Au făcut ce-au făcut și au confiscat până la urmă și ziua de 1 decembrie, transformând-o în Ziua națională a grupurilor de interese. Decizia președintelui de a nu-i primi pe politicienii penali la tribuna oficială și nici la recepția care a urmat defilării a ratat ținta propusă: aceea de a-i pedepsi public și simbolic pe corupți. Iar reculul l-a izbit în plină imagine publică, pentru că impresia generală a fost că președintele a transformat Ziua Unirii în ziua vrajbei noastre, în care se plătesc deconturile politice. La recepție, singurele partide prezente au fost partidele liberal, al lui Nicușor Dan și al lui Băsescu, plus minoritățile, numai bune de construit majorități parlamentare. E posibil, speculează unii, ca lista invitaților la recepție să conțină formula pe care s-ar putea sprijini viitorul guvern.
Cordonul sanitar împotriva penalilor a transformat însă tribuna în cușcă oficială. Despărțind apele politice în văzul lumii, cu așa ocazie festivă, președintele și-a propus să le arate tuturor că lebedele partidului s-au oxigenat și detoxifiat și sunt gata de un nou mandat. Dacă ar fi fost intransigent până la capăt, președintele, care a avut propriile probleme penale (ca și alți doi ex-președinți aflați la tribună, Ion Iliescu și Traian Băsescu), ar fi trebuit să se taie de pe lista de invitați, să vadă și ei defilarea de la nivelul străzii. Cu o mențiune specială pentru Ion Iliescu, care are de dat socoteală nu doar pentru crimele revoluției și ale mineriadelor, ci și pentru perioada de dinainte când a fost unul dintre politrucii menționați în istoria comunismului la categoria fruntași ai diversiunilor și represiunii. El ar fi trebuit adus în cătușe la Ziua Națională, să bea șampania cu paiul.
Ceilalți, condamnați cu suspendare, inculpați, urmăriți sau doar martori în diverse dosare penale, au fost nevoiți să se amestece, ținându-se de nas, cu oamenii de rând. Liderii PSD promiseseră, inițial, o manifestație de protest însă și-au dat seama că le-ar fi mai utilă pichetarea trotuarele, ca să vadă de-aproape oamenii cine le dă fasolea și cârnații. Au reușit astfel să facă băi gratuite de mulțime, să pozeze în martiri și să pară că s-au întors cu fața către popor în vreme ce președintele organiza o petrecere cu prietenii.
După un pahar cu șampanie, președintele i-a privit pe alegători în ochii camerelor video și le-a spus răspicat că trebuie să respingă ferm „discursul anti-european sau xenofob” și că păstrarea încrederii cetățenilor „în politicile comune şi în valorile occidentale trebuie să rămână obiectivele noastre prioritare.” A fost ca în piesele de teatru în care unul dintre eroi își îndreaptă privirea către public și vorbește de unul singur dar de fapt cu toată lumea întrebându-se „A fi sau a nu fi”. Mai degrabă „a nu fi”, după cum spun sondajele (dar cine le mai crede?) și oamenii simpli, de pe stradă. Aceștia se simt părăsiți și, pentru că un obscur instinct civic îi face să vrea să voteze chiar dacă sunt convinși de futilitatea gestului, nu-i vor pe cei considerați principalii artizani ai propriei insecurități financiare și sociale. Și în mare măsură jocul electoral a fost de a scăpa de răspunderea sărăciei și degradării sociale, de neîmplinirile politicilor publice și de eșecul obiectivelor europene punându-le în sarcina adversarilor.
PSD a lăsat limuzinele în parcarea din spate, și-a tras haine second hand și a pozat toată campania în partid al poporului, cel care înțelege toate subtilitățile neajunsului de a te fi născut sărac și fără pile, manipulând cu virtuozitate limbajul propagandei și stângăciile adversarului. Au făcut pe martirii politizării luptei anticorupție care-i pedepsește pe liderii PSD pentru politicile lor de susținere a capitalului autohton. Au adoptat legi pentru ștergerea datoriilor sau eliminarea taxelor, au promis să taie vițelul cel gras pentru electoratul cel slab. Le-au jurat românilor că le vor da țara înapoi gradual, în următorii patru ani, că se fac bani frumoși din dobândă și restituiri.
PNL ar fi trebuit să ia aminte la acești adversari ai căror părinți fondatori s-au format la școala de diversioniști a KGB-ului. Ar trebui să știe că într-o campanie venită într-o perioadă de incertitudini și nemulțumiri nu e bine să te asociezi celor care dețin efectiv puterea pentru că devii totuna cu ei și antipatizat în masă. Guvernul Cioloș, în ciuda presei bune și a amăgirii în formă continuată a intelectualității, are o proastă reputație la firul ierbii. Probabil că, din pespectivă istorică, echipa lui Cioloș va fi considerată cel mai eficient guvern provizoriu, din perspectiva prezentului însă bilanțul este mai degrabă negativ. Venit pe valul nemulțumirii și vexației generale produse de tragediile Gigină și Colectiv, la un an de zile după, guvernul nu pare să fi îndreptat prea multe. Sau dacă a făcut-o, a strâmbat altele. Demnitarii continuă să te strivească cu coloanele lor pe drumurile publice la fel de distruse și periculoase ca acum un an. Secțiile de arși au fost parțial închise și nu se știe când vor fi redeschise, programele naționale de sănătate fie nu au fonduri, fie nu au medicamente, poate și pentru că acestea sunt vândute prin rețele oculte care se întind la toate palierele sistemului de sănătate și prin subsolul acestuia. Ministrul află în al 13-lea ceas un secret public, acela că transplanturile au fost făcute preferențial și că nu există o evidență centralizată a listelor de așteptare. La întrebarea dacă suntem azi mai pregătiți ca acum un an să ne confruntăm cu un dezastru ca acela de la Colectiv, diverși oficiali se mulțumesc să pufnească în lacrimi. De râs. Sute de cluburi își continuă activitatea, deși nu respectă nici cele mai elementare norme de protecție.
