La Chișinău au avut loc astăzi mai multe manifestări cu ocazia Zilei Naționale a României. Sărbătoarea vecinilor de peste Prut, amintind momentul de maximă expansiune teritorială a statului român, din 1918, survine anul acesta într-un moment mai special pentru relațiile moldo-române: anume, după ce alegerile prezidențiale moldovene au fost câștigate de Igor Dodon, un adversar neîmpăcat al unionismului. Iar tocmai o asemenea organizație, unionistă, a organizat astăzi în centrul capitalei probabil cea mai vizibilă dintre manifestările cu ocazia zilei de 1 Decembrie, cum veți auzi în relatarea Allei Ceapai.
Un tricolor de aproximativ 1 kilometru lungime a fost expus pe bulevardul central al capitalei Republicii Moldova cu ocazia Zilei Naţionale a României. Acţiunea a fost iniţiată de Asociaţia obştească Onoare, Demnitate şi Patrie, organizaţie care promovează reunirea Republicii Moldova cu România. Peste o mie de oameni, care purtau la piept panglici tricolore, s-au alăturat evenimentului. Pânza tricoloră a fost omagiată în atmosferă de cântec, iar mulţimea a scandat lozinci unioniste.
„Unire!”, „Uniţi, uniţi sub tricolor!”, „Basarabia e România!”, „Trăiască, trăiască, trăiască şi-nflorească Moldova, Ardealul şi Ţara Românească!”
Iată ce mi-a spus una din organizatoarele manifestaţiei, Renata Urîtu:
„Astăzi este ziua tuturor românilor, Ziua României şi eu mă identific personal ca româncă, de accea e un motiv de sărbătoare pentru mine. E o zi în care am vrea să promovăm şi mai intens valorile care ar trebui să fie în capul mesei. Am decis să facem un eveniment frumos în care să omagiem tricolorul care este o valoare a neamului nostru la care trebuie să ţinem şi pe care trebuie să o promovăm.”
A pus umărul la întinderea tricolorului imens şi pensionarul care s-a prezentat Gheorghe. El deplânge faptul că societatea moldoveană este astăzi dezbinată:
„Am fost şi suntem români, dar alţii se declară moldoveni. Cu ce ocazie!? Se dezice de sufletul şi inima poporului lui. Trebuie să fim uniţi şi solidari. La noi s-a pierdut solidaritatea pentru că guvernanţii tare mai dezbină poporul.”
Profesoara Alexandra Tănase spune că s-a aşteptat să vadă la acest eveniment politicienii care în recenta campanie electorală promiteau marea Unire.
„Îmi pare rău că astăzi cei care pe la ecrane se declară unionişti, reunionişti, de toate culorile. Astăzi nu-i văd nici pe unul. Îmi pun întrebarea unde sunt acei tovarăşi care în campania electorală spuneau la ecrane „Unire, unire, ne unim, unire”. Cred că totuşi unirea va fi, dar nu cred că generaţia mea o va prinde.”
Printre participanţii la manifestaţie am observat câţiva membri ai Partidului Unionist „Dreapta” în frunte cu lidera formaţiunii Ana Guţu, cea care a promovat în campania prezidenţială ideea Unirii şi a acumulat cel mai mic scor de 0,17 la sută. Ana Guţu a susţinut în dimineaţa zilei şi o conferinţă de presă în care şi-a reluat retorica din campanie, optând pentru „unificarea celor două state româneşti”. Ea regretă că în pofida mai multor demersuri înaintate de formaţiunea sa, ziua de 1 Decembrie nu a fost trecută în calendar ca sărbătoare naţională.
Liderul PL Mihai Ghimpu, cel care a candidat la prezidenţiale cu lozinca „Uniţi pentru Unire” şi a obţinut nici 2 la sută din voturi, a felicitat şi el toţi românii cu ocazia sărbătorii naţionale. Cea mai mare parte a conferinţei de presă Mihai Ghimpu a dedicat-o însă președintelui ales, Igor Dodon, pe care l-a acuzat de făţărnicie şi duplicitate. Liderul liberal a amintit, între altele, că până la campania electorală Igor Dodon promova un discurs profund anti-românesc, dar că şi-a schimbat retorica după ce a fost ales în calitate de preşedinte şi că îi numeşte acum pe români – fraţi.
„Nu poţi fi român cu viziuni pro-ruse şi român cu viziuni frăţeşti. Asta înseamnă făţărnicie. Cu atât mai mult că după alegeri, la sediul PSRM, dumnealui a instalat drapelul Federaţiei Ruse. Apare întrebarea al cui președinte vrea să fie – a Republicii Moldova , a cetățenilor sau o piesă a Kremlinului.”
Cu referire la declaraţia lui Igor Dodon că unul din primele sale decrete prezidențiale va prevedea interzicerea unionismului, Mihai Ghimpu a spus că nu ţine de atribuţia şefului statului un asemenea demers.
Igor Dodon nu a comentat deocamdată declaraţiile liderului liberal.
Amintim că victoria lui Igor Dodon nu a fost salutată de asociaţia unionistă „Onoare, Demnitate şi Patrie”, cea care a animat cea mai vizibilă manifestaţie cu ocazia Zilei Naţionale a României. Activiştii asociaţiei au organizat mai multe proteste cerând repetarea turului doi al alegerilor, care în opinia lor, ar fi fost fraudat.
Manifestări cu ocazia sărbătorii naţionale a vecinilor de peste Prut au fost organizate şi de Ambasada României la Chişinău. Suita de evenimente va continua şi în zilele următoare.
Din Ch Alla Ceapai pn REL