Linkuri accesibilitate

Alexandr Baikalov: „Societatea este divizată într-un fel după gusturi politice, nu este ghidată de valorile politice”


Opinii din Diaspora moldovenească: un consultant juridic de la Paris.

Alexandr Baikalov este colaborator al unei firme de consultanță juridică de la Paris. Am votat pentru Maia Sandu întrucât reprezintă un simbol al schimbării și pentru că am crezut într-o Moldovă în care va fi stârpită corupția și vor fi respectate drepturile de bază ale omului, iar puterea în stat va fi separată. Am votat pentru ea întrucât e un candidat onest și care nu divizează societatea, spune Alexandr Baikalov.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:07:22 0:00
Link direct

Europa Liberă: Cum a fost această zi a alegerilor prezidențiale pentru voi, cei care sunteți departe de Republica Moldova?

Alexandr Baikalov
Alexandr Baikalov

Alexandr Baikalov: „A fost o zi de euforie mare. Prietenii au spus că nu vor ca ziua aceasta să se termine. A fost un fel de unire a poporului moldovenesc. Așa ceva în diasporă nu am văzut niciodată. Cum s-a unit poporul? Spontan. Eu aș zice că poporul s-a unit în jurul ideilor pe care le promovează o candidată anume. Vă spun sincer s-au unit, s-au gândit și și-au pus toată speranța în Maia Sandu, în valorile pe care le promovează Maia Sandu. Și acesta este și un progres pentru democrația moldovenească, vorbesc numai despre diasporă, bineînțeles. Dar este un mare progres, printre mulți-mulți oameni care au venit la votare au fost și oameni care nu au mers niciodată la alegeri, de când trăiesc în afara țării. Nu îi interesau alegerile până acum.

În al doilea rând, oamenii știau pentru cine vor vota. Alegerile acestea au avut un aport în formarea conștiinței politice a alegătorilor. De multe ori am avut alegeri și sunam, mai vorbeam cu colegii: „Dar cu cine ai să votezi?” Acum o lună în turul întâi, și în turul doi întrebarea aceasta nu se punea, aceasta este foarte interesant.”

Europa Liberă: Pe de altă parte, s-au intersectat opțiunile alegătorilor. Printre cei care au votat în Occident au fost și simpatizanții lui Igor Dodon, și printre votanții din Federația Rusă au fost și susținătorii Maiei Sandu. Această dezbinare a societății moldave ar putea să aibă un sfârșit și următorul șef de stat să își propună alte priorități decât cea de a solidariza națiunea?

Alexandr Baikalov: „Pentru viitorul șef de stat sarcina cea mai grea pe care o va avea este faptul că societatea, totuși, este divizată. Chiar dacă nu îmi place să vorbesc despre aceasta, dar trebuie să realizăm faptul că societatea este divizată într-un fel după gusturi politice, nu este ghidată de valorile politice. Eu, dacă ați văzut, pe pagina mea de Facebook, am făcut o postare mai lungă, pe care am adresat-o mai mult alegătorilor rusofoni din Moldova pentru că personal am văzut că s-au făcut foarte multe manipulări urâte, s-au răspândit foarte multe bârfe înspre Maia Sandu, din diferite surse, acum nu mai contează din ce surse. Și alegătorii lui Igor Dodon, cu care eu am vorbit, bineînțeles, eu nu am vorbit cu toți alegătorii care au votat pentru Igor Dodon, repetau aceste bârfe. Și acesta a fost argument pentru a-l vota pe Igor Dodon. Deci, aceasta m-a dezamăgit. Și eu cred că aceasta nu contribuie la dezvoltarea, în primul rând, a unei societăți democratice, în al doilea rând, a conștiinței politice a poporului.”

Europa Liberă: Și dacă învingător iese Igor Dodon și va fi următorul președinte al Republicii Moldova, ce așteptări ai tu, cel care nu ai votat pentru el și ți-ai dat votul pentru Maia Sandu?

Alexandr Baikalov: „În primul rând, nu există vot corect, așa ceva nu există, fiecare este liber să voteze pe cine vrea, pe Igor Dodon sau Maia Sandu. Ce contează pentru mine personal este să aibă alegătorul respectiv argumente valabile pentru un candidat sau altul. Dacă va câştiga Igor Dodon, oricum va avea sarcina aceasta, el va fi preşedintele unei ţări unde jumătate ori mai puţin din populaţie a votat o altă candidată. Deci, în programul pe care l-a propus multe lucruri nu vor fi posibil de realizat, fără ca să divizezi şi mai departe societatea.”

