfel nu vom avea o ţară înfloritoare şi nimeni nu-şi va bate capul de noi, nimic nu se va schimba.”

Europa Liberă: Voi credeţi în purificarea clasei politice din Republica Moldova?

Olga Lavric: „Orice e posibil. Însă, pentru ca să fie acel ceva posibil, trebuie să ne unim toţi forţele şi să pornim chiar de la noi, cetăţenii, prin a spune „Nu”, nu – corupţiei, nu – mitei ş.a.m.d. Şi, desigur, în cazul în care noi, cetăţenii, vom spune „Nu”, poate în acel moment, şi acea clasă politică se va trezi şi va spune, la rândul ei, „Nu”. Şi haideţi să facem ceva pentru cetăţenii ţării noastre. Ceea ce voiam să mai adaog este faptul că foarte mulţi dintre cei care au rămas acasă ne numesc pe noi trădători, deoarece am plecat, am lăsat şi ţara şi am plecat. Nu este adevărat.”

Europa Liberă: Aţi ales calea cea mai uşoară, străinătatea, acolo unde vă simţiţi oameni de folos societăţii în care v-aţi integrat.

Olga Lavric: „Nu am ales calea cea mai uşoară. Pentru că doar cel care se află aici, în străinătate, ştie ce înseamnă să fii aici, ştie ce înseamnă dorul cu adevărat. Pentru că este diferit dorul pe care îl simţi aici cu cel de acasă. Şi vreau să revin, nu suntem trădători, eu cred astăzi noi am dat dovadă şi am demonstrat ce înseamnă patriotism. Să privim ceea ce s-a întâmplat în celelalte state, continente, pe continentul american, unde lumea a fost nevoită să parcurgă chiar şi 2.000, 6.000 de kilometri, pentru a-şi da votul. Şi eu sper că votul de astăzi nu este în zadar şi toată lumea care şi-a sacrificat ziua nu a făcut efortul în zadar. Sperăm la un viitor mai bun pentru ţara noastră.”

XS
SM
MD
LG