Linkuri accesibilitate

Diverși șefi de la Chișinău dau vina unii pe alții pentru alimentele stricate din grădinițe


Comisia pentru educaţie din Parlamentul de la Chișinău a dezbătut joi problema aprovizionării grădinițelor cu alimente alterate, livrate de firme care au câştigat licitaţii trucate în cadrul primăriei Chişinăului. Deputaţii au audiat responsabili din cadrul Centrului de Sănătate Publică, Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor şi primăriei capitalei. Majoritatea funcţionarilor şi-au declinat implicarea în scandal, insistând că nu poartă nicio responsabilitate. La dezbateri a fost prezentă şi corespondenta Europei Libere, Diana Răileanu.

Pe durata celor două ore de discuții în cadrul Comisiei parlamentare de profil, funcționarii au tot dat vina unii pe alții.

Cei de la Achiziţii Publice admit că au organizat licitaţiile, dar insistă că nu au ei ultimul cuvânt de spus în selectarea agenţilor economici, cei de la Siguranţa Alimentelor susţin că, într-un final, responsabili de calitatea produselor sunt antreprenorii, iar medicii din cadrul Centrului de Sănătate Publică reproșează bucătarilor din grădiniţe că nu au sesizat instituţia imediat upă ce au descoperit că li se livrează produse alterate.

Iar ofiţerilor Centrului Naţional Anticorupţie care instrumentează cazul li s-a imputat, de exemplu, că deşi investighează dosarul licitaţiilor trucate din martie, au lăsat cu bună ştiinţă copiii să fie hrăniţi cu produse de proastă calitate. Iată cum a răspuns acestui reproş şeful direcţiei urmărire penală din cadrul CNA, Bogdan Zumbreanu:

„Noi ne-am axat pe licitaţii, chestiunea cu produse alterate ne-a devenit cunoscută cu mult mai târziu. Or nu ascultaţi ce spunem noi, or nu vreţi să ne auziţi. Noi nu pasăm responsabilitatea care ne aparţine, dar eu vă rog foarte frumos să nu induceţi intenţionat opinia publică în eroare. Opinia mea personală, dacă vreţi, e că nu trebuie schimbat nimic. Fiecare trebuie să-şi facă lucrul. Până la urmă, până ce bucătăreasa nu a aruncat în cratiţă produsul respectiv, el nu a ajuns pe masa copilului. Dacă bucătăreasa nu-l arunca, manifestând principialitate, el nu ajungea acolo.”

În dosar sunt arestaţi şapte agenţi economici, a continuat Şeful direcţiei urmărire penală din cadrul CNA. În ce priveşte funcţionarii publici, reţinute sunt zece persoaneg. Mita maximă care s-a oferit în acest dosar ar fi de zece mii de lei, a precizat Bogdan Zumbreanu.

Scandalul privind livrarea alimentelor de calitate îndoielnică instituţiilor preşcolare are loc la nici jumătate de an de la anunţul Ministerului Sănătăţii că a finalizat proiectul unei alimentaţii mai sănătoase în şcoli şi grădiniţe. Între altele, noul regim prevedea că două zile pe săptămână copiii cu afecţiuni digestive vor consuma peşte şi alimente dietetice, iar majoritatea urmau să primească fructe, legume şi apa filtrată sau îmbuteliată.

Cazurile care s-au făcut publice de CNA nu ar fi singurele şi nici cele mai recente a lăsat să se înţeleagă astăzi expertul din cadrul Agenţiei pentru Protecţia Consumatorilor, Veaceslav Ciuhrii:

„În 2015, începutul anului 2016, au fost efectuate controale. Practic în fiecare gărdiniţă sau entitate preşcolară au fost depistate încălcări. Într-adevăr, au fost depistate produse alterate, au fost depistate produse marcate neconform. Controale au fost efectuate nu numai în municipiul Chişinău, dar şi în teritoriu. Au fost publicate aceste materiale, deci au fost aduse la cunoştinţa tuturor. Cu părere de rău, nu au recepţionat corect direcţiile respective. Ne spun: ce veniţi la noi cu controlul, parcă puţini ne controlează!”

Astăzi şi în cadrul Consiliului Municipal Chişinău au avut loc astăzi dezbateri la temă, unde au fost audiaţi inclusiv directori de şcoli şi şefi de direcţii. Ion Dabija, responsabil din cadrul Direcţiei municipale de siguranţa alimentelor, subordonată ANSA, a sugerat că problema ar avea la bază procedura imperfectă de achiziţii publice, or, licitaţiile sunt câştigate de firme care oferă cel mai mic preţ, nu şi cea mai bună calitate:

„Intermediarii caută prin diferite metode să găsească cele mai ieftine produse, respectiv, nu de cea mai bună calitate. În toate unităţile alimentare din şcoli şi grădiniţe sunt împuternicite persoane pentru recepţia produselor şi sunt obligate să efectueze controlul primar al produselor: controlul documentelor, controlul la miros, culoare etc. În cazul unor suspiciuni ar trebui să întoarcă produsele sau să anunţe organele abilitate. Cu părere de rău, nu a parvenit la noi nici un semnal, reclamaţie, plângere de acest gen.”

Dezbaterile despre alimentarea copiilor în instituţiile de învăţământ vor continua şi vineri, în plenul Parlamentului, cu responsabili din Guvern şi Primărie.

Previous Next

XS
SM
MD
LG