Primăriile nu mai dau bani pentru spitale decât pe alese așa cum pe alese și fără legătură cu competențele par să fi fost selectate și spitalele unde se fac transplanturi. Pentru așa ceva curg bani gârlă dintr-un buget de sănătate mai degrabă simbolic. Legea salarizării stă în gestație de un an și în cele din urmă a devenit evident că era o sarcină falsă. Deși PNL promite o salarizare echitabilă, guvernul Cioloș a amânat aplicarea legii pentru 2018. În agricultură, marile probleme par să fie nu cartelarea producătorilor autohtoni ci că piața este ocupată de marfă de import și că terenurile agricole sunt cumpărate de străini. Cu ajutorul politrucilor din PNL, ministrul s-a străduit din greu să pună pe hârtie o legislația naționalistă și antiliberală care a speriat investitorii străini pentru că stabilește cote de românitate la raftul cu cârnați și fasole. Aceiași investitori despre care ministrul spunea că, pe vreme de criză, au plecat cu camioanele încărcate cu miliarde de euro. Iar ministerul culturii pare să creadă că nu e bine să intervină în cultură pentru că observația perturbă fenomenul și strivește corola de minuni a lumii.
Opera Română continuă să nu aibă program de stagiune și nici viziunea următorului sezon, după ce măsurile precedentului ministru au distrus corpul de balet pe principiul că nu ne vindem țara. Licitația pentru Cumințenia pământului a eșuat, ceea ce nu înseamnă că ministerul s-a gândit la vreo strategie de promovarea a celorlalte capodopere brâncușiene (sau nu) aflate în țară. Între timp, lobby-ul politic al Uniunii scriitorilor strecoară pe ușa din spate o nouă lege cu dedicație care prevede ca timbrul literar să fie impus tuturor cărților, chiar și celor de import, deși asociațiile editoriale spun că această măsură îi împinge în faliment. Casele de patrimoniu sunt distruse de foamea de spațiu a dezvoltatorilor și de incendii pe care nimeni nu le mai investighează. Ministrul culturii contemplă această brambureală stând ca eroul romantic pe marginea haosului. Și chiar dacă investițiile în apărare au crescut, cercetarea este quasi inexistentă, iar educația este victima propriei preistorii staliniste. Ministrul Educației crede că totul se va schimba dacă nu li se vor mai da teme pentru acasă elevilor.
Cel mai bine stăm la protecție socială unde politicile PSD-ului au găsit un continuator de nădejde în cabinetul Cioloș care nu a făcut decât să se mire de multitudinea primelor, ajutoarelor, burselor și alocațiilor, promițând că va face ordine dar mai târziu, când cota de popularitate nu va mai fi atât de importantă.
E sigur că PNL are proști sfătuitori de campanie. Proști sfătuitori sau rău-voitori. În vreme ce principalii adversari au început să tragă cu artileria grea de peltele patriotarde și promisiuni fanteziste, oamenii Alinei Gorghiu nu mai prididesc să-și dea cu stângul în dreptul. Mesajul clar al liberalismului se pierde prin meandrele concretului, căpătând ceva din culoarea locală, mai dispus să se fofileze în spatele unor vedete adoptate la repezeală în funcție de percepția publică, decât să enunțe teme politice și un program de guvernare. Nu se înțelege decât că doctrina PNL este apolitică și tehnocrată. După clipul de campanie în care președinta partidului vrăjea un copil să-i deschidă ușa pentru a-l proteja de PSD care vrea să-i fure sandviciurile, un alt clip electoral stârnește hohotele de râs sau de furie: o femeie îmbrăcată în costum național face piruete în prim-plan, stând tot timpul cu părul în ochi, parcă incapabilă de un gest normal. Ar fi, ne spune textul recitat de o voce caldă pe fundalul unui caval mioritic, România, o femeie uneori murdară, rea, coruptă și hoață, alteori cumsecade și virtuoasă. O bate crivățul din Răsărit, o amenință lupii, în fine, ca orice femeie scoasă din familia tradițională și aruncată în viscol, este debusolată și în mare pericol. N-o pot salva decât Dacian Cioloș și PNL, adaugă o voce virilă în finalul clipului. Este o idee mai veche a propagandei PNL: ar exista două Românii, una a corupților, a mincinoșilor, a nostalgicilor și alta a anticorupților, a celor care privesc înainte (adică a PNL, al cărui slogan este „Înainte!”) iar alegerile din zilele următoare ar despărți aceste ape. O abordare corectă din punct de vedere moral, însă perdantă electoral. Mai ales în fața unui PSD căruia chiar și adversarii îi fac campanie, susținând că vrea o amnistie fiscală. O aberație cu mare lipici la publicul amator de ciubucuri fiscale, de recalculare a debitelor bancare și de renegociere a contractelor de finanțare. Până una alta, în vreme ce PNL stătea la tribuna oficială, vizibil doar la TV, reprezentanții PSD s-au amestecat cu oamenii de rând, bucurându-se de cel puțin la fel de multă atenție mediatică. Rămâne de văzut care salvă a fost cea învingătoare: cea de șampanie sau cea de fasole cu cârnați.
