În Germania a apărut, de curînd, studiul de referinţă al istoricului Georg Herbstritt, „Prieteni dezbinaţi. România, Securitatea şi Securitatea Statului din RDG între anii 1950 şi 1989”. Acest volum este rezultatul unor cercetări îndelungate în arhive româneşti şi germane. Herbstritt, care lucrează ca cercetător în cadrul Oficiului Federal pentru administrarea arhivelor fostei Securităţi est-germane, Stasi (BStU), este şi co-autor al unei cărţi semnate împreună cu Stejărel Olaru, intitulată „Stasi şi Securitatea“, apărută în limba română, în 2005, la Editura Humanitas. În cei 11 ani care s-au scurs de la apariţia acestui volum, Herbstritt a descoperit încă o serie de documente care completează, de pildă, relatările privind acţiunile comune ale celor două servicii secrete. Interpretări nuanţate ale documentelor, cît şi convorbiri cu martori au permis autorului să reconstituie detaliat relaţiile dintre cele două servicii. Pînă-n 1964, cooperarea operativ-informativă a funcţionat. O ruptură s-a produs după ce conducerea României a adoptat un curs naţional, perceput în celelalte ţări comuniste ca o formă de disidenţă. În consecinţă, România a fost tratată ca o ţară aflată în afara blocului supus puterii hegemoniale sovietice. Această ruptură se reflectă şi în documentele din arhivele celor două poliţii politice, precum ne-a declarat Georg Herbstritt într-un interviu:
„Ruptura se oglindeşte în faptul că după 1964 în dosare nu mai există urme care documentează cooperarea de odinioară. Pe de altă parte, există documente din perioada 1964 şi 1973 care oglindesc situaţia de criză şi încercări, mai degrabă, tactice ale părţii române de a relua anumite contacte. Securitatea şi-a revendicat autonomia şi a dorit să asigure şi autonomia României”.
În acelaşi timp, explică Herbstritt, Securitatea simulează dorinţa de cooperare pentru a dispersa acuzaţia că Bucureştiul s-a plasat în afara sistemului răsăritean. După 1973, spune istoricul, nu mai există niciun fel de comunicare, în afară de schimburi răzleţe de informaţii tehnice.
Bazat pe numeroase documente, Herbstritt descrie procesul de distanţare între cele două ţări, analizînd cu acribie atitudinea vizibilă a oficialităţilor şi cea invizibilă a serviciilor. Cartea contribuie şi la demistificarea unor interpretări eronate privind aspecte ale istoriei recente. Astfel, autorul rectifică aserţiunea greşită potrivit căreia Ceauşescu ar fi refuzat să participe la invazia Cehoslovaciei, în 1968. În realitate, România nu a fost informată despre pregătirile intervenţiei, şi în consecinţă nici nu a fost „invitată” să ia parte la reprimarea „Primăverii de la Praga”, aşa că Ceauşescu nu putea nici accepta şi nici refuza ceva ce nu i s-a „oferit”.
Volumul lui Georg Herbstritt mai cuprinde informaţii inedite privind felul cum au reacţionat cele două ţări vis-à-vis de persoanele care încercau să fugă în Occident sau cum percepeau cele două servicii anumite forme ale disidenţei politice.
De acum încolo, viitoarele studii legate de istoria socialismului real-existent nu vor putea ocoli cartea lui Georg Herbstritt. În orice caz, ea trebuie trecută în lista bibliografiei dedicată subiectului.
Georg Herbstritt, Entzweite Freunde. Rumänien, die Securitate und die DDR-Staatssicherheit 1950 bis 1989 (Prieteni dezbinaţi. România, Securitatea şi Securitatea Statului din RDG între anii 1950 şi 1989), Vandenhoeck & Ruprecht, Göttingen 2016, 582 pp.