Europa Liberă: Cum ar trebui să fie, în caz că iese învingător Igor Dodon, relaţia lui cu segmentul pro-UE, pro-occidental?

Alexandr Baikalov: „Relaţia lui ar trebui să fie continuarea, în primul rând, a cursului de integrare europeană. Şi cu aceasta nu vreau să zic să devenim membri ai Uniunii Europene, aceasta e o perspectivă foarte-foarte îndepărtată. Principalul este să integrăm valorile Uniunii Europene. Şi aceasta ar trebui să continue Igor Dodon.”

Europa Liberă: Acum te întreb pe tine, ca pe un etnic rus, da?

Alexandr Baikalov: „Da. Limba maternă a mea e rusă, dar am origini şi moldoveneşti, şi lituaniene, şi poloneze. Şcoala am făcut-o în rusă, cu mama vorbesc rusa, cu fratele meu vitreg, pe care l-am întâlnit acum prima dată în viaţa mea, la turul întâi al alegerilor, la secţia din Monaco, el trăieşte în România, vorbesc româna. Aceasta este. Eu cred eu sunt un exemplu al societăţii moldoveneşti, cu toate clişeele pe care le am şi stereotipurile, mama rusoaică, tata român, adică moldovean.”

Europa Liberă: Spune-mi, te rog, care sunt valorile cele mai de preţ în Occident?

Alexandr Baikalov: „Pentru mine valorile cele mai de preţ în Occident, şi nu numai în Occident, eu aş zice în toată lumea dezvoltată, este, în primul rând separarea puterilor, adevărata separare a puterilor despre care a scris Locke, Montesquieu; şi după acest model sunt făcute aproape toate constituţiile ţărilor moderne, inclusiv ţările din Est, aşa ca Rusia.

Eu pun preţ pe absenţa corupţiei la nivel cotidian, ceea ce înseamnă onestitatea în serviciul unui funcţionar public. Eu nu sunt naiv, corupţia există peste tot în lume, dar ea nu există aşa ca în Moldova, la fiecare pas, la nivel cotidian, la orice nivel şi oriunde, atât încât noi nu mai avem încredere în nicio instituţie de stat.

Eu am terminat şcoala în Statele Unite ale Americii, după un program organizat de Casa Albă, şi la întoarcerea mea am avut o întrevedere cu deputaţi moldoveni, în ’98. Sincer, nu mai ţin minte ce partid a fost, a fost cuvântul „democratic”. Pe atunci, în ’98 aproape fiecare al doilea partid avea în denumire cuvântul „democratic”, dar toţi foşti comunişti, bineînţeles. Şi am avut o singură întrebare: „Spuneţi-mi, vă rog, ce aripă politică reprezentanţi: stânga sau dreapta?”. Şi acei deputaţi nu au înţeles întrebarea aceasta.

Noi vorbim de statalitate, noi vorbim de mai multe noţiuni foarte frumoase şi foarte puternice, dar ceea ce ne lipseşte, în opinia mea, sunt oamenii care sunt capabili să se ocupe cu aceasta. De aceea am votat-o pe Maia Sandu, pentru că ea este capabilă să se ocupe de aceasta, este responsabilă de ceea ce spune. Este foarte mare păcat că bârfele că a votat furtul miliardului ş.a.m.d. au fost foarte-foarte răspândite printre rusofonii din Moldova. Şi eu chiar am introdus singur anumite paragrafe din stenograma şedinţei guvernului, pentru că ea nici nu a fost tradusă în rusă ca atare şi ce este cel mai amuzant, anumite mass-media în limba rusă prezentau în titlul articolului „Iată şi dovada cum Maia Sandu a participat la furtul miliardului” şi într-un articol a fost prezentată în limba română copia stenogramei şedinţei guvernului, în care Maia Sandu apare ca singura care a avut o poziţie diferită. Deci, în ce măsură aceasta poate să fie o dovadă? Aşa se face manipularea. Și, din păcate, multă lume a citit numai titlul articolului. Poate nici nu au citit sau nu au înţeles copia acestei stenograme, cu aceste argumente au şi votat.”

XS
SM
MD
LG