Trei doamne şi toate trei – Hillary Clinton în SUA, Țetka Țaceva în Bulgaria şi Maia Sandu în Republica Moldova – au pierdut alegerile prezidenţiale în faţa unor bărbaţi care n-au ezitat să-şi pună în valoare masculinitatea, ca să nu zic machismul. Cel puţin doi dintre ei, americanul Donald Trump şi moldoveanul Igor Dodon, au avut un comportament & limbaj vizavi de oponentă (iar prin extindere, şi faţă de femei în general) care numai cavaleresc nu poate fi numit. Totuşi, primul a găsit nişte cuvinte de apreciere pentru dna Hillary Clinton – adevărat după ce aceasta şi-a recunoscut înfrângerea, felicitându-l pe preşedintele nou ales! –, amintind de incontestabilele-i merite aduse naţiunii. Ultimul a chemat la calm mult înainte de anunţarea rezultatelor prealabile, proclamându-se învingător şi „liniştind-o” pe oponenta sa cu perspectiva alegerilor din 2020, pe care ea le-ar putea – vai! câtă generozitate… – câştiga.
Înainte de proclamarea oficială a rezultatelor alegerilor – marcate de numeroase nereguli (împiedicarea cetăţenilor diasporei să-şi exercite dreptul constituţional, prin limitarea secţiilor de vot în străinătate; aducerea organizată – şi după toate, şi plătită – a moldovenilor de pe malul stâng al Nistrului la secţiile de vot, de pe malul drept; nu în ultimul rând, inversarea rezultatelor, doar în favoarea candidatului Igor Dodon, la transmiterea proceselor verbale către comisia centrală ş.a.) – tonul preşedintelui ales s-a radicalizat, de unde şi aşa a băgat metal în voce pe durata campaniei (frumoasă adresare către un jurnalist, în direct la TRO TV: «Сидите и не дергайтесь!», asta a propos de libertatea presei – or, Vasile Botnaru nu a făcut decât să-i pună o întrebare mai puţin comodă), ameninţând în bine cunoscutu-i stil pompieresc-piroman: „Nu vă jucaţi cu focul!”
De fapt, tocmai Dodon & Co – prin & Co înţeleg sistemul oligarhic instaurat în toţi aceşti ani ai vacilor slabe, după principiul Manus manum lavat (fie că au fost la guvernare, fie că s-au aflat în opoziţie, elitele noastre politice s-au căpătuit pe seama cetăţenilor; în plus, să nu amintesc cine şi de unde a ieşit, singur sau cu un „grup de tovarăşi”, dând impresia că biata ţară este o păpuşă rusească, matrioşka, fără sfârşit) – au pus foc Republicii Moldova, şi nu de azi de ieri. Şi nu-i vorba doar de fraudarea, pe faţă sau voalată a alegerilor, ci de torpilarea speranţei înseşi – am auzit-o de la sute de oameni: „Dacă până acum am votat mai degrabă împotriva cuiva, alegând răul cel mai mic, de data asta am votat cu toată convingerea pentru cineva!” Probabil că exact asta se şi doreşte, în ultimă instanţă, descurajarea cetăţenilor activi, conştienţi de ceea ce fac, de vreme ce există – iar resursele administrative o permit, chiar dacă trebuie să apelezi la „preşedintele” Şevciuc al secesionistei Republici Nistrene în acest scop! – posibilitatea mobilizării unei mase de manevre aduse cu hurta să încline balanţa în favoarea unui anume candidat. (Între paranteză mă întreb, şi candidatul Şevciuc va apela la preşedintele Dodon, în câteva săptămâni, să-i livreze alegători la scrutinul pe care s-ar putea să-l piardă, conform sondajelor).
Şi dacă tot am pomenit de raioanele de Est, pe când mutarea capitalei Republicii Moldova la Tiraspol sau, şi mai bine, la Balta – căci anume de-acolo se trage aşa de îndrăgita „statalitate moldovenească” (din p.d.v. al dreptului internaţional, Republica Moldova vine nu din Moldova lui Ştefan cel Mare, ci din RSSM, care la rându-i vine din RASSM)?
Opiniile exprimate în acest blog nu coincid neapărat cu opiniile Radio Europa Liberă.