În popularitatea lor nemărginită, sporturile și, mai ales, jocul de fotbal lucrează asupra oamenilor cu promisiunea vieții curățate de limite și temeri. În tribunele stadionului de fotbal, mulțimea trăiește o formă de timp suspendat. Tot ce definea viața pînă la intrarea în stadion dispare sau ia o pauză. Pasiunea și drama stîrnite de sport elimină amintirea presiunii, a precarității și limitelor care însoțesc, clipă de clipă, viața umană. S-a spus, din acest motiv, că, pe stadion, oamenii sînt liberi. Poate că e adevărat, deși această generalizare entuziastă suferă de două omisiuni.
Mai întîi, trebuie spus că libertatea cîștigată în tribune duce, adesea, la dezlănțuiri pasionale care se pot transforma rapid în forme extreme de bucurie sau ură și ,de aici, în violență. Prin urmare, libertatea cîștigată pe stadion e mereu la un pas de exces. Apoi, libertatea trăită în tribune e, de cele mai multe ori, o iluzie sau o tentativă de evadare. Realitatea condiției umane așteaptă - cum s-ar spune - sfîrșitul meciului. Uneori, însă, se întîmplă ceva șocant: realitatea tragică a vieții și morții nu mai așteaptă și lovește dinăuntru. Din și prin eroii de pe gazon. În asemenea situații, lovitura e înspăimîntătoare pentru că îngroapă brutal tot ce era viu și scutit de spaime în libertatea jocului.
Asta s-a întîmplat, acum cîteva zile, cu jocul de fotbal și cu Chapecoense. Un avion în care se afla această echipă de fotbal braziliană s-a prăbușit în Columbia lîngă aeroportul Medellin. La bord se aflau 81 de persoane, inclusiv echipa Chapecoense, prieteni, suporteri și numeroși ziariști care făceau deplasarea pentru meciul din fiala Cupei Sud-americane împotriva echipei columbiene Atletico Nacional. Șase persoane au supraviețuit. Chapecoense a fost, practic, distrusă.
Nu e primul dezastru aerian care lovește fotbalul. În 1958, Manchester United a pierdut opt jucători, după o decolare ratată la Belgrad. În 1985, 40 de fotbaliști ai clubului peruan Alianza Lima au pierit într-un accident de avion. Însă povestea tragică a clubului Chapecoense e sau pare mai încărcată de amănunte tragice sau bizare. În plus, tot ce înconjura acest club brazilian, de la propria istorie la meciurile care au pregătit deplasarea spre Columbia, se așază într-un tipar care împinge insuportabil spre o poveste plină de înțelesuri. E o poveste despre despre soartă și pedeapsa împotriva celor ce au uitat-o. Privită în întregul ei, așa cum apare ea la îmbinarea tuturor detaliilor mai degrabă cinice decît tragice, povestea clubului Chapecoense e o pildă nemiloasă. Victimele sînt nu numai tinere dar și, spre deosebire de portretul fotbalistului adulat, oameni modești, dintr-un oraș modest care n-avea alt motiv de mîndrie decît o echipă de fotbal acum dispărută. Povestea începe, obscur, în 1973.